Home » Știință » Vaccinarea repetată este sigură pentru mulţi copii cu reacţii adverse slabe şi moderate

Vaccinarea repetată este sigură pentru mulţi copii cu reacţii adverse slabe şi moderate

Publicat: 19.09.2018
Copiii care au diverse tipuri de reacţii adverse după o imunizare iniţială au o rată scăzută de reacţii recurente la vaccinaţiile următoare, conform relatărilor dintr-un studiu publicat recent în The Pediatric Infectious Disease Journal, jurnalul oficial al The European Society for Paediatric Infectious Diseases.

„Mulţi pacienţi cu o istorie de reacţii adverse slabe şi moderate după imunizare (AEFI – adverse events following immunization) pot fi ulterior reimunizaţi în siguranţă”, a precizat Gaston De Serres de la Laval University, Quebec, Canada.  Deşi AEFI-urile recurente pot avea loc după doze repetate de vaccin, acest studiu sugerează că riscul după revaccinare este relativ mic, în special dacă reacţia adversă anterioară a fost slabă sau moderată, scrie Science Daily.

Din baza care cuprinde datele a 1.731 de pacienţi cu date de urmărire disponibile, 1.350 de pacienţi au fost revaccinaţi, adică un procent de 78%. Mulţi dintre copiii revaccinaţi erau sub doi ani; circa jumătate dintre cazurile de AEFI erau reacţii alergice sau similare alergiilor.

60% dintre pacienţi au avut tipuri de AEFI-uri recurente după revaccinare. În mai mult de 80% dintre cazuri, o reacţie recurentă nu a fost mai severă decât reacţia iniţială.

Înainte de acest studiu, au existat seturi de date limitate cu privire la siguranţa reimunizării pacienţilor care au avut AEFI. Cercetarea este unul dintre cele mai mari studii care pot estima rata AEFI-urilor recurente în funcţie de tipul reacţiei şi tipului de vaccin – informaţie cheie pentru medici care îi ajută să ia decizii cu privire la imunizarea viitoare. Rezultatele susţin siguranţa vaccinării în continuare chiar dacă reacţiile adverse au fost slabe sau moderate.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Eficienţă de 100% în timpul testării pe şoareci a unui vaccin împotriva cancerului

Medicina a intrat într-o nouă eră odată cu crearea unui vaccin anti-HIV sigur şi eficient

Un nou vaccin poate fi un pas important în remediul pentru un tip de cancer extrem de agresiv

Ne apropiem de un vaccin care va combate dependenţa de droguri

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?
De ce răspunsurile imunitare la vaccinuri variază de la o persoană la alta?
Un compus din citrice inversează unele semne de îmbătrânire, arată un studiu
Un compus din citrice inversează unele semne de îmbătrânire, arată un studiu
Un tratament pentru tinerii cu depresie administrat prin internet a depășit îngrijirea obișnuită într-un studiu clinic
Un tratament pentru tinerii cu depresie administrat prin internet a depășit îngrijirea obișnuită într-un studiu clinic
Cum atacă nicotina vasele de sânge?
Cum atacă nicotina vasele de sânge?
Timp de mai bine de 10.000 de ani, oamenii au trăit la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Pirinei, dezvăluie un studiu
Timp de mai bine de 10.000 de ani, oamenii au trăit la peste 2.000 de metri altitudine în Munții Pirinei, dezvăluie un ...
Cercetătorii au descoperit cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Cercetătorii au descoperit cea mai rapidă stea din Calea Lactee
Cea mai vârstnică persoană din lume care încă trăiește s-a născut înainte de scufundarea Titanicului
Cea mai vârstnică persoană din lume care încă trăiește s-a născut înainte de scufundarea Titanicului
Primul șarpe din lume care a primit un tratament revoluționar împotriva cancerului folosit de obicei la oameni
Primul șarpe din lume care a primit un tratament revoluționar împotriva cancerului folosit de obicei la oameni
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Cum putem folosi cojile de usturoi pentru a ține tânțarii la distanță?
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai controversate personaje din istoria Românilor
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Tot mai mulți europeni preferă banii cash. Mai multe bancnote în circulație astăzi decât înainte de pandemie
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
Orașul militar spectaculos ascuns sub pădurile și dunele de pe litoralul polonez al Mării Baltice
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
O țară preferată de români, în alertă din cauza unui virus periculos
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Nunta Principesei Elisabeta și o întâmplare neobișnuită cu ambasadorul Olandei
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Hoinarul de la malul mării: Jean Constantin, haina simplă a unui talent uriaș
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Molecula care leagă de o mie de ori greutatea ei în apă: ce este, de fapt, acidul hyaluronic (P)
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele
Tratate și nunți regale: cum a încercat România Mare să își apere frontierele