Home » Lumea digitală » Una din două plăţi contactless va fi realizată prin intermediul Apple Pay până în 2020

Una din două plăţi contactless va fi realizată prin intermediul Apple Pay până în 2020

Publicat: 03.08.2018
Apple a intrat devreme pe piaţa de plăţi mobile cu Apple Pay, iar acest avans poate asigura companiei ca până în 2020 să deţină jumătate din totalul tranzacţiilor iniţiate cu telefonul. Studiul a fost făcut de către Juniper Research care sugerează că în următorii doi ani, la nivel mondial, vor exista 450 de milioane de utilizatori care vor face tranzacţii prin interemediul unui smartphone.
Studiul include doar plăţile cu telefonul prin metode OEM, adică oferite de compania care produce telefonul sau software-ul acestuia. Aici putem include soluţii precum Apple şi Google Pay, disponibile la nivel de OS, dar şi Samsung Pay, Huawei Pay, FitBit Pay, etc. Soluţii oferite de bănci precum ceea ce oferă în România şi Banca Transilvania sau ING prin intermediul aplicaţiei de mobil nu sunt luate în considerare.
 
Astfel, cu aproximativ 14-15% din piaţa totală de smartphone-uri, Apple ar putea să opereze plăţi pentru 225 de milioane de utilizatori în 2020, în ciuda faptului că piaţa de smartphone-uri cu Android este mult mai mare. Aici intră în discuţie fragmentarea pieţei, întrucât fiecare producător în parte are posibilitatea să ofere propriul sistem de plăţi. Având în vedere că fiecare tranzacţie aduce de la sine un mic comision către compania care a facilitat plata, Apple Pay ar putea să devină o nouă componentă extrem de importantă pentru Apple.
 
Continuarea pe Go4it
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Iți recomandăm
Cele mai noi articole
Record negativ pentru Donald Trump! Tot mai puțini americani sunt de acord cu acțiunile președintelui

Au început precomenzile pentru GTA VI. Cât va costa unul dintre cele mai așteptate jocuri video

Țara cu datorii uriașe care pregătește cea mai mare restructurare economică din istorie

10 diferențe între polistirenul extrudat și cel expandat și cum îl alegi în funcție de nevoi (P)

Ar fi putut Pământul să trimită forme de viață către Europa, luna lui Jupiter?

De la simptom la programare: cum poate tehnologia să reducă drumurile inutile ale pacienților (P)

Cel mai bun loc pentru a căuta megastructuri extraterestre

Ceasurile biologice scot la iveală factorii ascunși care accelerează îmbătrânirea

Oamenii de știință au descifrat modul în care animalele diferite comunică pentru a colabora

O lampă din bronz în formă de picior încălțat, veche de 1.600 de ani, ascunde simboluri creștine

Un păianjen din Australia are un mod ingenios de a-și prinde prada preferată

Originile reci ale primatelor: Primii noștri strămoși au evoluat în frig, nu la tropice

Familiile longevive dezvăluie un secret genetic rar pentru o îmbătrânire sănătoasă

Cercetătorii au descoperit neuronii antici care controlează atenția

Test de cultură generală. Ce este Interpol?

Pentru prima dată, un computer cuantic a citit și a analizat un genom viral

Un bărbat care a curățat un rău poluat, anchetat pentru că nu avea autorizație

România a cerut Comisiei Europene schimbarea statutului ursului brun