Home » Cultură » Descoperă Acum: Medicament special pentru depresia postnatală. Cel mai puternic supercomputer din lume. Noi neuroni apar şi la persoane de aproape 90 de ani

Descoperă Acum: Medicament special pentru depresia postnatală. Cel mai puternic supercomputer din lume. Noi neuroni apar şi la persoane de aproape 90 de ani

Publicat: 30.03.2019
Depresia postanată, numită şi depresie postpartum, este o tulburare care afectează una din opt proaspete mame, iar până acum nu exista un tratament special pentru ea.
Americanii vor să revoluţioneze ştiinţa, tehnologia şi cercetarea cu cel mai puternic supercomputer din lume.
 
Mulţi dintre noi ne începem ziua cu o băutură caldă, în special ceai sau cafea, însă un nou studiu arată că acest lucru creşte masiv riscurile de cancer esofagian.
 
O descoperire surprinzătoare a unor cercetători din Spania arată că în creierele persoanelor în vârstă pot apărea noi celule nervoase.
 
Părinţii ar trebui să le citească copiilor cărţi tipărite, nu electronice, deoarece contribuie mai mult la dezvoltarea celor din urmă.
 
Acestea au fost subiectele Descoperă Acum din perioada 25 –  29 martie 2019 pe care le puteţi vedea în video de mai sus, iar mai jos puteţi citi articolele pe larg:

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei

Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze

Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro

Secretul pentru un somn odihnitor poate fi găsit în fructe

Maica Tereza, călugăriţa care a primit Premiul Nobel pentru Pace

Cel puțin 35.000 de oameni au murit în Europa din cauza căldurii extreme din această vară

Cel mai frumos sat din lume, sufocat de turiști. Ce pregătesc autoritățile?