Cum au apărut „șmecherul” și „carnetul de șmecher” în România?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Cuvântul „șmecher” este unul cu mare notorietate în România, fiind folosit de multe ori cu sens negativ la adresa celor care obțin lucruri sau se descurcă în anumite situații prin metode controversate.

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, cuvântul „șmecher” se referă la o persoană care „știe să iasă cu dibăcie din încurcături, pe care nu-l poți păcăli”. Este sinonim cu abil, isteț, dezghețat, șiret sau șarlatan.

• Previziunea ambasadorului austro-ungar: România va intra în război împotriva Imperiului
• Mumia uimitoare a unei maimuțe din Argentina dezvăluie un ritual bizar

Cuvântul derivă dintr-unul din limba germană, „schmecker”, care înseamnă „persoană cu gust rafinat”.

Cuvântul șmecher a început să fie folosit de către români acum mai bine de 200 de ani, în timpul schimburilor comerciale care se făceau de ambele părți ale Carpaților.

Cum au devenit românii șmecheri?

Se spune că sașii din cele șapte cetăți din „Siebenbürgen“, numele german pentru Transilvania, treceau Carpații pentru a-și vinde bunurile. Erau meșteșugari recunoscuți în toată Europa, astfel că produsele lor nu aveau cum să nu fie dorite și apreciate de boierii din Oltenia.

Boierii olteni din Drăgășani se foloseau de vinul bun pe care îl aveau pentru a câștiga cât mai mult. Îi primeau pe comercianții sași, îi puneau la masă, unde îi ospătau cu bucate bune și vin pe măsură. Cum sașii nu erau băutori înrăiți și nici nu aveam rezistența gazdelor la alcool, cădeau repede în ispită, iar efectele nu erau cele mai bune. Astfel că ajungeau să își vândă produsele la prețuri mai mici, iar vinul pe care îl cumpărau spre al duce în Transilvania nu era cel cu care fuseseră îmbătați, ci un tulburel destul de prost, pe care plăteau destul de mult, potrivit Alba 24.

Întorși acasă, sașii constatau că au fost păcăliți. Astfel a apărut meseria de „Der Schmecker”, adică „cel care gustă”. Când au revenit în zona Drăgășanilor, „Der Schmecker” era cel care nu putea fi păcălit. Deși toți ceilalți negustori sași beau, el nu consuma din vinul oltenilor, așa că la final negocierile se purtau cu el și nu mai vindeau ieftin și nici nu mai cumpărau vin prost, la preț mare.

Astfel s-a ajuns la cuvântul „șmecher” din limba română, care a început să fie folosit din abundență cu referire inițială la persoanele care nu puteau fi păcălite.

Carnetul de șmecher de București

Potrivit unor imagini apărute pe Facebook, în 1952, în București exista chiar o „Societate a Șmecherilor”. Nu se știe exact care era „obiectul de activitate”, dar din imagine se poate vedea cum un anumit Ghe (cel mai probabil Gheorghe) Marian era „autorizat de Societatea Şmecherilor din Bucureşti din cartierul Regiunea Bucureşti de a purta acest carnet de mare şmecher şi coscar de clasa I-a, aprobat conform articolului 605”.

Respectivul „Carnet de Șmecher” are și un număr, precum și semnătura unui „Președinte” și o ștampilă.

Vă recomandăm să citiți și:

Un studiu arată că vinul roşu poate duce la eliminare kilogramelor în plus

Cât timp este bine să mai păstrezi vinul rămas în sticlă

Care este motivul pentru care vinul roşu agravează migrenele

GALERIE FOTO. Cercetătorii clujeni au realizat un studiu de amprentare izotopică a vinului pentru eliminarea falsurilor