Home » D:News » Cercetători: Este posibil ca vaccinul împotriva COVID-19 să nu fie eficient la vârstnici

Cercetători: Este posibil ca vaccinul împotriva COVID-19 să nu fie eficient la vârstnici

Cercetători: Este posibil ca vaccinul împotriva COVID-19  să nu fie eficient la vârstnici
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 25.06.2020

Viitorul vaccin împotriva COVID-19 s-ar putea să nu dea rezultate foarte bune în cazul persoanelor în vârstă, cele care prezintă cel mai ridicat risc de a muri din cauza bolii, spun oamenii de ştiinţă britanici.

Prof. Peter Openshaw, unul dintre cercetătorii din grupul de consultare ştiinţifică a Parlamentului britanic, a declarat că trebuie luate măsuri pentru protejarea persoanelor vârstnice deoarece viitorul vaccin s-ar putea să nu-i protejeze de infectare, scrie The Guardian.

Într-un document transmis Camerei Lorzilor, se arată că vaccinarea trebuie să vizeze anumite grupuri de persoane pentru ca în acest fel să fie protejaţi cei cu adevărat vulnerabili.

„Uneori este posibil să protejăm un grup vulnerabil, vizând un alt grup şi acest lucru, de exemplu, se face în cazul gripei”, a explicat el potrivit Mediafax.

Vaccinarea copiilor protejează de fapt bunicii la COVID-19

Cercetătorul a explicat că oferind vaccinul antigripal nazal copiilor care, de cele mai multe ori nu fac forme severe de gripă, se protejează de fapt bunicii. De asemenea, prin imunizarea lucrătorilor din domeniul sănătăţii şi serviciilor de îngrijire, se protejează în primul rând persoanele în vârstă care au cel mai mult contact cu aceştia.

Arne Akbar, preşedintele Societăţii Britanice de Imunologie, a spus că „vaccinul îi va ajuta pe cei tineri şi asta va fi bine, pentru că aceştia nu îl vor transmite mai departe către persoanele vârstnice”. Dar şi el a adăugat că vaccinul nu va ajuta în mod direct grupul persoanelor vârstnice.

Vă recomandăm să citiți și:

Dr. Anthony Fauci: Un tratament pentru COVID-19 ar putea apărea înaintea unui vaccin

Armata Rusă testează pe militari un vaccin împotriva COVID-19

Un consultant medical avertizează că uscătoarele de mâini pot răspândi coronavirusul

FT: Un studiu dezvăluie grupa de sânge cu risc mai redus de infectare cu noul coronavirus

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
Jumătate dintre elevii români s-au gândit la sinucidere, arată un raport îngrijorător
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)
Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)