Home » D:News » Spotlight, Festivalul Luminii, începe joi seară, cu recitalul lui Bob Sinclair

Spotlight, Festivalul Luminii, începe joi seară, cu recitalul lui Bob Sinclair

Spotlight, Festivalul Luminii, începe joi seară, cu recitalul lui Bob Sinclair
Publicat: 18.04.2019
Ediţia din 2019 a Festivalului Internaţional al Luminii - Spotlight debutează joi seară, la ora 20.00, în Piaţa "George Enescu", cu recitalul francezului Bob Sinclair şi aprinde mai multe spaţii din centrul Capitalei, potrivit Mediafax.

Lucrările semnate de artişti străini şi români recunoscuţi în domeniu vor îmbina arta şi tehnicile cele mai inovatoare pentru a exprima valorile europene ce susţin tema ediţiei a V-a a festivalului – EuropeLights -, marcând, totodată, două evenimente majore ale anului: preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene şi deschiderea Sezonului România-Franţa la Bucureşti, anunţă organizatorii.

Publicul prezent la Spotlight va putea asculta, în Piaţa „George Enescu”, ritmurile electronice pregătite special pentru eveniment de către celebrul artist francez Bob Sinclar, unul dintre cei mai apreciaţi DJ din lume. Din SUA până în America de Sud, din Europa până în Asia, ajungând până în Australia, muzica sa circulă şi electrizează audienţa, uimind de fiecare dată prin diversitatea sunetelor şi a instrumentelor folosite. Concertul este precedat de un warm-up cu DJ Andi, de la ora 20.30.

Traseul principal al Festivalului Internaţional al Luminii -Spotlight este Calea Victoriei, completat de spaţiile din Strada Lipscani şi din Piaţa Universităţii, care vor găzdui instalaţii interactive, sesiuni de video-mapping şi multe altele, timp de patru zile, începând cu ora 20.00 şi până la miezul nopţii.

Lista lucrărilor prezentate în cadrul Festivalului Internaţional al Luminii – Spotlight include „Abstract”, o instalaţie expusă de Collectif Coin (Franţa) în faţa Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”. „Pornind de la ideea că trecerea timpului este o iluzie, cei de la Collectif Coin au imaginat un nou stil de reprezentare vizuală: Abstract, o matrice de triunghiuri, în care fiecare se mişcă de-a lungul axei sale verticale. Într-o buclă de 20 de minute, care combină lumina, sunetul şi mişcarea, Abstract îşi dezvăluie sursa de inspiraţie: relativitatea”, explică organizatorii demersul artiştilor într-un comunicat remis MEDIAFAX.

„Wave-field”, este lucrarea semnată de L4 Studio & Wireframe Studio (Canada) şi prezentată în faţa curţii Muzeului Naţional de Artă al României. „Wave-Field oferă tuturor privitorilor posibilitatea de a interveni participativ asupra spaţiului urban. Balansoarul încurajează dezvoltarea relaţiilor dintre oameni şi consolidează relaţiile dintre prieteni şi membrii unei familii. Balansoarele Wave-Field sunt luminoase şi muzicale, fiecare având propriul temperament şi vocabular muzical”, se arată în textul de prezentare.

Unitate sub acelaşi cer

„microCosmos”, de Ygreq Interactive (Romania), în parcul Bisericii Kretzulescu „este inspirată din fascinaţia pentru astre ca generatoare de lumină şi îşi propune să cuprindă un fragment din Univers, un obiect care ziua reflectă lumina soarelui, iar noaptea devine sursă de lumină. Titlul are dublă valenţă, descriind pe de o parte un Cosmos în miniatură, iar pe de altă parte invitând la o privire microscopică asupra lumii interioare a omului. Astfel, interacţiunea particulelor din interiorul structurii oglindeşte, la nivel simbolic, felul în care particulele de electricitate călătoresc şi interacţionează în reţeaua neuronală umană”, spun realizatorii.

„A Sky For All” este instalaţia Liviei Zaharia (Romania), realizată la Biserica Kretzulescu. Ideea de bază a proiectului este cea a unităţii – sub acelaşi cer – indiferent de posibilele divergenţe. Acesta este proiectul câştigător în urma apelului de proiecte pentru tineri artişti „Europa digitală. Europa viitorului”, lansat de Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul ediţiei a V-a a Festivalului Spotlight.

„Abyss”, al francezului Nicolas Paolozzi de la Module, aduce în Piaţa Revoluţiei, la Memorialul Renaşterii „o creatură mistică venită din adâncurile lumii. Lumina şi structura ei rafinată sunt alcătuite din patru linii principale, conectate printr-o reţea minuţioasă de cabluri. Nicolas Paolozzi priveşte spaţiul ca pe un ansamblu de interacţiuni, care evoluează în timp. Module oferă o experienţă unică şi imersivă a realităţii prin designul arhitecturii hibride”, dezvăluie textul organizatorilor.

„Stratum”, de Chevalvert Studio & Mirage Festival (Franţa), propune în Piaţa Revoluţiei, în cadrul Ansamblului Monumental „Iuliu Maniu” „o instalaţie interactivă ce permite influenţarea spaţiului printr-un singur gest şi crearea unei geografii a mişcării. Gestul este detectat prin leap motion, ce transmite informaţia mai departe. Interacţiunea este posibilă pentru o singură persoană o dată, dar declanşează lumini şi sunete care îi fac părtaşi şi pe ceilalţi spectatori”, promit realizatorii.

„Discoballs” e instalaţia 360 Revolution, demersul românilor din dreptul magazinului Muzica devenind o imagine obişnuită pentru participanţii la festival din anii trecuţi. „Trei instalaţii discoball sunt amplasate într-o secvenţă paralelă cu Calea Victoriei, proiectând spoturi luminoase pe toate clădirile din zonă şi rotindu-se, pe muzică, într-o dinamică ce invită la petrecere. Dancing stars este un proiect conceput în colaborare cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, care include jocuri de lumini în tematica ediţiei de anul acesta a festivalului – EuropeLights”, se arată în comunicat.

Toate anotimpurile, ziua şi noaptea, într-o singură proiecţie

„Wheel Of Time”, de la Les Ateliers Nomad (România) aprinde Hotelul Novotel şi Palatul Telefoanelor iar „privitorii pot naviga vizual atât prin zi şi noapte, cât şi prin anotimpurile anului, cu ajutorul unei cârme interactive plasate în faţa clădirilor care găzduiesc proiecţia. Tranziţiile şi animaţiile sunt controlate în timp real de către privitori, rezultatul fiind compoziţii reale şi abstracte care urmăresc pulsul naturii”.

Pentru „Urban Pinball”, cei de la Mindscape Studio (Romania) s-au inspirat pentru a anima faţada Teatrului Odeon din din celebrul joc arcade numit Pinball. „Lucrarea este controlată de doi «jucători», care trebuie să interacţioneze unul cu altul şi împreună să animeze faţada Teatrului Odeon prin apăsarea a trei butoane luminoase. Urban Pinball este un joc la dublu care stimulează dialogul şi coordonarea între cele două persoane”.

„Lightpong”, este demersul Cinetic (România), de la Cercul Militar Naţional. Instalaţia are ca punct de plecare jocul pe calculator PONG, faimos în anii ’70. „Scopul este acela de a transforma mecanismele vechiului joc într-o experienţă interactivă. Poate fi jucat de doi jucători, care controlează paletele cu o sursă luminoasă – lanterna telefonului, brelocurile luminoase sau brichetele. Jucătorul care obţine primul cinci puncte este declarat câştigător, iar jocul se reia”, spun realizatorii.

„Grand Lights Boulevard”, de la 360 Revolution (Romania), promite că faţada este pusă în valoare prin jocuri de lumini. Pe clădirea hotelului, care datează din 1871, logo-ul festivalului Spotlight prinde viaţă, îmbinând trecutul cu prezentul şi amintindu-ne de legăturile strânse cu Europa, care se regăsesc în tema de anul acesta: EuropeLights.

„Pavilion”, instalaţia lui Sébastien Lefèvre (Franţa) din Piaţa Universităţii „este o structură deschisă – luminoasă şi sonoră – care permite accesul publicului în interiorul său. Este un spaţiu viu şi primitor, o împletire de fire luminoase, suspendate în aer, ca un frunziş de lumini. Instalaţia, lejeră şi dinamică, este cufundată în universul sonor compus special de Yes Soeur”, se arată în descrierea oficială.

„BeeHive”, de la One Night Gallery & Mişu Cojocaru (România), pe blocul Rosenthal „poate fi asemănată cu structura unui stup, autorii lucrării au creat un centru de lumină, folosindu-se de jocurile şi reflexiile fagurelui şi ale mierii, peste care sunt suprapuse albinele”.

Univers fantastic

„Tensegrity”, semnată de Aérosculpture / Jean-Pierre David & Christian Thellier (Franţa) în dreptul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, vine cu „şase tuburi fluorescente de cinci metri lungime care plutesc în aer, într-un echilibru tensionat. Pentru această lucrare, Jean-Pierre David revizitează principiul tensegrităţii, în timp ce Christian Thellier reinterpretează digital ezitările electronice ale tubului fluorescent, amândoi relatând, fiecare în felul său, istoria neonului”, spun realizatorii.

„Luminuits”, de La Camaraderie (Franţa/ Canada), aduce pe Calea Victoriei, la numărul 15, o „instalaţie misterioasă şi participativă, care devine vizibilă graţie luminii declanşate de către participanţi. Luminuits sunt personaje timide şi discrete, cărora nu le place să atragă atenţia. Totuşi, există o modalitatea de a le face să apară, şi anume luminându-le cu bliţul aparatului de fotografiat”, explică artiştii.

Australienii de la Parer Studio vin la Spootlight cu „Intrude”, Amanda Parer reflectând o problemă din istoria ţării sale natale, „o invazie de iepuri, care au devenit o pacoste pentru locuitori. Lucrarea creată de artista australiană este inspirată de această situaţie problematică, dar şi de contrastul cu imaginea idilică a acestei creaturi, mai ales pentru copii. În mod intenţionat, Intrude evocă această imagine drăgălaşă a iepurelui şi recurge la umorul vizual pentru a invita publicul să ia în serios mesajul ecologic al lucrării”, arată producătorii.

„Wish Blow”, semnată de francezii de la LNLO, este produs la Banca Naţională a României, şi a fost prezentată pentru prima dată la Fête des Lumières – Lyon, în 2018.

„Brâncuşi”, lucrarea românilor de la Mindscape Studio aduce la Palatul CEC o interpretare a operei celebrului artist român. „Având la bază trei materiale – piatră, lemn şi metal -, proiecţia realizată de Mindscape Studio – câştigătorii concursului de video mapping de la ediţia precedentă Spotlight – ilustrează în mod abstract procesul de transformare a materialului din stare brută în operă de artă, totul în prezenţa luminii creatoare a artistului”, spun creatorii.

„Absorbed by Light”, semnat de Gali May Lucas, din Marea Britanie, problematizează la efectele smartphone-ului asupra utilizatorilor săi. Personajele din „Absorbed by Light” sunt concepute de artista britanică Gali May Lucas şi realizate de sculptorul Karoline Hinz, stabilită la Berlin.

„Lighting Europe”, este instalaţia MotionLab concepută pentru Palatul Loteriei Române. „Spaţiul virtual deschide un univers fantastic, plin de conexiuni între diverse domenii şi teme: poezie, proză, teatru, emoţii, culori, muzică, desen, filosofie… traversate, toate, de magie”, îşi descriu artiştii lucrarea.

Restricţii rutiere din zonă se vor aplica, de joi până duminică, în intervalul orar 20.00 – 23.55, pe Calea Victoriei, între Strada C.A. Rosetti şi Bulevardul Regina Elisabeta, şi între Bulevardul Regina Elisabeta şi Splaiul Independenţei. Organizatorul recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun pentru a evita aglomerarea traficului.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee acolo unde nu ar trebui să existe
JWST a descoperit o galaxie spirală asemănătoare Căii Lactee acolo unde nu ar trebui să existe
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
10 obiceiuri prin care putem încetini îmbătrânirea corpului nostru
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se supuneau legii
Ziua în care Alexandru Ioan Cuza a introdus învăţământul obligatoriu şi gratuit. Ce păţeau părinţii care nu se ...
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
20 de lucruri uimitoare despre creierul uman
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Marile companii de Inteligență Artificială sunt „mai puțin reglementate decât restaurantele”
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Trei reguli pe care părinții ar trebui să le aplice în privința telefoanelor pentru copii
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
Românii vor avea facturi mai mari la gaze de la 1 aprilie 2026
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
ESA intensifică cercetarea Pământului pe măsură ce viitorul agențiilor americane devine tot mai incert
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un bazin roman monumental, ascuns timp de 2.000 de ani, a fost dezgropat lângă Roma
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
Un expert spune că modelele lingvistice mari nu vor fi niciodată cu adevărat inteligente
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 billion, designed to become the largest entertainment, retail, and technology destination on the continent, one that will transform the country into a new global epicenter of entertainment
PRESS RELEASE: The concept of the DraculaLand project is being launched in Romania – a private investment of over EUR 1 ...
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
Economia suferă din cauza că oamenii nu cumpără mai des telefoane noi, susțin unii experți
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Prima „hartă biblică” încă influențează modul în care percepem granițele
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
Eleanor de Aquitania, femeia care a condus Europa din umbra
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de verificări
„Podcast cu Prioritate” #87 by ProMotor: samsari auto, mașini cu probleme și concluziile lui Dan Babu după sute de ...
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
Robert de Boron, autorul uitat care a reinventat legenda Sfântului Graal
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?
De ce ni se pare că „simțim” durere atunci când vedem pe cineva rănit?