Home » Cultură » Efectul pandemiei! Muzeul ale cărui tururi virtuale au crescut cu 4000%

Efectul pandemiei! Muzeul ale cărui tururi virtuale au crescut cu 4000%

Muzeul Național de Artă al României / Credit foto: Shutterstock
Publicat: 05.08.2020

În ultimul timp, tot mai multe muzee îşi găsesc locul în era digitală. Tururile virtuale sunt căutate şi există un interes pentru ele, spune Paula Varga, reprezentantul Muzeului Naţional de Artă al României.

Chiar şi înainte de pandemie, muzeele ofereau mici tururi virtuale, însă vizitatorii se simțeau mai bine când le călcau pragurile. Acum, pandemia nu le dă prea multe posibilităţi.

„Arta online, hai să o numim aşa, este una dintre şansele pe care le avem în momentul de faţă. Muzeul online devine o soluţie. Bineînţeles că nu este una care să fie deplină. Există totuşi contrapondarea, sau, dacă vrei, o altă scăpare, o altă soluţie: aceea de a deveni colecţionar. Accesul la astfel de obiecte de artă, la tablouri, la lucrări de artă a devenit mai facil”, este de părere colecţionarul Alin Comşa, relatează Mediafax.

Creștere de 4000% pentru tururile virtuale

Muzeul Metropolitan de artă din New York a avut o creştere de 4000% pentru tururile virtuale, scrie Wall Street Journal.

Creşteri semnificative au fost şi pentru muzeele din România.

„Tururile virtuale sunt căutate şi există un interes pentru ele. Perioada lor de glorie a fost la începutul stării de urgenţă, când a fost o creştere semnificativă a numărului de accesări. Aveam mesaje de la familii, părinţi care ne spuneau ca îşi propun în fiecare zi câte o nouă galerie. Nu simţim că ne răpesc din vizitatori, din contră, ni se pare că după ce vezi turul virtual, vrei să vii să vezi şi în persoană”, a spus Paula Varga, reprezentantul Muzeului Naţional de Artă al României.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi

Animalele ar fi evoluat cu 200 de milioane de ani mai devreme decât credeam, indică noi fosile

Fisticul ar putea fi un aliat natural pentru un somn odihnitor, indică un nou studiu

Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor

Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul

Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?

Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme

Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile

O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa

Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină

Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul

La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?

Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri

O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol

De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani

Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate

Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat

Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile