Sonda sovietică Venera 13, apogeul explorării planetei Venus. Cum a rezistat aparatul în cea mai ostilă lume şi cum a reuşit să trimită singurele imagini color de la suprafaţă – GALERIE FOTO

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Aparatul a fost proiectat să reziste circa o jumătate de oră pe planeta vitregă, dar a trimis date pentru mai bine de două ore după asolizarea sa la 1 martie 1982, scrie Space.

Întrucât nu a mai fost trimis niciun lander pe Venus din anii ’80, imaginile programului Venera de la suprafaţă sunt cele mai bune de până acum.

• Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
• Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului

Cuvântul cheie al programului spaţial sovietic: secretul

Informaţiile cu privire la Venera sunt puţine pentru că a avut loc în Uniunea Sovietică. Spre deosebire de programul spaţial american, programul sovietic era deseori ţinut la secret până când oficialii credeau că este în regulă să informeze publicul. De aceea Sputnik, spre exemplu, a şocat Occidentul atunci când a fost lansat pe 4 octombrie 1957. Puţine persoane din Statele Unite credeau că sovieticii sunt capabili să trimită sateliţi în spaţiu.

Uniunea Sovietică ascundea planurile până când obiectivul era îndeplinit. Unele exemple includ trimiterea primului om în spaţiu, Iuri Gagarin, pe 12 aprilie 1961 şi primul mers în spaţiu, realizat de Alexei Leonov pe 18 martie 1965.

Galerie foto

vezi galeria
4 foto

Trebuie menţionat că, în timp, astronauţii americani şi cosmonauţii ruşi au devenit prieteni şi şi-au oferit reciproc informaţii. Cele două naţiuni au avut o misiune simbolică împreună în iulie 1975, numită Proiectul Apollo-Soyuz.

Totuşi, există aspecte ale programului sovietic care nu au fost prezentate în mod public, unul dintre acestea fiind programul Venera. Spre exemplu, în cadrul unor misiuni Venera, nu este clar ce fel de instrumente s-au folosit. Pe Venera 11, aşa cum notează NASA citată de Space, „nu se ştie dacă sonda a avut un sistem de fotografiere. Nu există menţiuni în literatura sovietică examinată. Alte două experimente au eşuat, iar eşecurile au fost recunoscute de sovietici. Literatura asupra subiectului arată că sistemele de fotografiere au dat greş, dar au trimis nişte date”.

Explorarea planetei Venus înainte de Venera 13

Scopul principal al programului Venera a fost să afle mai multe despre planeta Venus. Astronomii o vedeau mai demult ca fiind sora geamănă a Terrei, iar unii scriitori de literatură ştiinţifico-fantastică îşi imaginau o lume cu organisme avansate care trăiau sub nori.

Acum se ştie că planeta este un cuptor cu atmosferă densă, capabilă să zdrobească orice sondă fragilă. Temperaturile pe Venus pot ajunge şi la 465 de grade Celsius.

Dar a fost nevoie de sonde din era spaţială pentru a afla mai multe despre cea de a doua planetă de la Soare. 

Atât NASA, cât şi Uniunea Sovietică, au ajuns pe Venus în prima parte a programelor, în anii ’60, dar au înregistrat o serie de eşecuri.

După eşecul lui Mariner 1, Mariner 2 al NASA a devenit prima navă spaţială care să ajungă pe orbita lui Venus, pe 14 decembrie 1962, scoţând la iveală o lume fierbinte cu presiune ridicată şi cu nori groşi care acopereau suprafaţa.

Sovieticii au avut prima misiune încununată cu succes în 1967, cu Venera 4, după câteva încercări eşuate de a ajunge la planetă. Pe 18 octombrie 1967, Venera 4 a devenit prima sondă care a transmis informaţii pe Pământ pe măsură ce intra în atmosfera lui Venus.

De aici, sovieticii au avut mai multe succese. Venera 7 a asolizat şi a transmis date pe 15 decembrie 1970, fiind prima navă spaţială care a putut realiza acest lucru. A transmis informaţii timp de 23 de minute de pe suprafaţă, înainte să fie distrusă de presiune şi căldură. Cinci ani mai târziu, Venera 9 a fost prima sondă care a transmis o imagine de la suprafaţă.

Venera 13

Venera 13 a fost lansată pe 30 octombrie 1981 la bordul unei rachete Proton de la Cosmodromul Baikonur. Nava spaţială a avut câteva instrumente, precum spectrometre, un instrument pentru forare şi o cameră panoramică.

După o călătorie în spaţiu care a durat 4 luni, Venera 13 a intrat în atmosferă după ce s-a separat de vehiculul care a adus-o pe orbita planetei vecine. 

Venera 13 a asolizat în siguranţă pe 1 martie 1982, în emisfera sudică a planetei, pe o zonă pe care Lunar and Planetary Institute o numeşte „un exemplu tipic de câmp venusian”. Regiunea din jurul locului de asolizare este cunoscută pentru conţinutul ridicat de lavă şi vulcani mici, care indică o activitate vulcanică ridicată.

„Locul de asolizare a lui Venera pare cu relief plan, dar accidentat, iar în jurul sondei există mult pietriş de varii dimensiuni”, conform unui articol din 20 martie 1982 din Science News. „Cercetătorii americani care privesc fotografiile sugerează că zonele plane pot fi ori bucăţi solide de rocă, ori crustă de particule fine cimentate de activitatea chimică a atmosferei. Acestea pot reprezenta praf transportat de vânt sau poate eroziuni chimice ale suprafeţei”, adaugă acelaşi articol.

Sonda a realizat multe

În cele mai bine de două ore de activitate, Venera 13 a realizat multe lucruri. A realizat imagini panoramice cu camera sa, trimiţând 14 fotografii color şi alte 8 în alb şi negru.

Imaginile color sunt folosite în cărţi, articole şi site-uri care discută despre planeta Venus. Imaginile arată doar o parte din cer şi se concentrează pe suprafaţa planetei. 

În unele versiuni, cerul şi suprafaţa au nuanţe de galben, dar savanţii susţin că este dificil de ştiut exact „adevăratele culori” ale planetei Venus pentru că norii filtrează lumina albastră.

Venera 13 a extins braţul de forare, a luat o bucată de material şi l-a analizat într-o cameră sigilată. Sonda ce măsura parametri precum adâncimea forării şi viteza cu care a forat pentru a obţine mai multe informaţii despre compoziţia solului.

„Rezultatele au arătat că trăsăturile suprafeţei corespund cu materialul vulcanic compact precum tuful (pe Terra)”, au precizat savanţii de la NASA.

Sonda a ţinut legătura cu Pământul printr-un „releu” orbital, care transmitea informaţiile de la Venera la savanţii sovietici. După 127 de minute, Venera 13 a fost pierdută.

Uniunea Sovietică a mai trimis alte 3 nave spaţiale spre Venus. Venera 14, o sondă geamănă a lui Venera 13, a atins suprafaţa şi a rezistat 57 de minute. Venera 15 şi Venera 16 au orbitat Venus împreună şi au trimis informaţii în anii 1983 şi 1984.

Deşi alte nave spaţiale au vizitat Venus în anii ce au urmat, niciun alt aparat nu s-a mai aventurat pe suprafaţă. Până când umanitatea va mai trimite o altă sondă, fotografiile realizate de Venera 13 vor fi cele mai bune imagini realizate de la suprafaţa celei de a doua planete de la Soare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un grup de cercetători a aflat de ce Venus se roteşte atât de bizar

Venus a fost prima planetă locuibilă din sistemul nostru solar

O nouă imagine impresionantă cu planeta Venus a fost făcută publică – FOTO

Un nou studiu a scos la iveală un detaliu despre Venus care până acum a stat ascuns sub suprafaţa planetei. Seamănă mai mult cu Terra decât s-a crezut până acum