Home » Istorie » Mihai Viteazul va fi omagiat în fiecare an. Horia, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai neamului românesc

Mihai Viteazul va fi omagiat în fiecare an. Horia, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai neamului românesc

Publicat: 01.07.2020

Parlamentul a decis, marți, că Mihai Viteazul, Horia, Cloșca și Crișan sunt recunoșcuți drept martiri și eroi ai neamului românesc și vor fi omagiați prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.

Deputații au aprobat, cu 240 de voturi ”pentru”, 18 ”împotrivă” și 23 abțineri proiectul de lege are ca obiect de reglementare declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Țării Româneşti, Domn al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, drept martir şi erou al naţiunii române, în semn de recunoaştere şi respect pentru idealurile susţinute şi sacrificiul făcut.

Potrivit proiectului, ceremoniile anuale vor avea loc în data de 27 mai şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific.

Cum va fi omagiat Mihai Viteazul în fiecare an

Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbatori, scrie Mediafax.

Horia, Cloșca și Crișan, recunoscuți drept martiri și eroi ai neamului românesc

De asemenea, Camera Deputaților a aprobat și proiectul de lege, cu 245de voturi ”pentru”, 19 ”împotrivă” și 21 abțineri, care are ca obiect de reglementare pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan, martiri și eroi ai națiunii române și a comemorării la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile

Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă