Home » D:News » Proiectul ce prevede reglementarea folosirii canabisului în scop medical în România, adoptat tacit

Proiectul ce prevede reglementarea folosirii canabisului în scop medical în România, adoptat tacit

Proiectul ce prevede reglementarea folosirii canabisului în scop medical în România, adoptat tacit
Publicat: 27.11.2019
Senatul a adoptat tacit, marţi, proiectul de lege ce prevede reglementarea folosirii canabisului şi derivatelor acestuia în scopuri medicale. Astfel, este înfiinţată o Agenţie care să autorizeze creşterea şi vânzarea canabisului şi a medicamentelor din plantă în farmacii.

Plenul Senatului a adoptat tacit, în şedinţa de marţi, proiectul legislativ iniţiat de senatori şi deputaţi PSD, PNL, USR, Pro România şi ALDE, ce stabileşte „regimul juridic privind cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerţul, distribuţia, transportul, deţinerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziţionarea, utilizarea şi tranzitul pe teritoriul naţional, în scop medical, ale plantelor de canabis şi ale substanţelor preparate pe baza acestor plante, în conformitate cu anexa care face parte integrantă din prezenta lege”.

Astfel se înfiinţează Agenţia Naţională privind utilizarea plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis în scop medical, în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Legea reglementează termenul de „uz medical” astfel: „utilizarea pe bază de prescripţie medicală ilicită a medicamentelor, preparatelor sau substanţelor care conţin canabis”.

Potrivit proiectului, Ministerul Sănătăţii, prin Agenţia Naţională privind Canabisul, achiziţionează toată producţia internă de plante de canabis, substanţe şi preparate ce conţin canabis şi asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate.

Condiţiile de prescriere şi utilizare a canabisului medicinal

Plantele de canabis, preparatele şi substanţele ce conţin canabis ar putea fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripţiilor medicale.

Prescrierea plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis ar urma să se facă „în baza unor formulare speciale, securizate, sau în condici de prescripţii medicale ori condici de aparat, destinate exclusiv prescrierii acestora, în cadrul unităţilor sanitare umane sau veterinare”.

„Farmaciile cu circuit deschis şi farmaciile cu circuit închis îşi desfăşoară activitatea cu plante de canabis, substanţe şi preparate ce conţin canabis, în baza autorizaţiei de funcţionare, conform prevederilor prezentei legi şi a legislaţiei în vigoare la nivelu naţional şi european”, conform proiectului

De asemenea, prescripţia medicală pentru plantele de canabis, substanţele şi preparatele ce conţin canabis „poate fi emisă, pentru tratamentul în ambulatoriu, de medicii specialişti sau, după caz, medici veterinari, în scop medical, oricărui pacient în legătură cu care medicul specialist consideră necesar preparatul respectiv ca tratament”, mai arată proiectul de lege.

Acesta prevede că responsabilitatea pentru aprecierea necesităţii şi legitimităţii utilizării în actul medical a acestor preparate, precum şi pentru prescrierea lor corespunzătoare revine în totalitate medicului specialist care face prescrierea.

În condiţiile legii, prescripţia pentru plantele de canabis, substanţele şi preparatele ce conţin canabis trebuie prezentată la farmacie într-un termen de minimum 10 zile de la data prescrierii. În cazul neprezentării prescripţiei în termenul menţionat, plantele sau preparatele nu mai pot fi ridicate din farmacie decât în baza altei prescripţii.

Prescripţia medicală poate cuprinde o cantitate de plante de canabis sau preparate ce conţin canabis necesară tratamentului pentru cel mult 30 de zile.

„La cererea pacientului, cantitatea de plante sau preparate poate fi eliberată fracţionat, în cel mult 3 tranşe, din aceeaşi farmacie, în perioada de valabilitate a prescripţiei, cu condiţia confirmării, pe cele două exemplare ale prescripţiei, a cantităţilor ridicate”, arată sursa citată.

Potrivit legii, plantele de canabis, substanţele şi preparatele ce conţin canabis pot fi prescrise pacienţilor de către: medicii spcialişti şi medicii veterinari titulari ai autorizaţiei de liberă practică.

Pacienţii aflaţi în tratament cu plante de canabis, preparate sau substanţe ce conţin canabis ar putea deţine cantitatea prescrisă numai în baza prescripţiie medicale.

„Plantele de canabis şi medicamentele care conţin substanţe sau preparate ce conţin canabis, obţinute pe bază de prescripţie medicală, rămase neutilizate, vor fi distruse conform procedurilor stabilite prin dispoziţiile prezentei legi şi ale normelor metodologice de punere în aplicare a acesteia”, conform proiectului.

Potrivit actului normativ, principalele componente ale canabisului, destinate a fi utilizate în scop medical, sunt: (a) canabis, rezină de canabis, extracte şi tincturi de cannabis, inclusiv cele care asigură inhalarea şi infuzia, dacă aceste proceduri sunt prescrise de medic ca fiind cele mai eficiente; (b) tetrahidrocanabinol, izomerii următori şi variantele lor stereochimice, care sunt necesare pentru tratarea bolilor/ afecţiunilor din domeniul medical.

Abuzul este definit drept „consumul de canabis, de medicamente, substanţe şi preparate ce conţin canabis în afara unei prescripţii medicale, în alt scop decât cel medical”.

Condiţiile în care se poate cultiva canabis medicinal în România

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în colaborare cu Agenţia Naţională privind utilizarea plantelor de canabis ar urma să stabilească, prin Ordin, condiţiile de cultivare a plantei de canabis şi criteriile privind calitatea culturilor.

Potrivit proiectului, cultivarea plantelor de canabis este permisă numai dacă prelucrarea se realizează în vederea utilizării în scop medical şi în scop de cercetare ştiinţifică şi numai cu autorizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene sau a municipiului Bucureşti şi cu avizul Agenţiei Naţionale privind utilizarea plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis în scop medical.

„Orice persoană fizică sau juridică ce desfăşoară o operaţiune cu plante de canabis, substanţe şi preparate ce conţin canabis se află sub controlul şi supravegherea Agenţiei Naţionale privind utilizarea plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis în scop medical, în condiţiile stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi”, prevede textul legii.

„Activităţile de producere, fabricare, depozitare, comerţ, intermediere, deţinere şi distribuire, în vederea utilizării în domeniul medical, a plantelor de canabis, substanţelor şi preparatelor ce conţin canabis sunt interzise fără autorizaţia eliberată de Ministerul Sănătăţii, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de prezenta lege şi de nomele metodologice de punere în aplicare a acesteia”, mai arată iniţiativa legislativă.

Senatul este primul for sesizat, decizia finală va fi luată în Camera Deputaţilor.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Astronomii au rezolvat un mister al uneia dintre cele mai ciudate stele de pe cer
Astronomii au rezolvat un mister al uneia dintre cele mai ciudate stele de pe cer
Un cap-trofeu vechi de secole din Peru dezvăluie cum se raportau comunitățile antice la dizabilități
Un cap-trofeu vechi de secole din Peru dezvăluie cum se raportau comunitățile antice la dizabilități
Stresul influențează consumul de cannabis nu doar la oameni, ci și la șobolani
Stresul influențează consumul de cannabis nu doar la oameni, ci și la șobolani
Fragilitate la început de an: de ce relațiile par mai vulnerabile în ianuarie
Fragilitate la început de an: de ce relațiile par mai vulnerabile în ianuarie
Un „rechin auriu” prins în largul Americii Centrale suferă de o afecțiune rară
Un „rechin auriu” prins în largul Americii Centrale suferă de o afecțiune rară
Această creatură asemănătoare unui păianjen se târa pe pământ acum 100 de milioane de ani
Această creatură asemănătoare unui păianjen se târa pe pământ acum 100 de milioane de ani
Venezuela: istoria unui stat bogat în resurse și fragil în echilibre politice
Venezuela: istoria unui stat bogat în resurse și fragil în echilibre politice
Nicolás Maduro: din conducător sindical la unul dintre cei mai controversați lideri ai Americii Latine
Nicolás Maduro: din conducător sindical la unul dintre cei mai controversați lideri ai Americii Latine
De ce mentolul creează o senzație de rece?
De ce mentolul creează o senzație de rece?
De ce sucul de portocale are un gust oribil după ce ne spălăm pe dinți?
De ce sucul de portocale are un gust oribil după ce ne spălăm pe dinți?
Test de cultură generală. Ce este antimateria?
Test de cultură generală. Ce este antimateria?
De ce se spune că trifoiul cu patru foi aduce noroc? O istorie a rarității, simbolului și atenției
De ce se spune că trifoiul cu patru foi aduce noroc? O istorie a rarității, simbolului și atenției
O tehnologie considerată mult timp prea dificilă intră în producția de serie
O tehnologie considerată mult timp prea dificilă intră în producția de serie
La ce să fie atenți părinții copiilor răciți? Sfatul medicului!
La ce să fie atenți părinții copiilor răciți? Sfatul medicului!
Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment, iar marea sa pasiune aproape că l-a ucis
Vizionarul care a realizat imposibilul. A scăpat de arderea pe rug în ultimul moment, iar marea sa pasiune aproape că ...
Cinci destinații turistice din Spania pe care să le eviți în 2026
Cinci destinații turistice din Spania pe care să le eviți în 2026
O moleculă capabilă să ucidă celulele canceroase, sintetizată artificial pentru prima dată
O moleculă capabilă să ucidă celulele canceroase, sintetizată artificial pentru prima dată
Ce ar face Europa dacă Statele Unite ar trece la fapte în legătură cu Groenlanda?
Ce ar face Europa dacă Statele Unite ar trece la fapte în legătură cu Groenlanda?