Subțierea stratului de ozon responsabilă de o extincție în masă în urmă cu 360 de milioane de ani

Extincția din Devonianul Târziu, care a avut loc în urmă cu 360 de milioane de ani, ar fi putut să fie cauzată de creșterea cantității de raze UV care ajungeau la sol.

În istoria Pământului au fost înregistrate cinci extincții în masă majore, acestea punând în pericol mare parte din formele de viață de pe glob. Marea majoritate au cauze clare și ușor de identificat: impactul unui asteroid, activitatea geologică sau erupțiile vulcanice.

• Cea mai mare cometă de la periferia Sistemului Solar explodează cu jeturi de gaz
• Radiațiile UV: Ce trebuie să știm pentru a ne proteja pielea și sănătatea

Un astfel de eveniment reușește să rămână acoperit de mister: extincția din Devonianul Târziu, care a avut loc în urmă cu 360 milioane de ani. Cercetătorii au aflat că atunci planeta noastră se încălzea după ce traversează o eră glaciară. Totuși, încălzirea nu ar fi fost îndeajuns pentru a provoca o extincție în masă, fosilele sugerează că a mai existat un element care ar trebui luat în calcul, notează Science Alert.

GALERIE FOTO

Fosilele sugerează că încălzirea a dus la o reducere temporară a stratului de ozon, cauzată de creșterea temperaturilor. Această descoperire pune într-o nouă perspectivă acest eveniment, dar ridică un semnal de alarmă pentru situația noastră actuală. Începând de la Revoluția Industrială temperaturile medii au crescut în mod constant, iar asta înseamnă că ne-am putea afla într-un pericol și mai mare față de estimările cercetătorilor.

Estimările sugerează că extincția din Devonianul Târziu a durat între 500.000 și 25 de milioane de ani și că la final au murit 80% dintre speciile de animale. De asemenea, condițiile de mediu au avut efecte nefaste și asupra speciilor de plante.

„În ceea ce privește polenul și sporii, extincția terestră este exprimată în mod clar ca pierderea completă a diversității de-a lungul graniței devonian-carbonifere (D-C) odată cu stingerea a cel puțin patru grupe mari care au dominat ansamblul sporilor”, explică cercetătorii într-un studiu.

Mutațiile cauzate de razele UV se află la baza extincției

Un studiu anterior, care a studiat planetele care au murit în extincția din Permian-Triasic, în urmă cu 252 milioane de ani, arată că au suferit mutații din cauza radiațiilor UV. În acest caz, creșterea cantității de radiații a fost pusă pe seama activității vulcanice.

În cazul extincției din Devonian nu a putut fi folosită aceeași ipoteză și, din această cauză, cercetătorii au căutat o cauză alternativă pentru subțierea stratului de ozon.

Prin studierea unor plante din Groenlanda, care în urmă cu 360 milioane de ani se afla mai aproape de Ecuator, cercetătorii au descoperit că sporii acestora au fost afectați de către radiațiile UV. Problemele întâmpinate de către plante în ceea ce privește reproducția din cauza mutațiilor s-au transpus în probleme la nivelul întregului lanț trofic.

Problemele plantelor s-au transpus în surse de hrană mai mici pentru ierbivore și, în cele din urmă, în probleme pentru carnivore.

Subțierea stratului de ozon

Odată cu creșterea temperaturilor medii cresc, în mod natural, emisiile de clorofluorocarburi. În prezent, aceste substanțe sunt folosite pentru frigidere sau pentru combustibili și pun în pericol stratul de ozon.

„Estimările actuale sugerează că vom atinge temperaturi globale similare cu cele de acum 360 de milioane de ani, cu posibilitatea ca o prăbușire similară a stratului de ozon să poată avea loc din nou, expunând suprafața și viața superficială a mării la radiații mortale”, concluzionează John Marshall, cercetător al Universității Southmpton, Regatul Unit.

Studiul publicat în Science Advances.

Citește și:

„Noi suntem asteroidul”: viaţa viitoare şi cea de-a şasea extincţie

Cercetătorii au adus noi indicii importante despre modul în care viaţa de pe planetă şi-a revenit în urma celei mai severe extincţii în masă

Prima extincţie în masă a avut loc în urmă cu peste 2 miliarde de ani

„Moartea cea Mare” şi consecinţele ei: de ce au durat atât de mult efectele cumplitei extincţii?