Home » Știință » Imagini ale craterului făcut de sonda japoneză pe asteroidul Ryugu. Impactul exploziei a fost mult mai mare

Imagini ale craterului făcut de sonda japoneză pe asteroidul Ryugu. Impactul exploziei a fost mult mai mare

Imagini ale craterului făcut de sonda japoneză pe asteroidul Ryugu. Impactul exploziei a fost mult mai mare
Publicat: 30.04.2019
Sonda Hayabusa2 a trimis imagini ale craterului pe care l-a făcut pe asteroidul Ryugu, în urma detonării unui explozibil, în cea mai riscantă misiune în spaţiu de până în prezent.
În 5 aprilie, sonda japoneză Hayabusa2, aflată în spaţiu fără echipaj uman, a lansat spre asteroidul Ryugu un proiectil de 14 kilograme, reuşind să creeze un crater, urmând apoi să preleveze din el mostre de rocă, potrivit BBC.

Situat la peste 300 de milioane de kilometri faţă de Terra şi având un diametrul de aproape un kilometru, asteroidul Ryugu este foarte important pentru astrofizicienii niponi care speră ca prin analizarea mostrelor de rocă să poată înţelege cum s-a creat Pământul, dar şi alte planete. 

Hayabusa2 a realizat imagini ale zonei de dedesubt, unde dispozitivul a fost detonat, şi a identificat o anomalie întunecată unde a fost excavat materialul proaspăt de la suprafaţă. Analizând imaginile, specialiştii de la Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială (JAXA) au constatat că zona de impact măsoară circa 20 de metri în diametru, un crater cu o mărime dublă faţă de ce ei anticipau. 
 
„Nu ne aşteptam la o alterare atât de mare, de aceea a fost iniţiată o dezbatere aprinsă în cadrul proiectului”, scrie într-o postare pe contul oficial al misiunii.

Din cauza resturilor care ar fi fost aruncate ca urmare a exploziei, sonda Hayabusa2 s-a retras în partea cea mai îndepărtată a asteroidului, însă nu înainte de a lăsa o cameră mică, numită DCAM3, pentru a observa explozia. Ulterior evenimentului, sonda spaţială niponă a revenit la poziţia iniţială, la circa 20 de km deasupra suprafeţei asteroidului, pentru a cerceta craterul apărut în urma exploziei.
 
Va mai dura câteva săptămâni până când oamenii de ştiinţă vor transmite sondei să coboare în crater pentru a colecta probe. Deoarece vor proveni din interiorul asteroidului, mostrele vor fi mai puţin modificate de mediul dur al spaţiului. Se crede că bombardarea cu radiaţii cosmice de-a lungul eonilor schimbă suprafeţele acestor blocuri de construcţie planetară.
 
Ryugu face parte dintr-un tip de rocă spaţială deosebit de primitiv, cunoscut ca un asteroid de tip C. Este o relicvă rămasă din primele zile ale Sistemului nostru Solar şi, prin urmare, înregistrează condiţiile şi chimia din acele vremuri, cu aproximativ 4,5 miliarde de ani în urmă.
 
Sonda spaţială Hayabusa2, de mărimea unui frigider, a fost lansată în decembrie 2014 de la centrul spaţial Tanegashima din sudul Japoniei. Pe 22 februarie 2019, nava spaţială Hayabusa2 a ajuns cu succes pe suprafaţa asteroidului Ryugu. 
 
Revenirea pe Terra a sondei ce a costat 270 de milioane de dolari este programată pentru sfârşitul anului 2020, când va aduce cu ea şi mostrele colectate.
 
Sonda Hayabusa2 monitorizează suprafaţa asteroidului cu ajutorul unei camere video şi al unui sistem de senzori foarte performant, dar a trimis şi două mini-rovere Minerva-II, precum şi un robot franco-german Mascot pentru analize suplimentare la suprafaţa corpului spaţial.

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Care este orașul din lume în care este ilegal să mori?
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Una dintre cele mai iubite brânzeturi din lume, în pericol din cauza valurilor de căldură
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Republica Moldova primește 120 de milioane de euro de la Uniunea Europeană
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Emmanuel Macron avertizează țările europene că strategiile militare separate sunt o „absurditate”
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Rocile străvechi dezvăluie elementul care a influențat masiv Pământul în urmă cu 3,1 miliarde de ani
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Pentru prima dată, cercetătorii au văzut cum s-a „născut” o bucată din scoarța oceanică a Pământului
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un super-prădător din Africa stârnește mai multă frică decât „regele junglei”
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Un nasture găsit pe un câmp s-a dovedit a fi o monedă rară din timpul ultimului rege viking al Norvegiei
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie mai relaxante
Poate sunetul să reducă stresul? Cum începe industria auto să folosească neuroștiința pentru experiențe de călătorie ...
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Oamenii de știință au descoperit cheia pentru prevenirea unei extincții în masă
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Cele mai reci stele din galaxie ar putea fi, de fapt, megastructuri extraterestre
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Un medicament injectabil pentru bronzare ar putea face mult mai mult rău decât bine
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Cercetătorii au descoperit ce se ascunde în spatele celor mai întunecate impulsuri ale oamenilor
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Test de cultură generală. Din ce sunt făcuți atomii?
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Optica cuantică ar putea transforma un fenomen vizual rar într-un test de vedere
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Zelenski anunță una dintre cele mai importante schimbări politice din Ucraina din ultimul an
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
Germania finanțează achiziția a 50.000 de drone de atac pentru Ucraina
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa
BMW acuză Rusia că fabrică mașini la uzina din Kaliningrad fără permisiunea sa