Home » D:News » O balenă de aproximativ 10 metri, găsită moartă în fluviul Tamisa. Oamenii de ştiinţă o vor analiza

O balenă de aproximativ 10 metri, găsită moartă în fluviul Tamisa. Oamenii de ştiinţă o vor analiza

Publicat: 10.10.2019
O balenă de aproximativ 10 metri a fost găsită moartă în fluviul Tamisa, în estul Londrei, şi acum va fi predată oamenilor de ştiinţă pentru a i se face necropsia, potrivit Reuters, citat de agenţia de presă Mediafax.

Balena a fost găsită moartă marţi în localitatea Greenhithe din comitatul Kent, unde apa este mai puţín adâncă şi a fost tractată târziu în noapte de sub podul QE2 şi transportată la Autoritatea Portuară din Londra.

„Este foarte trist – am fost literalmente la o jumătate de metru distanţă de această balenă moartă”, a declarat Martin Garside, un purtător de cuvânt al autotităţii portuare londoneze, care a ajutat la scoaterea balenei.

Societatea de Zoologie dn Londra are un program care se ocupă cu cercetarea cetaceelor pentru a determina care a fost cauza morţii balenei.

Vom face tot ceea ce ţine de noi pentru conservarea ei şi o vom preda oamenilor de ştiinţă pentru a efectua o investigaţie completă – o necropsie pentru a găsi un cuvânt mai potrivi”, a adăugat Garside.

Balena era atât de mare, încât bărcile de patrulare au depus mari eforturi pentru a putea să o tracteze.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?

Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?

Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane

Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?

Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu

Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități

Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu

Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul