Home » Cultură » Muzee pe care le puteţi vizita online şi spectacole virtuale ca urmare a pandemiei COVID-19

Muzee pe care le puteţi vizita online şi spectacole virtuale ca urmare a pandemiei COVID-19

Muzee pe care le puteţi vizita online şi spectacole virtuale ca urmare a pandemiei COVID-19
Publicat: 16.03.2020
O serie de muzee din toată lumea s-au reorientat spre spaţiul virtual imediat ce autorităţile au impus închiderea instituţiilor pentru public. Şi muzeele din România încearcă să se mute în mediul virtual în această perioadă.

Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) a suspendat mai întâi vizitele grupurilor de turişti precum şi evenimentele şi toate activităţile educative şi culturale pentru perioada 9-31 martie, cu posibilitate de prelungire. Ulterior au fost suspendate atelierele de weekend pentru copii, programate să se desfăşoare pe parcursul lunii martie 2020, inclusiv activităţile dedicate Şcolii Altfel.

„Am decis ca întregul colectiv să rămână dedicat activităţilor pentru public pe care le mutăm din planul realităţii fizice, în planul realităţii virtuale. Ştim care sunt gândurile voastre pentru că le îndreptaţi către noi prin toate întrebările adresate. La rândul nostru, vă asigurăm că ne gândim Ala voi şi ne lipsiţi. De aceea, vă propunem să rămânem împreună! Să nu lăsăm nici un COVID-19 să rupă legătura dintre noi. Am decis să vă anunţăm cum ne puteţi găsi în continuare şi ce anume ne-am propus să facem în perioada următoare, până la reluarea programului nostru obişnuit”, notează cei de la MMB, potrivit Mediafax.

Instituţia muzeală anunţă că arheologi, istorici, antropologi şi muzeografi se vor mobiliza pentru a continua să împărtăşească ”numeroasele cunoştinţe generate de activitatea lor profesională în cadrul muzeului şi despre inestimabilul patrimoniu al Bucureştiului”. În acest sens, MMB îşi invită vizitatorii pe facebook şi pe instagram unde este pregătit un program zilnic de informare în legătură cu Palatul Suţu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici, Observatorul Astronomic Vasile Urseanu, Pinacoteca Muzeului Municipiului Bucureşti, Muzeul Theodor Aman, Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei, Muzeul George Severeanu, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck, Muzeul Victor Babeş şi Biblioteca Muzeului Municipiului.

Pe site-ul muzeulbucurestiului.ro există o secţiune special pregătită pentru a distribui filme documentare.

Tururile virtuale prin câteva dintre muzeele MMB se găsesc aici.

Şi în alte colţuri ale lumii, instituţiile muzeale se dovedesc pregătite să depăşească problemele legate de restricţiile orientate spre stoparea extinderii cazurilor de infectare cu noul coronavirus. În această perioadă, majoritatea spaţiilor culturale au fost închise publicului, ar multe muzee oferă acces virtual la exponatele din colecţiile lor.

Colecţia de tablouri de la Palatul Berra este disponibilă la Milano, dar vizitatorii pot intra în sălile de expoziţie de pe internet din orice ţară din lume. Pe culoarele palatului milanez se poate porni de aici.

Tot în Italia este accesibilă platforma celui mai vechi muzeu din lume. Galeriile Uffizi au intrarea virtuală pe aici.

La Vatican, colecţiile pot fi vizitate pe internet folosind acest portal.

La fel de celebră, colecţia muzeului Luvru este disponibilă pentru internauţi.

Peste ocean, la New York, pasionaţii de artă pot intra cu un singur click la Muzeul Metropolitan din New York, pe aici.

La Saint Petersburg se află una dintre cele mai impresionante colecţii de artă din lume. Spaţiile impresionante din muzeul Ermitaj pot fi vizitate de la orice distanţă de aici.

Şi la Atena, Muzeul de arheologie îşi prezintă exponatele cele mai importante pe site-ul propriu.

Metropolitan Opera difuzează online, gratuit, spectacole

Metropolitan Opera din New York a decis să difuzeze online, gratuit, spectacole, în contextul pandemiei COVID-19. „Carmen”, „La Bohème”, „La Traviata” se numără printre spectacolele care vor fi disponibile în streaming.

Metropolitan Opera va găzdui programul „Nightly Met Opera Streams” pe site-ul său oficial.

„Vrem să oferim o consolare iubitorilor de operă în aceste vremuri dificile”, a spus Peter Gelb, managerul Metropolitan Opera.

În fiecare seară vor fi oferite spectacole dintre cele mai diverse, din colecţia celor lansate în versiune HD în ultimii 14 ani.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți