Home » Cultură » De ce s-a prăbuşit Uniunea Sovietică ?

De ce s-a prăbuşit Uniunea Sovietică ?

5 poze
Vezi galeria foto »

Nicu Parlog

Publicat: 19.09.2014

Share:

O vorbă înţeleaptă spune că pentru a înţelege ce se întâmplă în prezent, trebuie neapărat studiat ce s-a întâmplat în trecut. Şi parcă nicăieri nu se aplică mai bine această zicală decât în cazul prăbuşirii Uniunii Sovietice şi tulburările actuale din fostul spaţiu sovietic. Oficial şi chiar istoric, URSS-ul, fostul „Imperiu al Răului”, cum îl numea emfatic preşedintele american Ronald Reagan, a încetat să existe pe data de 26 decembrie 1991.Teoretic, odată cu disoluţia Uniunii Sovietice, ar fi luat sfârşit şi celebrul Război Rece. Practic, vedem cu toţii cum în prezent Războiul Rece îşi reîncălzeşte ameninţător motoarele. Cauzele destrămării entităţii suprastatale a sovietelor devin, aşadar, cu atât mai interesant de urmărit şi desluşit.

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Originea şi dezvoltarea URSS-ului

Majoritatea covârşitoare a istoricilor sunt astăzi de părere că Războiul Rece a fost factorul care a dus la prăbuşirea URSS-ului. Doar că a durat aproape o jumătate de secol până când Colosul Roşu să se destrame.

Şi iată că ziua de Crăciun a anului 1991, steagul cel roşu şi ornat cu secera şi ciocanul aurii, încrucişate una peste alta, avea să fluture pentru ultima dată peste Kremlin.

Cu câteva zile înainte de acest eveniment istoric, de neimaginat pentru milioane de oameni, reprezentanţii a 11 republici sovietice ( Ucraina, Rusia, Belarus, Armenia, Azerbaijan, Kazahstan, Kirghizia, Turkmenia, Tadjikistan, Uzbekistan şi Moldova) s-au întâlnit în oraşul Alma-Ata, capitala Kazahstanului şi acolo au anunţat că ţările lor nu vor mai face parte din entitatea politică interstatală denumită URSS. În completare, demnitarii reprezentanţi au anunţat că ţările lor vor face parte dintr-o nouă entitate interstatală care urma să se numească Comunitatea Statelor Independente.

Deoarece cele trei state baltice, Letonia, Lituania şi Estonia îşi declaraseră primele independenţa de URSS, doar una dintre cele 15 republici sovietice iniţiale, şi anume Georgia, rămăsese inecisă. Puternia şi temuta Uniune Sovietică se prăbuşea în sfârşit. Grandiosul eveniment se petrecea chiar sub ochii întregii omeniri, şi existau destule voci care profeţeau că URSS-ul va renaşte sub o formă sau alta.

Monede din perioada sovietică. Sursa foto: Shutterstock

Prăbuşirea celui mai mare stat comunist din istorie se producea în mare parte din cauza politicilor „stranii” şi al marelui număr de reforme radicale implementate în ultimii 6 ani de nimeni altul decât cel din urmă preşedinte sovietic, celebrul Mihail Gorbaciov, cel acuzat de mulţi ruşi ca fiind sabotorul din interior al visului bolnav materializat de Lenin şi Stalin. Cu toate acestea, şi în ciuda tuturor controverselor şi acuzelor, Gorbaciov avea să se declare dezamăgit de cursul pe care urmau să-l ia evenimentele.

Afectat aparent de disoluţia naţiunii sale, Gorbaciov şi-a dat demisia din funcţia supremă chiar în ziua de Crăciun. Straniu sau nu, era un sfârşit neaşteptat de paşnic pentru cea mai lungă, terifiantă şi sângeroasă epocă din istoria omenirii. Comunismului i-a fost dat să moară exact în ţinuturile în care apăruse.

Uniunea Sovietelor s-a născut în anul 1917. Era anul în care revoluţionarii bolşevici alimentaţi anterior cu banii ne cesari de către unele cercuri de putere din Occident (Statele Unite şi Germania) îl detronau pe ţar şi înfiinţau primul stat comunist din istorie pe teritoriul care a aparţinut dintotdeauna imperiului rus. În anul 1922, Rusia Sovietică începea sângerosul proces de acaparare sub cleştele sovietelor a viitoarelor republici cu care urma să creeze URSS-ul.

Primul lider al sovietelor unite era revoluţionarul marxist Vladimir Ilici Lenin. Pe hârtie şi în declaraţiile oficiale, Uniunea Soivietică se dorea a fi o „societate a adevăratei democraţii”, dar în realitate avea sp devină cu mult mai represivă, absurdă şi sângeroasă decât autocraţia ţaristă care o precedase. Era condusă cu mână de fier de către Partidul Comunist şi Sovietul Suprem. După anul 1924, când cumplitul dictator Iosif Vissarionovici Stalin a ajuns la putere, statul sovietic şi-a accentuat controlul totalitarist asupra economiei, relansând activitatea industrială şi obligându-i pe oameni să intre în fermele agricole comune, aşa numitele sovhozuri şi colhozuri.

Timbru comemorativ cu preşedinţii Mihail Gorbaciov şi Ronald Reagan. Sursa foto: Shutterstock

Regimul stalinist din URSS controla crunt fiecare aspect la vieţii politice şi sociale din cea mai întinsă ţară din lume. Oamenii care prezentau şi cea mai mică formă de protest sau îndoială asupra politicilor şi viziunilor lui Stalin erau arestaţi, interogaţi şi în urma unui proces foarte rapid erau fie trimişi la muncă forţată în gulaguri, fie executaţi. Însă imediat după moartea lui Stalin, din anul 1953, liderii sovietici care i-au urmat la conducere s-au dezis de fostul dictator şi i-au denunţat brutalitatea regimului, însă au menţinut structura şi puterea regimului comunist.

Liderii sovietici, de la Nikita Hruşciov la Leonid Brejnev s-au concentrat mai ales pe etapele desfăşurării Războiului Rece, angajându-se în mod nesăbuit într-o costisitoare şi distructivă cursă a înarmărilor la concurenţă directă cu Statele Unite, alegere care s-a dovedit fatală pentru viitorul şi continuarea URSS-ului. Din punct de vedere istoricc, liderii sovietici s-au mai remarcat prin folosirea forţei militare pentru înăbuşirea mişcărilor anticomuniste din ţările Europei de Est, coroborat cu extinderea hegemoniei sovietice în această zonă.

Intră în scenă Mihail Gorbaciov

În luna martie a anului 1985, un politician şters, dar cu ştate vechi în rândurile Sovietului Suprem, ajungea în funcţia supremă, aceea de preşedinte al Uniunii Sovietice. Era vorba de Mihail Gobaciov, care moştenea de la Leonid Brejnev, predecesorul său, o economie stagnantă, un păgubos război de uzură în Afganistan şi mai ales o structură politico-administrativă care făcea ca orice reformă să pară imposibilă.

Doar că vremurile ţineau cu el. Avansul tehnologic şi economic al Occidentului, bunăstarea cetăţenilor capitalişti comparativ cu penuria în care se zbăteau cei sovietici, crea deja frustrări şi aşteptări uriaşe la nivelul maselor. Conştient de aceste realităţi, Gorbaciov a introdus două tipologii noi de politică care în opinia sa ar fi ajutat ca URSS-să devină o putere mondială mai prosperă şi mai productivă. În realitate, măsurile sale aveau să saboteze ceea ce ridicaseră generaţii întregi de bolşevici.

Primul set de măsuri politice şi administrative au fost denumite per general, glastnost, adică politică deschisă oricui. Glasnost-ul avea ca scop principal eliminarea oricăror urme ale represiunii de tip stalinist, precum interzicerea circulării anumitor cărţi şi autori, alături de limitarea acţiunilor omniprezentei şi represivei poliţii secrete, fapt care acorda libertăţi fără precedent pentru cetăţenii sovietici de rând. În urma politicilor de glasnost mulţi deţinuţi politici au fost eliberaţi, iar oamenii de rând au primit noi libertăţi. Pentru prima dată, în ziare şi reviste au apărut editoriale critice la adresa autorităţilor locale sau centrale şi pentru prima dată alte partide decât cel comunist puteau participa la alegeri.

Decoraţie sovietică din perioada celui de-al doilea Război Mondial. Sursa foto: Shutterstock

Al doilea mare set de reforme avea să fie mai celebrul decât primul, căci este vorba de perestroika, sau restructurarea economiei în traducere directă. În concepţia lui Mihail Gorbaciov, cel mai eficient mod de a revitaliza economia sovietică, stagnantă şi îmbătrânită tehnologic, era nici mia mult nici mai puţin decât liberalizarea ei. Cu alte cuvinte, Gorbaciov vroia o economie pe baze dedezvoltare capitaliste!

Preşedintele sovietic de atunci ajunsese să creadă că încurajarea iniţiativelor particulare ar fi dus la o explozie de creatvitate, inspiraţie şi inovaţii care ar fi scos in împotmolire industria, comerţul şi agricultura URSS-ului. Practic, atât persoanele particulare, cât şi cooperativele private primeau voie să intre în afaceri libere pentru prima dată de la Lenin încoace. Muncitorii au primit dreptul de a organiza greve pentru salarii şi condiţii de muncă mai bune, iar Gorbaciov a mers chiar până într-acolo încât a permis investiţii străine în ramurile economiei sovietice!

În ciuda speranţelor sale, şi ale asigurărilor partenerilor săi occidentali, reformele implementate de Gorbaciov nu se grăbeau să producă rezultatele mult dorite. Perestroika n-a făcut altceva decât să saboteze şi să distrugă economia de tip „cincinal” controlată strict de regimul politic, căci celebrele „realizări cincinale” fuseseră de fapt singurle mecanisme care ţinuseră în viaţă industria şi economia sovietică.

În paralel, piaţa de consum era de-abia la început şi nu putea menţine economia ţării. Apropo de această situaţie dificilă, Gorbaciov nota în scrisoarea sa de rămas bun adresată naţiunii după ce s-a retras din politică, că „ din nefericire, vechiul sistem s-a prăbuşit înainte ca noul sistem să înceapă să lucreze”. Raţionalizarea, lipsurile şi fuga neîncetată pentru produsele de strictă necesitate păreau să fie singurele rezultate ale politicilor lui Gorbaciov. Oamenii deveneau tot mai nemulţumiţi, în timp ce liderii occidental îl felicitau deschis pe Gorbaciov pentru ideile sale.

Exacerbarea naţionalismului şi resentimentelor istorice: cel mai mare cui din coşciugul URSS-ului

Gorbaciov era un lider sovietic atipic care credea că eficientizarea economiei sovietice depindea de îmbunătăţirea relaţiilor cu restul lumii, în particular cu fostul inamic, Statele Unite. Chiar dacă preşedintele Ronald Reagan a numit URSS-ul „Imperiul Răului” şi a lansat o campanie de înarmări fără precedent, Gorbaciov a decis să joace cartea împăciuitoare. În urma înfrângerilor din Afganistan, preşedintele sovietelor a anunţat retragerea trupelor din această ţară scufundată în războaie încă din anul 1979. De asemenea, Gorbaciov a decis reducerea prezenţei militare sovietice în cadrul Pactului de la Varşovia.

Aceste politici de reţinere şi neintervenţii au avut importante consecinţe pentru URSS, dar în primul rând au dus la disoluţia Pactului de la Varşovia şi ruperea de sub influenţa sovietică a statelor est-europene printre care şi România, într-un interval de câteva luni. Seria „Revoluţiilor din 1989” a început în Polonia şi s-a sfârşit în ţara noastră, cu consecinţele binecunoscute. Zidul Berlinului a căzut în noiembrie 1989 odată cu „Revoluţia de Catifea” din Cehoslovacia, toată aventura oficială a comunismului în această zonă a Europei, sfârşindu-se odată cu execuţia cuplului Ceauşescu.

Drapelele sovietic şi american. Sursa foto: Shutterstock

Însă bulgărele odată pornit nu s-a oprit decât după disoluţia totală a URSS-ului. Nu trebuie uitat că atât imperiul ţarist, cât şi cel al sovietelor s-au dezvoltat prin cucerirea a nenumărate teritorii străine, cu naţiuni diferite din întreaga Eurasie. Toate aceste naţiuni aveau mari resentimente istorice la adresa autorităţilor centrale ruse, fie că erau ţariste sau mai apoi sovietice.

Preşedinţii George H. W. Bush şi Mihail Gorbaciov Sursa foto: Wikipedia

Încă dinainte de 1989, în interiorul URSS-ului, în cadrul republicilor socialiste şi federative sovietice mocneau aspru flăcările viitoarelor mişcări naţionaliste care vor duce la decizia din 26 decembrie 1991. Situaţia şi vremurile de după căderea Uniunii Sovietice au nemulţumit numeroşi ruşi. Ţara lor şi comunismul, erau singurele realităţi pe care le-au cunoscut, iar sălbaticul capitalism rusesc care a urmat, presărat cu oligarhi, mafie, rakeţi, violenţe stradale, instabilitate politică, socială şi economică i-au făcut pe mulţi cetăţeni să regrete fostul URSS.

Mulţi analişti politici de marcă susţin că ticmai aceste regrete post-sovietice au dus la decizia serviciilro secrete ruse de a-l crea şi susţine pe redutabilul Vladimir Putin, liderul de fier care nu a ascuns niciodată dorinţa sa de refacere, măcar parţială, a puterii şi influenţei sovietice. Şi, judecând după situaţia actuală, vremurile ne vor oferi numeroase surprize în această direcţie.

Tags: economie mihail gorbaciov politica razboiul rece revolutie statele unite URSS

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase