Home » Istorie » A fost decriptat codul folosit în Manuscrisul lui Voynich. Peste 100 de ani a reprezentat una dintre cele mai grele provocări pentru specialişti

A fost decriptat codul folosit în Manuscrisul lui Voynich. Peste 100 de ani a reprezentat una dintre cele mai grele provocări pentru specialişti

A fost decriptat codul folosit în Manuscrisul lui Voynich. Peste 100 de ani a reprezentat una dintre cele mai grele provocări pentru specialişti
Publicat: 17.05.2019
Un cercetător de la Universitatea din Bristol a reuşit să decripteze limbajul folosit în manuscrisul descoperit în 1912 de către Wilfrid Michael Voynich.
Manuscrisul lui Voynich reprezintă una dintre cele mai grele provocări pe care specialiştii în coduri şi lingviştii au primit-o până în prezent. Manuscrisul descoperit în 1912 a reprezentat până de curând un mister total, conform Phys. Fie că vorbim de identificarea limbii folosite pentru a fi scris sau chiar de unele dintre ilustraţiile care împodobesc textul, oamenii de ştiinţă nu au reuşit să afle prea multe informaţii despre natura manuscrisului.
 
Dr. Gerard Cheshire a reuşit în decursul a două săptămâni ceea ce nu s-a putut face într-un secol sute de cercetători, să descifreze limbajul folosit. Dat fiind faptul că descifrarea codului a scăpat cercetătorilor atâta vreme, dr. Cheshire a trebuit să identifice o modalitate inovativă de a aborda textul.
 
„Am experimentat o serie de momente de tipul „Evrika!” atunci când descifram codul, urmate de uimire şi încântare atunci când am realizat implicaţiile pentru lingvistică şi asupra descoperirilor despre originea şi conţinutul manuscrisului”, a declarat dr. Gerard Cheshire.
 
În urmarea spargerii codului folosit, Cheshire a aflat că manuscrisul a fost scris de către măicuţele dominicane, pentru a-şi arăta respectul faţă de Maria de Castilia, o mătuşă a Caterinei de Aragon.
 
Din punct de vedere lingvistic, munca lui Cheshire reprezintă un avans extraordinar al domeniului, el oferind singurul exemplu înregistrat de proto-romanică, despre care se credea că ar fi fost pierdută pentru todeauna. 
 
Cheshire explică că manuscrisul lui Voynich foloseşte un limbaj dispărut al cărui alfabet este o combinaţie de simboluri mai mult sau mai puţin cunoscute. 
 
Următorul pas în analiza manuscrisului este reprezentat de traducerea integrală a acestuia. Cheshire apreciază că acest efort va necesita timp şi o finanţare corespunzătoare pentru a fi dus la bun sfârşit.

Citeşte şi:

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
Greutatea în plus ți-ar putea îmbătrâni creierul mai rapid, avertizează un studiu
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
De ce costă atât de mult ședințele de psihoterapie și unde pot găsi oamenii ajutor gratuit sau la preț redus?
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Cercetătorii au detectat o structură uriașă care alimentează viitorul fenomen El Niño
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Povestea lui Thierry Hermès: De la hamuri pentru cai la unul dintre cele mai faimoase branduri de lux din lume
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Ce se întâmplă cu memoria atunci când mâncăm prea mult zahăr?
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Țara care are mai puțin de 5% fumători zilnici, dar consumul de nicotină rămâne ridicat
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Test de cultură generală. De ce turcii fac cafea la nisip?
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
Cum ne afectează statul pe scaun ore în șir, chiar dacă facem sport regulat?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
De ce un accident de mașină este mai periculos pentru femei decât pentru bărbați?
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
Unul dintre cele mai cunoscute orașe din Statele Unite, înghițit de ape în următorii ani
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
A reuşit ce niciun alt domnitor român nu izbutise până atunci. Momentul care a marcat pentru totdeauna istoria României
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
„Magnifica Humanitas”, manifestul Papei Leon despre impactul Inteligenței Artificiale
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Ferrari a dezvăluit primul său model complet electric
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Deși este printre liderii europeni la viță-de-vie, România nu reușește să exporte vin
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Cum să economisești bani fără să-ți schimbi prea mult stilul de viață?
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu
Psihologii explică de ce oamenii simt nevoia să se filmeze și să-și facă poze în continuu