Home » D:News » Anul acesta va fi decernat şi Premiul Nobel pentru Literatură de anul trecut

Anul acesta va fi decernat şi Premiul Nobel pentru Literatură de anul trecut

Anul acesta va fi decernat şi Premiul Nobel pentru Literatură de anul trecut
Publicat: 07.03.2019
Premiile Nobel pentru Literatură pe 2018 şi 2019 vor fi decernate în cadrul aceluiaşi eveniment anul acesta, după ce Academia Suedeză a decis să nu acorde prestigiosul trofeu anul trecut, în contextul scandalului sexual care a afectat instituţia, relatează Reuters.
Informaţia a fost confirmată marţi de şeful academiei, Anders Olsson, într-o declaraţie pentru publicaţia suedeză Dagens Nyhetertold.
 
În noiembrie 2018, Anders Olsson a anunţat că în comitetul care va decide câştigătorii Premiului Nobel pentru Literatură vor fi incluse şi persoane care nu fac parte din Academia Suedeză, respectiv doi scriitori, doi critici şi un traducător, toţi suedezi.
 
Decizia a fost luată după discuţii cu Fundaţia Nobel, care administrează prestigioasele premii, a declarat la momentul respectiv Anders Olsson, secretar permanent al Academiei Suedeze.
 
La sfârşitul lui 2017, Academia Suedeză a fost implicată într-un scandal sexual şi a avut ca punct culminant decizia, anunţată pe 4 mai 2018, de a suspenda premiul Nobel pentru literatură de anul trecut.
 
„Credem că este necesar să treacă un timp pentru a recâştiga încrederea publicului în academie, înainte ca următorul laureat să fie anunţat”, a declarat la momentul respectiv Olsson. Acesta a mai spus că Academia suedeză a acţionat astfel „din respect pentru precedenţii şi viitorii laureaţi ai premiilor pentru literatură, pentru Fundaţia Nobel şi public în general”.
 
„Premiul Nobel pentru literatură pe 2018 va fi acordat şi anunţat în acelaşi timp cu cel pe 2019”, se mai arăta în comunicat.
 
Regulile Fundaţiei Nobel stipulează că premiile pot fi amânate cu un an. De la înfiinţarea premiului Nobel pentru literatură, în 1901, Academia suedeză a ales să nu îl acorde de şapte ori: în 1914, 1918, 1935, 1940 şi între anii 1941-1943. În şase din cele şapte dăţi, premiul a fost amânat cu un an, după ce comitetul Nobel a stabilit că nominalizările nu întruneau criteriile menţionate în testamentul lui Alfred Nobel.
 
La începutul lunii octombrie 2018, Jean-Claude Arnault, un francez în vârstă de 72 de ani care a provocat scandalul Nobel, a fost condamnat la doi ani de închisoare, pentru violarea unei femei.
 
În noiembrie 2017, publicaţia suedeză Dagens Nyheter a scris că mai multe membre, precum şi soţii şi fiice ale unor membri ai Academiei Suedeze ar fi fost abuzate sexual de fotograful francez Jean-Claude Arnault, soţul dramaturgului Katarina Frostenson, la momentul respectiv membră a secţiei de literatură care decernează anual premiul Nobel. Arnault conducea un club cultural, Forum, în Stockholm, care beneficia de finanţare din partea secţiei de literatură a Academiei Nobel. Publicaţia suedeză a prezentat şi mărturiile a 18 femei care spuneau că au fost abuzate sexual sau violate de respectivul bărbat. Abuzurile sexuale au avut loc în perioada 1996 – 2017, potrivit Dagens Nyheter.
 
Între timp, Academia Nobel a rupt legăturile cu Arnault.
 
Acuzaţiile au fost dezvăluite de cotidianul suedez prima dată ca parte din campania online #MeToo, care a dat în vileag abuzuri sexuale săvârşite de importanţi oameni de la Hollywood. Apoi, scandalul a afectat grav şi cercurile artistice, media şi politice suedeze, una dintre ţările în care se respectă cel mai mult egalitatea de gen.
 
Deşi niciuna dintre femei nu a reclamat abuzurile la poliţie, autorităţile au deschis imediat o anchetă preliminară. În luna martie 2018, procuratura din Stockholm a anunţat că o parte dintre acuzaţiile de viol şi abuz sexual nu mai pot fi cercetate, pentru că nu există probe concludente sau faptele s-au prescris, dar ancheta a continuat privind alte câteva acuzaţii.
 
De asemenea, Katarina Frostenson a renunţat la funcţia de membru al academiei în luna ianuarie, după ce o anchetă a stabilit că a făcut publice numele mai multor laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură înaintea anunţurilor oficiale.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
Cum vapatul îți poate afecta ochii fără să-ți dai seama?
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
China avertizează SUA că își va „apăra ferm drepturile și interesele”
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Un satelit cât o valiză ar putea detecta primul semnal cosmic dinaintea apariției stelelor
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
Rechinul care poate trăi 400 de ani: este cel mai longeviv vertebrat cunoscut de pe Pământ
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
ADN-ul străvechi dezvăluie cum s-a schimbat Europa după căderea Romei
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu