Cercetătorii au reconstruit chipul unei femei din secolul XVI-lea care a suferit de lepră

În cadrul unui proiect artistic coordonat de către Consiliul Arheologic al oraşului Edinburgh, au fost realizate 12 reconstrucţii faciale pornind de la craniile descoperite în cimitirul catedralei St. Giles. Dintre acestea, chipul şi posibila poveste a unei femei care a suferit de lepră au atras atenţia istoricilor şi internauţilor, notează Live Science.

„Revedem o mulţime de cazuri vechi ca acesta, întrucât suntem foarte dornici să punem feţe pe o mulţime de rămăşiţe umane pe care le avem în colecţiile noastre. […] Unele dintre rămăşiţe datează de când Edinburgh a devenit un oraş regal, la începutul secolului al XII-lea, când catedrala St. Giles a fost construită”, a declarat John Lawson din cadrul Consiliului Arheologic.

• De ce neanderthalienii colecționau cranii cu coarne?
• Test de cultură generală. Ce alt drog a mai creat inventatorul aspirinei?

Credit foto: The City of Edinburgh Council

Primele excavaţii în jurul catedralei au avut loc între 1980 şi 1990, arheologii descoperind peste 100 de morminte care datează din perioada secolelor XII şi XVI; scheletele descoperite în interiorul acestora fiind depozitate pentru a fi studiate ulterior. Craniile acestor schelete prezentau urme de abscese, o afecţiune comună în perioada respectivă, dar un craniu a ieşit în evidenţă datorită traumelor provocate de către lepră.

Oamenii de ştiinţă au stabilit că acel craniu aparţinea unei femei care a murit la o vârstă cuprinsă între 35 şi 40 de ani şi care a trăit între jumătatea secolului XV şi începutul secolului XVI. Studierea leziunilor sugerează că contractase boala după ce ajunsese la maturitate şi că aceasta, cel mai probabil, a dus la orbirea ochiului drept. Arheologii au putut să deducă o serie de informaţii despre statutul social al femeii pornind de la locul ei de veci. Mai exact, dat fiind faptul că femeia a fost înmormântată în apropierea altarului St. Anne, din interiorul catedralei, cel mai probabil ea avea un rol important în ghilda croitorilor.

Un alt chip care a fost reconstruit după câteva sute de ani este cel al unui ţăran, căruia, din păcate, din cauza lipsei maxilarului artiştii au trebuit să improvizeze şi să îi „ataşeze” o barbă, care să îi ascundă maxilarul.

Citeşte şi: