Home » Istorie » „Una dintre cele mai importante cărți ale Irlandei” se întoarce în sfârșit acasă

„Una dintre cele mai importante cărți ale Irlandei” se întoarce în sfârșit acasă

„Una dintre cele mai importante cărți ale Irlandei” se întoarce în sfârșit acasă
Sursa foto: University College Cork
Publicat: 03.11.2020

Un manuscris medieval din secolul al XV-lea, una dintre „cele mai importante cărți ale Irlandei”, se întoarce acasă după aproape 400 de ani de când a fost capturată în timpul unui asediu.

„Cartea Lismore” (The Book of Lismore), donată către University College Cork, a fost elaborată pentru Fínghin Mac Carthaigh, Lord al Carbery din 1478 până în 1505. Cartea conține unele dintre cele mai importante capodopere ale literaturii irlandeze medievale, inclusiv detalii despre viețile sfinților irlandezi, singura traducere în irlandeză a călătoriilor lui Marco Polo, precum și aventurile eroului Fionn mac Cumhaill sau Finn MacCool.

„Una dintre cele mai importante cărți ale Irlandei”

Cartea a fost furată în timpul unui asediu asupra Castelului Kilbrittain din Cork, al doilea cel mai mare oraș din Irlanda, în anii 1640, iar apoi a rămas zidită în pereții Castelului Lismore până în secolul al XVIII-lea. Apoi, a fost redescoperită în timpul lucrărilor de renovare din 1814. Un secol mai târziu, manuscrisul a fost mutat la Londra, în proprietatea ducilor de Devonshire. A rămas în grija administratorilor care dețin moșiile ducatului de Devonshire încă de la înființarea sa, în 1946.

Prim-ministrul Irlandei, Micheál Martin, a primit cu brațele deschise reîntoarcerea „uneia dintre cele mai importante cărți ale Irlandei” și a lăudat generozitatea Ducelui de Devonshire, Peregrine Cavendish, și a familiei sale.

„Dacă nu era ducele și predecesorii săi din Anglia și Irlanda, Cartea Lismore ar fi fost pierdută sau ar fi rămas nedescoperită, la fel ca multe alte manuscrise gaelice din acele vremuri”, a declarat Martin.

„O Irlandă profund implicată în cultura europeană contemporană de la acea vreme”

Cavendish a spus că administratorii au început să ia în considerare mai multe moduri prin care Cartea Lismore să se întoarcă la University College Cork încă de când a fost împrumutată instituției pentru o expoziție în 2011. Cartea a fost donată de administratori „având în vedere recunoașterea expertizei academice a universității și aprecierea parteneriatului îndelungat dintre familia Cavendish și UCC”, care datează încă de la înființarea universității în anii 1840, potrivit The Guardian.

UCC a declarat că textele din manuscris, care includ traduceri ale unor lucrări europene, arată „o Irlandă care era profund implicată în cultura europeană contemporană de la acea vreme”. Universitatea va expune cartea în cadrul unei galerii accesibile publicului.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cărți și manuscrise de mare valoare de Galilei și Newton, furate din Londra, descoperite în România

Ultima piesă de teatru scrisă de William Shakespeare, descoperită din greșeală în biblioteca unui colegiu

Cărturarul francmason care îi învăţa pe tineri carte gratuit

O carte de patrimoniu, din 1787, furată din Biblioteca Academiei Române, pusă la vânzare pe un site de licitații online din Ungaria

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
Ce este sindromul impostorului și de ce îi afectează inclusiv pe oamenii de succes
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
De ce ne pasă atât de mult ce cred ceilalți despre noi? Psihologia unei nevoi pe care nu o putem opri
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Istoria șervețelului. Cum a evoluat de la bucata de pânză a romanilor la șervețelul de hârtie
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Povestea oglinzii. Cum au ajuns oamenii să își vadă pentru prima dată chipul și cine a inventat oglinda modernă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
Ce este ucronia? Genul literar care își imaginează o istorie alternativă
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
De ce înșală oamenii? Știința infidelității și povestea unui cuvânt cu rădăcini latine
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Zahărul îi face hiperactivi pe copii? Ce spun studiile despre unul dintre cele mai răspândite mituri
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Credite de nevoi personale cu dobândă fixă în România: cum compari băncile în 2026 (P)
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Când zăpada nu este din apă: spectacolul înghețat și roșiatic de pe Pluto
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Bombă de 100 de kilograme, descoperită într-un cartier din Berlin
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Ce pregătește Pentagonul în privința trupelor americane din Europa?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Mănăstirea care „atârnă” la 1.200 de metri altitudine. Ce spun legendele despre acest lăcaș de cult?
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
Cum l-a împiedicat Biserica pe Goethe să devină jurist
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării