Home » Știință » Voyager 2 se apropie de marginea Sistemului Solar, în drumul său de a deveni al doilea călător interstelar

Voyager 2 se apropie de marginea Sistemului Solar, în drumul său de a deveni al doilea călător interstelar

Voyager 2 se apropie de marginea Sistemului Solar, în drumul său de a deveni al doilea călător interstelar
Publicat: 20.11.2018
Într-o declaraţie emisă pe 14 noiembrie, NASA a oferit informaţii adiţionale provenite de la sondă, care oferă inginerilor o idee a locului în care se află nava spaţială în relaţie cu Sistemul Solar.

Sonda ce a fost lansată în 1977 a trecut de giganţii gazoşi şi este singura sondă care a obţinut date în profunzime cu privire la giganţii de gheaţă, Uranus şi Neptun. Apoi, la completarea misiunii, Voyager 2 şi-a continuat drumul spre marginea Sistemului Solar, scrie Live Science.

Noile date provin de la un instrument numit Low Energy Telescope, care monitorizează particulele cu energie scăzută.

La începutul lui noiembrie, echipa a observat un declin accentuat al numărului de particule întâlnite, dar nu aproape de 0, unde va rămâne după ce va pleca din cartierul nostru din univers; ceea ce înseamnă că aparatul mai are de mers până când savanţii să-l declare în afara Sistemului Solar.

Noile date sunt complementare avertismentelor cu privire la plecarea iminentă a lui Voyager 2, care includ datele de la High Energy Telescope, care măsoară particulele cu energie ridicată. Aceste particule devin mai des întâlnite pe măsură ce o navă spaţială iese din Sistemul nostru Solar.

Creşterea în particulele energetice este un indiciu că sonda pierde protecţia unei bule din jurul Soarelui numită heliopauză. Aceasta este formată de vântul solar, un flux constant de particule încărcate care se naşte în soare, accelerează în atmosfera Soarelui şi călătoreşte în întregul Sistem Solar.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Sonda Voyager 2 se apropie de graniţa Sistemului Solar. Va deveni al doilea obiect construit de om aflat la cea mai mare distanţă de Terra

A fost rapita de extraterestri sonda Voyager 2 a celor de la NASA?

NASA a publicat înregistrările de pe ”Discul de aur”, trimis în cosmos la bordul sondelor Voyager. Cum sună mesajul transmis de România în spaţiu – AUDIO

Incident în spaţiu: sonda Voyager 2, atacată de hackeri?

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
De ce au testat oamenii de știință panouri solare colorate? Nu este vorba doar despre aspect!
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Ce anume îi face pe oameni să nu revină într-un restaurant?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Care este legătura dintre pisici și fericire?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Tinerii beau mai puțin, dar cei între 50 și 64 de ani beau tot mai mult
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Misterul din adâncuri: de ce Marea Neagră este unică în lume și cum o monitorizează cercetătorii?
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Primul anunț al săptămânii Nobel: cine a primit Premiul Nobel pentru Medicină 2026
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Urmele biologice rămase pe avioane. Cum identifică cercetătorii păsările pentru a preveni accidentele
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ar fi făcut aceștia?
Trei cercetători de la OpenAI, concediați pentru gestionarea necorespunzătoare a unor „informații sensibile”. Ce ...
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
Chiar dacă AI-ul este profitabil, majoritatea companiilor nu reușesc să-l scaleze
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
O platformă a aprobat primul serial bazat pe celebra franciză „Fast & Furious”. Când va fi difuzat?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice