Home » D:News » Patru cauze comune de divorţ

Patru cauze comune de divorţ

Patru cauze comune de divorţ
Publicat: 24.09.2019
Principalele motive care duc la divorţ au fost reliefate într-un nou studiu la care au luat parte indivizi care au trecut printr-un divorţ şi care au avut de ”revizuit” motivul real pentru care s-a ajuns în acel punct.

Studiul a fost publicat în Jurnalul de Terapie Sexuală şi Mariaj, iar în cadrul acestuia au fost chestionate 2,371 persoane recent divorţate. Aceştia au avut de selectat unul sau mai multe motive pentru care au divorţat. Pe primul loc, cu un procent de 47%, se clasează lipsa dragostei şi a intimităţii, pentru că unul sau ambii parteneri nu au mai avut sentimente.

Pe locul doi în top-ul celor mai comune răspunsuri de află problemele de comunicare, unde 44% dintre participanţi au selectat acest răspuns. Cercetătorii au explicat că partnerii poate că au avut un mod diferit de a comunica sau poate că unul dintre ei prefera să comunice mai puţin decât celălalt. Pe locul trei se clasează lipsa de simpatie, respect sau încredere, cu un procent de 34%, în timp ce pe locul patru, cu un procent de 32%, se află distanţarea partenerilor.

Cercetătoii menţionează că fiecare partener dezvoltă valori diferite sau pur şi simplu îşi doreau să facă altceva cu vieţile lor şi nu anticipau acest lucru în momentul în care au ajuns în faţa altarului. De asemenea, cercetătorii menţionează că răspunsurile oferite de participanţii la studiu tind să fie personale şi emoţionale, în timp ce motivele persoanelor divorţate în ultimii ani au la bază comportamentului partenerului. Practic, trăim în era în care satisfacţia personală este mult mai importantă, iar dacă mariajul este nesatisfăcător pentru că nu ne place, nu ne simţim pe aceeaşi lungime de undă cu partenerul sau pur şi simplu dragostea dintre cei doi a dispărut, divorţul este cea mai la îndemână opţiune.

Citeşte continuarea în CSID!

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vaccinarea antigripală începe! Cine poate primi vaccinul compensat sau gratuit?

Cum schimbă Inteligența Artificială joburile din bănci? Această competență este cea mai căutată!

Ce sunt micro-călătoriile, tendința către care se îndreaptă vacanțele?

Chiar și fără fonduri, echipă de biologi a improvizat un laborator și a făcut o descoperire uriașă

Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice

De ce ard unii oameni salvie pentru a curăța o casă de „energia negativă”? Ce este tradiție și ce este efect real

Câți dintre bărbații români suferă de depresie postpartum? Procentajul este mai mare decât media europeană

Pe cine înfățișează cel mai mare mozaic din dovleci din lume?

O femeie a rămas fără ambele picioare după ce, prima dată, medicii i l-au amputat pe cel greșit

Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”

Paramount fuzionează cu Warner Bros. pe 6 octombrie. Care a fost prețul tranzacției?

Florile umplu acum cel mai arid deșert de pe planetă. Cum este posibil?

O femeie a decedat și 200 de persoane au fost puse în carantină din cauza ciumei în Rusia

Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?

Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal

Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?

Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință

Cea mai intensă vară din istoria Europei: a fost expus jumătate din continent