Sonda Voyager 2 a NASA a transmis primele date de dincolo de Sistemul nostru Solar

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Lansate în vara anului 1977, sondele Voyager 1 şi Voyager 2 au călătorit prin Sistemul nostru Solar, transmiţând cantităţi uriaşe de date despre acesta. Ambele sonde au trecut de cea mai îndepărtată planetă pitică, Pluto, şi au trecut apoi în spaţiul interstelar, Voyager 1 în 2012, iar Voyager 2 în noiembrie anul trecut, potrivit Mediafax.

Într-o serie de cinci studii publicate luni în Nature Astronomy, cercetătorii de la California Institute of Technology, care se ocupă de misiunea Voyager 2, au prezentat primele date transmise de sondă după ieşirea din Sistemul Solar, care dezvăluie noi caracteristici ale zonei frontaliere, heliosfera. Noile descoperiri confirmă faptul că Voyager 2 a intrat oficial în spaţiul interstelar pe 5 noiembrie 2018, la o distanţă de 119 unităţi astronomice (de 119 ori distanţa dintre Terra şi Soare).

Modificări ale razelor cosmice

La trecerea în spaţiul interstelar, instrumentele de pe sondă au detectat modificări ale razelor cosmice, ale densităţii plasmei, încărcăturii particulelor şi câmpurilor magnetice.

Voyager 2 a trecut frontiera prin altă poziţie decât Voyager 1, iar cercetătorii au putut astfel să înţeleagă mai bine asemănările şi deosebirile din heliosferă, bula de vânturi solare supersonice care încapsulează Sistemul nostru Solar.

Stratul de la extremitate, unde plasma interstelară o întâlneşte pe cea de la vânturile solare se numeşte heliopauză, iar Voyager 2 a transmis cea de-a doua serie de măsurători după cea furnizată de Voyager 1, spre încântarea cercetătorilor NASA. Noile date au indicat faptul că heliopauza este remarcabil de uniformă. În plus, plasma din spaţiul interstelar a fost pentru prima dată măsurată de Voyager 2, instrumentul similar de pe Voyager 1 fiind defect.

De asemenea, datele transmise de Voyager 2 arată că unele particule cu încărcătură s-au scurs în spaţiul interstelar, însă cercetătorii nu au descoperit încă ce a provocat aceste modificări.

Din nefericire, nicio altă sondă din prezent nu are posibilitatea de a ajunge în heliopauză. Sonda New Horizons a NASA a explorat cea mai îndepărtată lume de Terra, Pluto, la începutul lui 2019, dar nu are suficient combustibil pentru a ajunge la marginea Sistemului Solar.

Voyager, cele mai longevive sonde ale NASA

Durata de viaţă a celor două sonde Voyager nu trebuia să depăşească cinci ani, însă ele se află şi acum în stare bună de funcţionare. Camerele lor video au fost oprite în 1990, pentru a prelungi durata de viaţă a bateriilor cu plutoniu, ce urmează să se consume complet în următorii cinci ani.

Instrumentele de pe cele două sonde Voyager au la bază tehnologii considerate astăzi rudimentare. Un iPhone din primele generaţii are o memorie de 240.000 de ori mai mare decât computerele de pe Voyager, iar puterea transmiţătoarelor lor (23 waţi) este echivalentă cu aceea a unui bec de frigider.

Programul de explorare Voyager avea ca obiectiv studierea planetelor din Sistemul Solar. Voyager 1 şi Voyager 2 au survolat planetele Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun şi 48 sateliţi ai acestora. Datele transmise de cele nouă instrumente aflate la bordul fiecăreia dintre sonde au făcut ca această misiune de explorare a Sistemului Solar să fie considerată cea mai fructuoasă din întreaga istorie spaţială a omenirii.

Cele două sonde transportă fiecare un disc din aur placat cu cupru, cu diametrul de 30 centimetri, conţinând 115 fotografii şi o varietate de sunete naturale, ca şi mesaje audio înregistrate în 55 de limbi. Mesaje înregistrate de preşedintele americane din acea vreme Jimmy Carter şi de secretarul general al ONU din epocă, Kurt Waldheim, „călătoresc” astfel în spaţiu la bordul celor două sonde americane.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, Voyager 1 şi Voyager 2 vor ajunge în vecinătatea altor stele şi la aproximativ doi ani-lumină (un an lumină are 9,461 miliarde de kilometri) de Soare, peste 40.000 de ani.