Home » D:News » Franţa se implică în cursa înarmării spaţiale

Franţa se implică în cursa înarmării spaţiale

Publicat: 30.07.2019
Ministerul Apărării al Franţei a anunţat planurile pentru proiectarea unor arme anti-satelit.

Următorul teren de luptă este spaţiul, de acest lucru încep să devină din ce în ce mai conştiente toate puterile lumii, care, într-o formă sau alta, tind să se pregătescă de războiul care poate fi purtat din spaţiu şi în spaţiu.

Cea mai recentă ţară care s-a alăturat acestei curse a militarizării spaţiului este Franţa. Ministrul Apărării al Republicii a anunţat că Franţa va începe dezvoltarea unor sisteme care să poată fi folosite împotriva sateliţilor. „Dacă sateliţii noştri sunt în pericol, avem de gând să ne orbim adeversarii (n.r. oprirea comunicaţiilor)” , a declarat oficialul, notează Futurism.

În prezent, peste 2.000 de sateliţi orbitează în jurul Terrei, reprezentând coloana sistemului de comunicare global. Capacitatea de a dezactiva sateliţii unei puteri ostile se poate dovedi un avantaj important, reprezentând un impediment major în funcţionarea sistemului de comunicaţii al acesteia.

Ministrul Apărării a declarat că acest sistem la care armata franceză lucrează va fi folosit doar în cazul represaliilor. Franţa ia în serios posibilitatea conflictelor militare care pot avea loc în spaţiu, preşedintele ţării, Emmanuel Macron, anunţând planurile înfiinţării unui comandament spaţial care va fi operaţional începând cu 1 septembrie.

Pe lângă Franţa, state precum Rusia, India sau Statele Unite au declarat deja că lucrează la astfel de programe militare adaptate spaţiului cosmic.

Citeşte şi:

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă