Home » Cultură » Artistul român din topul lucrărilor care s-au vândut cel mai bine la licitaţii în 2018

Artistul român din topul lucrărilor care s-au vândut cel mai bine la licitaţii în 2018

Artistul român din topul  lucrărilor care s-au vândut cel mai bine la licitaţii în 2018
Publicat: 31.12.2018
O lucrare a lui Constantin Brâncuşi, cel mai cunoscut sculptor român, se numără printre creaţiile incluse în topul celor mai scumpe opere de gen vândute la licitaţii în lume, în 2018, potrivit unui raport al platformei franceze Artprice.

Având un punct maxim după o vânzare în valoare de 110,5 milioane de dolari, în luna mai 2017, piaţa de artă a înregistrat un al treilea semestru consecutiv de creştere. Cifra de afaceri totală a caselor de licitaţii a crescut, astfel, cu 19%, potrivit Mediafax.

Volumul tranzacţiilor a crescut cu 17%, iar rata de lucrări care rămân în depozitele comercianţilor pentru că nu îşi găsesc cumpărători a rămas constantă – 39%.

Piaţa de artă a înregistrat, în total, 66.850 de tranzacţii în 12 luni, între 2017 şi 2018. În această perioadă, numărul vânzărilor de obiecte de artă în licitaţii a crescut de 5,5 ori faţă de perioada 2000/2001.

Având 12% din piaţă, arta contemporană a depăşit atât numărul de lucrări semnate de vechi maeştri (10%), cât şi cele create de artişti din secolul al XIX-lea (10%). Arta de după Al Doilea Război Mondial este pe locul al doilea în preferinţele cumpărătorilor de la licitaţii (21%). În ultimele 12 luni, cea mai mare parte a lucrărilor adjudecate în lume ţin de perioada artei moderne.

Primul semestru din 2018 a înregistrat vânzări care au ajuns la 8,45 de miliarde de dolari, marcând o creştere cu 18% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2017, potrivit raportului, citat de Le Figaro.

Printre recordurile perioadei se numără şi suma de 450 de milioane de dolari plătită, în noiembrie 2017, la casa Christie´s din New York, de emiratul Adu Dhabi pentru lucrarea „Salvator Mundi”, creaţie a lui Leonardo da Vinci. Lucrarea încă nu a fost expusă public, la mai bine de un an de la achiziţie.

Raportul arată şi că una din cinci lucrări vândute la licitaţii în lume este adjudecată într-o sală din SUA. Casele de licitaţii de la New York (Sotheby’s, Christie’s şi Phillips) au valorificat lucrări de Amedeo Modigliani, Pablo Picasso, David Hockney, adunând peste 100 de milioane de dolari în cadrul sesiunilor de vânzări din primăvară şi din toamnă, ce au totalizat un miliard de dolari.

La Paris, cea mai mare sumă, 16,1 milioane de euro, a fost plătită pentru un vas chinezesc scos la licitaţie la Sotheby’s. Ultimul an a fost foarte bun şi pentru casele de licitaţii din Hong Kong, unde exponatele vedetă a fost picturile lui Zao Wouki, ca şi Geneva, unde s-au remarcat bijuteriile vechi, printre care şi cele care i-au aparţinut lui Marie-Antoinette.

Londra a fost, însă, în centrul atenţiei mai mult datorită subiectelor de presă decât prin preţurile obţinute. Sotheby´s a fost pe buzele tuturor, în octombrie, după ce o lucrare semnată de Banksy, „Girl with balloon”, a fost adjudecată pentru 1,2 milioane de euro şi s-a autodistrus imediat. În ramă a fost montat un dispozitiv de tocat hârtie adaptat pentru sfâşierea pânzei.

Cele mai scumpe lucrări de artă vândute în 2018 – TOP

În 2018, pe primul loc al topului celor mai scumpe lucrări adjudecate în licitaţii se află tabloul lui Amedeo Modigliani „Nu couché (sur le côté gauche)”, realizat în 1917 şi adjudecat pentru 157,2 milioane de dolari.

„Fillette à la corbeille fleurie” (din 1905), una dintre creaţiile din perioada albastră a lui Pablo Picasso, a ajuns până la 115 milioane de dolari, înregistrând al doilea preţ al anului.

Pe locul al treilea este pictura lui David Hockney „Portrait of an artist”, din 1972, ce s-a vândut cu 90,3 milioane de dolari, la casa Christie´s New York, în luna mai.

O „Compoziţie suprematistă” (Composition suprématiste), din 1916, de Kasimir Malevici a ajuns la 85,8 milioane de dolari, stabilind un nou record de preţ pentru artistul rus.

Pictura lui Claude Monet „Nymphéas en fleurs” (1916) a stabilit un record de vânzare de 84,6 milioane de dolari.

Casa de licitaţii Christie´s din New York a obţinut şi noul preţ record pentru o lucrare de Constantin Brâncuşi. „La Jeune Fille Sophistiquée”, creată în 1932, a fost vândută pentru 71 de milioane de dolari. Lucrarea celui mai mare sculptor român a depăşit recordul obţinut în 2017 pentru „Muza adormită” (57,3 milioane de dolari).

Astfel, Brâncuşi a devenit al doilea cel mai bine vândut sculptor din lume, după Alberto Giacometti.

În topul 10 al celor mai scumpe lucrări de artă vândute în 2018 au mai intrat opere de Henri Matisse („Odalisque couchée aux magnolias”, din 1923, 80,7 milioane de dolari), Pablo Picasso („La femme au béret”, din 1937, 68,7 milioane de dolari), Zao Wou-Ki („Juin – Octobre 1985”, din 1985, 65 de milioane) şi Jean-Michel Basquiat („Flexible”, din 1984, 45,3 milioane de dolari).

Recordul la licitaţiile din România

Recordul pieţei din România a fost reformulat odată cu adjudecarea la licitaţie a lucrării „Ţărăncuţă cu basma albă”, de Nicolae Grigorescu, care a ajuns la 350.000 de euro, fiind de patru ori mai mult decât estimarea maximă.

În 2018, Grigorescu a rămas cel mai bine vândut artist român în ţară. Doar la casa de licitaţii Artmark lucrările sale au adunat o sumă totală de 812.000 de euro.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat