Home » D:News » Cât de mult a crescut averea celor mai bogați 2.200 de oameni ai planetei, în timpul pandemiei

Cât de mult a crescut averea celor mai bogați 2.200 de oameni ai planetei, în timpul pandemiei

Sursa foto: Pixabay
Publicat: 08.10.2020

Averea miliardarilor a crescut cu circa 27,5% în timpul crizei provocate de coronavirus. În consecinţă, cei mai bogaţi oameni ai planetei au ajuns la o avere cumulată de peste 10.000 de miliarde de dolari pentru prima dată în istorie, potrivit CNBC.

Un studiu realizat de banca elveţiană UBS şi firma de consultanţă şi audit PwC spune că averea miliardarilor a crescut până la 10.200 de miliarde de dolari între aprilie şi iulie, cu 2.000 de miliarde mai mult faţă de perioada de la începutul anului.

Raportul acoperă aproximativ 98% din averea totală a miliardarilor

Prin contrast, produsul intern brut (PIB) al Japoniei – a treia economie la nivel mondial – este de aproape 4.900 de miliarde de dolari, iar ţara are o populaţie de peste 127 de milioane de locuitori.

Ultimul record – 8.900 de miliarde de dolari – a fost înregistrat la sfârşitul lui 2017. Numărul miliardarilor ajunge în prezent la 2.189, faţă de 2.158 în urmă cu trei ani.

UBS şi PwC au declarat că raportul acoperă 43 de pieţe de pe întreg teritoriul planetei şi reprezintă aproximativ 98% din averea totală a miliardarilor.

Bogații planetei valorează mai mult decât cea mai săracă jumătate a populaţie

Anul trecut, organizaţia de caritate Oxfam scotea la iveală faptul că cei mai bogaţi 26 de oameni din lume valorează mai mult decât cea mai săracă jumătate a populaţiei planetei, potrivit Mediafax.

În prezent, fondatorul Amazon Jeff Bezos este cel mai bogat om la nivel mondial, cu o avere netă de 183 de miliarde de dolari, înregistrând o creştere de 68 de miliarde de dolari anul acesta, potrivit Bloomberg Billionaires Index. CEO-ul este urmat de fondatorul Microsoft Bill Gates (123 de miliarde), şeful Tesla Elon Musk (101 miliarde) şi directorul executiv al Facebook – Mark Zuckerberg (98,1 miliarde).

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear

De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul

Un pui de țestoasă cu două capete a fost găsit la Cape Cod. Este al treilea caz în cinci ani

14 octombrie 1947 – Chuck Yeager sparge bariera sunetului

Cum ne anesteziază medicamentele și ce ne pot spune despre conștiință

De ce avem nevoie de grăsime corporală și de ce prea puțină poate fi periculoasă

Cafeaua decofeinizată ar putea avea un avantaj surprinzător pentru creier

În ce țară vor putea fi văzute prețurile combustibililor direct în Google Maps?

Ce s-a întâmplat după ce oamenii de știință au turnat 300.000 de litri de apă sărată într-o pădure

Italia este „invadată” de mașini cu numere străine. Mașinile din care țări sunt în top?

Restituire istorică în Franța: o vioară confiscată de naziști a fost înapoiată moștenitorilor după 80 de ani

Fermierii scot din pământ cartofi tot mai mici. De ce apar „cartofii pitici”?

Ce s-a întâmplat după ce un fulger a lovit un avion cu peste 100 de pasageri?

Un mecanic italian explică la câți kilometri trebuie să schimbi uleiul de motor ca să nu afectezi turbina

Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazinele din Marea Britanie

Un compus produs de bacteriile intestinale ar putea accelera modificările asociate bolii Alzheimer

Babilonul chiar a fost primul oraș al lumii? Imnul pierdut descifrat după milenii

Turnul Babel a existat? Povestea biblică, urmele descoperite în Babilon și capodoperele inspirate de el