Home » D:News » Premieră medicală în România. O femeie cu COVID-19 a fost operată pe creier

Premieră medicală în România. O femeie cu COVID-19 a fost operată pe creier

Publicat: 21.04.2020
O femeie de 65 de ani, diagnosticată cu COVID-19, a suferit, marţi, o intervenţie neurochirurgicală. Ea avea o tumoră cerebrală, iar starea ei s-a înrăutăţit, aşa că medicii au operat-o de urgenţă.

Cazurile extreme cer măsuri extreme. Medicii de la Spitalul de Neurochirugie din Iaşi au operat o pacientă cu tumoră cerebrală, deşi femeia fusese diagnosticată cu COVID-19. Starea ei se înrăutăţea, iar fără operaţie ar fi murit sigur, aşa că medicii nu au mai stat pe gânduri.

„Tot personalul medical a purtat echipamente de protecţie de grad înalt, măşti, combinezoane, viziere, ochelari de protecţie”, a spus Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi.

Tot acest echipament de protecţie nu a făcut decât să le îngreuneze şi mai mult misiunea medicilor.

„O să vedem, speram să depăşească cu bine această intervenţie. Nu avem experienţa necesară şi nici literatura de specialitate nu este foarte elocventă în privinţa asta. Există multe controverse in ceea ce înseamnă intervenţie chirurgicală pentru o asemenea leziune care este complicată cu un asemenea virus”, a mai spus Eva.

Operaţia a durat trei ore şi a decurs fără probleme. Pacienta e acum la terapie intensivă, dar din păcate, medicii nu au prea mari speranţe că-şi va reveni, diagnosticul său iniţial fiind extrem de grav, potrivit Mediafax.     

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Elon Musk a primit una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei

Oceanele Pământului au atins temperaturi record în luna august

Bill Gates vrea locuri de muncă „rezervate pentru oameni”

Rusia se pregătește să intensifice atacurile asupra Ucrainei

De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei

Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?

De ce oamenii care înșală ajung să se mintă și pe ei înșiși? Ce spune psihologia despre justificarea infidelității

Ce este „rage bait” și de ce Internetul pare plin de oameni care încearcă să ne enerveze

Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin decât credem (P)
Ce spun cercetările despre alegerea unei școli — și de ce majoritatea criteriilor pe care le folosim contează mai puțin ...
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care au fugit din Pompeii

De ce noul film al lui Christopher Nolan a stârnit controverse, deși a devenit unul dintre cele mai mari succese ale anului

Ce înseamnă „brain rot”? Termenul care descrie unul dintre cele mai discutate obiceiuri ale Internetului

O cauză neurologică neobișnuită se ascunde în spatele dilatării pupilelor noastre

Vorbești mai multe limbi străine? Creierul tău ar putea fi cu 13 ani mai tânăr

Ce este efectul Mandela: De ce mii de oameni își amintesc același lucru, deși nu s-a întâmplat niciodată

Dolly Parton, „Păpușa Blondă” a muzicii country: Cum și-a transformat imaginea publică într-o strategie de carieră

Cel mai nou telescop spațial al NASA se apropie cu pași repezi de lansare

Țara în care casele abandonate pot fi cumpărate cu mai puțin de 1 euro