Home » Istorie » ”Tancul zburător”: de ce unul dintre cele mai produse avioane a dispărut subit după Al Doilea Război Mondial

”Tancul zburător”: de ce unul dintre cele mai produse avioane a dispărut subit după Al Doilea Război Mondial

”Tancul zburător”: de ce unul dintre cele mai produse avioane a dispărut subit după Al Doilea Război Mondial
Publicat: 24.12.2018
Iliuşin Il-2 a fost unul dintre cele mai produse avioane din istoria militară. Mai mult de 36.000 de astfel de avioane sovietice au fost construite, dintre care cele mai multe în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. A devenit un avion de luptă reprezentativ pentru Frontul de Est, dar astăzi au supravieţuit foarte puţine exemplare.

Al Doilea Război Mondial a fost conflictul în care atât tancurile, cât şi avioanele au devenit arme propriu-zise. Ambele au fost create şi folosite în timpul Primului Război Mondial, dar impactul lor a fost limitat de numărul mic şi de tacticile rudimentare, scrie War History Online.

Acestea au evoluat datorită cercetărilor şi a experienţei în războaiele mai mici care au urmat. Dar în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, au schimbat faţa conflictului armat.

La sfârşitul anilor ’30, când războiul părea inevitabil, guvernul sovietic a devenit interesat de transformarea unei astfel de arme împotriva alteia. Astfel, echipa condusă de Serghei V. Iliuşin a creat un avion care poate distruge tancurile: Iliuşin Il-2.

Produs chiar la timp pentru invazia germană din 1941, Il-2 era un avion blindat de atac, utilizat împotriva ţintelor terestre. Blindajul a fost construit chiar în structura avionului, protejând pilotul, rezervorul şi motorul.

Echipat cu bombe şi mitraliere, putea fi folosit pentru atacarea ţintelor de la sol în timp ce blindajul gros îl proteja de focul inamic. Modelele mai târzii aveau lansatoare de grenade care aruncau mine şi rachete.

Mai multe avioane formau „cercul morţii”

Avionul Iliuşin Il-2 s-a dovedit foarte eficient împotriva tancurilor germane, în parte datorită tacticilor create de piloţi. Acestea variau în funcţie de circumstanţe. Atunci când înfruntau un convoi de vehicule, zburau jos de-a lungul coloanei sau zburau înainte şi înapoi, atacând ţintele de la sol.

Deasupra unui câmp de bătălie, mai multe avioane formau „cercul morţii”, un inel unde mai multe Il-2 s-ar fi protejat reciproc, desprinzându-se ocazional pentru a zbura la altitudine joasă, atacând un tanc; apoi se întorceau în cerc. Poziţiile fortificate precum buncărele erau atacate prin bomardamentul în picaj.

La Stalingrad, Kursk şi alte bătălii importante, Il-2 a fost esenţial în eliminarea tancurilor germane. A devenit o armă reprezentativă pentru armata sovietică. Dar spre deosebire de avioanele britanice şi americane, puţine exemplare de Iliuşin Il-2 au rămas, doar două fiind capabile de zbor. Astfel, apare întrebarea: ce s-a întâmplat cu restul?

Pierderi enorme

Desigur, au existat pierderi extrem de mari în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Numărul oficial al sovieticilor este de 11.570. Luftwaffe a susţinut că numărul poate fi mai mare, distrugând 6.900 în 1943 şi 7.300 în 1944.

Recordurile de avioane doborâte sunt cunoscute pentru numerele exagerate şi pentru realizările umflate ale piloţilor, dar nici numerele oficiale sovietice nu pot fi de încredere, mai ales că au avut rol de propagandă. Totuşi, şi peste 10.000 este un număr impresionant.

Motivul principal pentru pierderile uriaşe era vulnerabilitatea împotriva altor avioane. Il-2 nu putea face faţă avioanelor de vânătoare germane în termeni de viteză şi manevrabilitate, pentru că a fost proiectat pentru duritate şi nu agilitate.

După pierderile imense de la începutul războiului, a fost adăugat un al doilea scaun în carlingă pentru un soldat care apăra spatele avionului. Inovaţia a ajutat, mai ales atunci când avioanele formau grupuri, dar şi aşa nu se afla la nivelul avioanelor sofisticate germane.

Dar cu noua adăugare, avionul, şi aşa greu, a fost făcut şi mai dificil de controlat. Schimbarea a mutat centrul de greutate, iar modificările ulterioare au încercat să contracareze efectul.

La începutul lui 1942, un avion Il-2 era pierdut la fiecare 24 de zboruri. În timpul bătăliei de la Stalingrad, s-a pierdut unul la 10-12 zboruri. 

Sute de Iliuşin Il-2-uri au fost pierdute în afara bătăliilor. Deşi detaliile sunt inexacte, pierderile reprezintă accidentele şi avioanele avariate grav, fără posibilitatea reparării.

Puţine exemplare rămase

La sfârşitul războiului, avionul Il-2 era încă activ, dar rolul său principal a fost preluat de avioane mai sofisticate precum IL-10. Apoi, au apărut şi avioanele cu reacţie, ceea ce a făcut ca cele cu elice să devină inutile.

Astfel, Il-2 a fost dat la o parte, devenind o relicvă a trecutului. În vest, unde colecţionarii şi autorităţile au ajutat la conservarea acestor piese istorice, există un număr semnificativ de arme păstrate din Al Doilea Război Mondial. Dar Uniunea Sovietică nu a avut colecţionari, infrastructura şi dorinţa necesară pentru a salva vechile arme.

Totuşi, în ultimii ani, lucrurile au început să se schimbe. Atât în Rusia cât şi în vest, Il-2 primeşte din ce în ce mai multă atenţie. Exemplarele lăsate în paragină încep să fie restaurate, în speranţa că mai pot zbura.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce şi cum au bombardat sovieticii Berlinul atunci când Wehrmacht se afla la periferiile Moscovei?

De ce a pierdut Germania Bătălia de la Stalingrad – VIDEO

TOP arme care au facut istorie în Al Doilea Razboi Mondial

Operaţiunea ”Magic Carpet” din Al Doilea Război Mondial sau coşmarul logistic de a duce acasă 8 milioane de băieţi

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Un crater de impact în formă de potcoavă, descoperit în China, ar putea fi cel mai „tânăr” din lume
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Una dintre cele mai mari stele cunoscute și-a schimbat culoarea. Este aceasta pe cale să explodeze?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Este adevărat că urechelnițele intră în urechile oamenilor și le afectează timpanul?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
Ar putea exista de două ori mai multe specii de vertebrate pe Pământ. Cum este posibil?
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi
Un nou studiu schimbă tot ce știam despre disparițiile misterioase ale marilor rechini albi
Psihologia riscului: Cum să păstrezi lucrurile sub control la casino online (P)
Psihologia riscului: Cum să păstrezi lucrurile sub control la casino online (P)
Postul intermitent, sub semnul întrebării: nu este mai bun decât dietele clasice și nici nu influențează greutatea
Postul intermitent, sub semnul întrebării: nu este mai bun decât dietele clasice și nici nu influențează greutatea
Adulții cu TSA sau sindrom Down suferă mai mult de anxietate și depresie
Adulții cu TSA sau sindrom Down suferă mai mult de anxietate și depresie
Oamenii de știință dezvăluie legătura dintre microbii intestinali și sănătatea inimii
Oamenii de știință dezvăluie legătura dintre microbii intestinali și sănătatea inimii
Test de cultură generală. De ce căscatul este contagios?
Test de cultură generală. De ce căscatul este contagios?
NASA amână lansarea Artemis 2 și eliberează astronauții din carantină. Ce se întâmplă la agenția spațială?
NASA amână lansarea Artemis 2 și eliberează astronauții din carantină. Ce se întâmplă la agenția spațială?
Un test de logică extrem de simplu pentru oameni dă mari bătăi de cap Inteligenței Artificiale
Un test de logică extrem de simplu pentru oameni dă mari bătăi de cap Inteligenței Artificiale
Un aeroport internațional cu zeci de milioane de pasageri nu a pierdut niciun bagaj în peste 30 de ani
Un aeroport internațional cu zeci de milioane de pasageri nu a pierdut niciun bagaj în peste 30 de ani
Donald Trump crede că ar trebui să poată candida pentru un al treilea mandat de președinte
Donald Trump crede că ar trebui să poată candida pentru un al treilea mandat de președinte
Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România
Ziua în care s-a deschis oficial cel mai vechi muzeu din România
Notițe scrise de mână de Benito Mussolini, confiscate de la o casă de licitații
Notițe scrise de mână de Benito Mussolini, confiscate de la o casă de licitații
Sprijin financiar major pentru Ucraina, aprobat de Parlamentul European
Sprijin financiar major pentru Ucraina, aprobat de Parlamentul European
Bill Gates a recunoscut că legătura sa cu Jeffrey Epstein a fost „o mare greșeală”
Bill Gates a recunoscut că legătura sa cu Jeffrey Epstein a fost „o mare greșeală”