Home » Știință » O descoperire de proporţii! Boala Parkinson începe în intestine şi ajunge la creier, iar calea de acces ar putea fi întreruptă

O descoperire de proporţii! Boala Parkinson începe în intestine şi ajunge la creier, iar calea de acces ar putea fi întreruptă

Publicat: 28.06.2019
În urma unor experimente pe şoareci, cercetători de la Johns Hopkins Medicine din Statele Unite au anunţat că au găsit dovezi suplimentare că boala Parkinson îşi are originile în celulele din intestine şi ajunge apoi la neuronii din creier. Mai mult, dacă este întreruptă calea de acces, boala nu mai ajunge la creier.

Studiul, publicat în numărul din iunie al jurnalului Neuron, oferă un model nou şi mai precis în care să se testeze tratamente care ar putea preveni sau opri progresia bolii Parkinson, potrivit Medical Xpress.

„Aceste descoperiri oferă dovezi certe ale rolului pe care intestinul îl are în boala Parkinson şi ne oferă un model de a studia evoluţia bolii de la început”, a declarat conducătorul studiului, Ted Dawson, director la Hopkins Institute for Cell Engineering şi profesor de neurologie la Johns Hopkins University School of Medicine.

Boala Parkinson este caracterizată prin acumularea unei proteine cu defect de pliere, numită alfa-sinucleină, în celulele din creier. Acumularea acestor proteine duce la moartea ţesuturilor nervoase, lăsând în urmă mari zone de materie cenuşie moartă, denumite corpuri Lewy. Deoarece celulele creierului mor, ele afectează capacitatea unei persoane de a se mişca, gândi sau de a-şi regla emoţiile.

Noul studiu dezvoltă observaţiile făcute, în 2003, de neuroanatomistul german Heiko Braak, care a arătat că persoanele diagnosticate cu boala Parkinson aveau acumulări de proteine alfa-sinucleină în părţi ale sistemului nervos central care controlează intestinul. Apariţia acestor proteine care afectează neuronii este corelată cu unele simptome timpurii ale bolii Parkinson, precum constipaţia, după cum afirmă Hanseok Ko, profesor asociat de neurologie la Johns Hopkins University School of Medicine. Ipoteza lui Braak a fost că boala Parkinson a avansat la nervii care leagă intestinul de creier precum ar urca pe o scară.

Cercetătorii de la Johns Hopkins au fost curioşi să vadă dacă proteina deformată alfa-sinucleină ar putea călători de-a lungul nervului vag, care funcţionează ca un cablu electric de la stomac şi intestinul subţire către baza creierului.

Boala Parkinson în creier / Credit foto: 123RF

Pentru a testa această ipoteză, oamenii de ştiinţă de la Johns Hopkins au injectat 25 de micrograme dintr-o proteină cu defect de pliere alfa-sinucleină, creată în laborator, în tractul gastrointestinal a zeci de şoareci sănătoşi. Ulterior, cercetătorii au analizat ţesutul cerebral al şoarecilor după una, trei, şapte şi zece luni de la injecţie.

Pe parcursul experimentului care a durat zece luni, oamenii de ştiinţă au observat că proteina alfa-sinucleină a început să se acumuleze în zonele în care nervul vag se conecta cu intestinul şi a continuat să se răspândească în toate părţile creierului.

Tăierea nervului vag a oprit avansarea bolii Parkinson

Într-un experiment similar, cercetătorii au tăiat nervul vag al unui grup de şoareci şi apoi le-au injectat în intestine proteina cu defect de pliere alfa-sinucleină. La şapte luni de la această procedură, specialiştii au descoperit că aceste rozătoare nu au prezentat semne de moarte celulară, existente în boala neurodegenerativă, identificate în cazul şoarecilor cu nervul vag intact. Se pare că nervul vag tăiat a oprit avansul proteinei cu defect de pliere, a mai spus Ted Dawson, conducătorul studiului.

La final, cercetătorii au testat abilităţile celor trei grupuri de şoareci – şoarecii injectaţi cu proteină cu defect de pliere alfa-sinucleină, şoarecii injectaţi cu proteină cu defect de pliere alfa-sinucleină şi cu nervul vag tăiat, precum şi şoarecii din grupul de control. Concluzia a fost că şoarecii cu nervul vag intact, cărora le-a fost injectată cantitatea de proteină alfa-sinucleină, au prezentat o reducere a abilităţilor motorii şi un nivel mai ridicat de anxietate, situaţie extrem de întâlnită la pacienţii umani cu boala Parkinson.

Per total, rezultatul cercetării a arătat că proteina alfa-sinucleină poate fi transmisă din intestine către creier de-a lungul nervului vag, iar blocarea rutei de transmitere ar putea fi cheia prevenirii manifestărilor bolii Parkinson la nivel fizic şi cognitiv.

„Este o descoperire interesantă pentru domeniu şi prezintă o ţintă pentru intervenţia timpurie în boală”, a concluzionat Dawson.

În viitor, cerectătorii vor să vadă ce părţi ale nervului vag permit proteinei cu defect de pliere să urce către creier şi să investigheze potenţiale mecanisme pentru a o opri.

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Descoperire istorică pentru fizica modernă! Ce au observat oamenii de știință pentru prima dată?
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
Cercetătorii au creat plasticul care se evaporă la căldură și se reasamblează singur
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME București
„Spin & Splash by CSID.ro”, două zile de sport, joacă, sănătate și surprize pentru întreaga familie, la THERME ...
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
Astronomii au descoperit, în premieră, un metal esențial pentru viață în jurul unei supergigante rare
China pregătește o nouă misiune pe Lună
China pregătește o nouă misiune pe Lună
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Cât de sângeros a fost în realitate Ivan cel Groaznic, diplomatul de geniu divinizat de Stalin
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări ...
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători de la Marea Neagră
Arheologii au descoperit ce ascundea o peșteră din Turcia de aproape 13.000 de ani. Urmele unor vânători-culegători ...
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Cercetătorii au descoperit un secret, vechi de 3,7 miliarde de ani, al vieții timpurii
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Unul dintre cele mai reci locuri din Univers se găsește chiar aici pe Pământ
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Trei minute de sprint sunt mai eficiente decât 90 de minute de exerciții moderate, indică un studiu
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Test de cultură generală. Care este cea mai bogată familie din lume?
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
Un mineral care formează rubine și safire, descoperit de roverul Perseverance pe Marte
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O biserică din Polonia lasă șoferii să plătească parcarea prin rugăciune
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O ceartă în familie din cauza unui telefon iPhone s-a sfârșit tragic
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
O baterie care se încarcă în doar 3 minute ar putea schimba viitorul energiei
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Nobilul german cu un aer de „dandy” care a devenit unul dintre cei mai iubiți regi ai României
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic
Un medicament pentru persoanele cu vitiligo a avut rezultate promițătoare într-un studiu clinic