Home » D:News » Descoperire şocantă într-un aparat de aer condiţionat – VIDEO

Descoperire şocantă într-un aparat de aer condiţionat – VIDEO

Publicat: 09.01.2019
Într-o dimineaţă, Danny Marcok, din Australia, a observat că de aparatul de aer condiţionat atârnă o coadă. Bărbatul din Melbourne şi soţia sa credeau în primă fază că este vorba despre o coadă de şobolan, dar la o privire mai atentă, cuplul a fost şocat să afle că este vorba despre un şarpe.

Nu era nici vorba despre orice specie de şarpe, ci una dintre cele mai periculoase: un şarpe-tigru, lung de 75 de centimetri, scrie Fox News.

Marcok a chemat un expert pentru a scoate reptila din aparat, chiar dacă aceasta nu voia să iasă.

Nu este niciun secret că şerpii pot fi găsiţi în cele mai neobişnuite locuri şi se poate ca acesta să fi ajuns în aparatul de aer condiţionat după ce a urmărit un şoarece. Cel mai probabil, şarpele s-a aflat în unitate pe tot parcursul nopţii. 

„Credeam la început că este o coadă de şobolan”, a precizat acesta. „Dar când s-a mişcat în unitate, mi-am zis că un şobolan nu s-ar mişca aşa”, a mai adăugat australianul.

Expertul care a înlăturat animalul a precizat că Marcok a fost norocos că nu a umblat în aerul condiţionat. Şarpele nu l-ar fi atacat în pat, când dormea, dar ar fi încercat să se apere dacă se simţea ameninţat.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

10 lucruri interesante despre serpi

Un bărbat a fost la un pas de moarte după ce a fost muşcat de un şarpe decapitat. ”Este una dintre greşelile clasice”

Şerpii australieni nu mai sunt cei mai periculoşi din lume

Misterul şerpilor zburători: au descifrat oamenii de ştiinţă secretul acestor vieţuitoare? (VIDEO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum se protejau de Soare oamenii preistorici? Făceau aceștia cancer de piele?

Viața din adâncurile oceanului are o sursă de hrană secretă la care cercetătorii nu se așteptau

Premieră istorică: Calculatoarele cuantice deschid calea către fuziunea nucleară

Ce vor să afle oamenii de știință cu ajutorul „smartwatch-urilor” pentru plante?

Cercetătorii au identificat o substanță care ar cauza Alzheimer

Test de cultură generală. Ce înseamnă etichetele de pe fructe?

NASA caută oameni care să „călătorească” pe Marte. Ce presupune misiunea?

Un studiu dezvăluie „paradoxul cremei de protecție solară”. Ce recomandă specialiștii?

O terapie bizară, prin care oamenii sunt îngropați de vii, a luat amploare în Rusia

Uniunea Europeană a majorat puternic importurile de gaze naturale din Rusia

40.000 de oameni au pornit o revoluţie care a schimbat cu totul soarta unui mare stat european

Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?

Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură

Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană

Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”

Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani

Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului

Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”