Home » Știință » Uitarea ar putea fi, de fapt, un semn al eficienței creierului

Uitarea ar putea fi, de fapt, un semn al eficienței creierului

Uitarea ar putea fi, de fapt, un semn al eficienței creierului
Sursa foto: Unsplash
Publicat: 28.12.2020

Un nou studiu coordonat de Oliver Baumann, asistent universitar la Universitatea Bond, dezvăluie noi detalii despre modul în care cel mai complex organ al corpului surprinde amintiri.

Cercetătorii s-au uitat mai ales la modul în care creierul reacționează atunci când oamenii întâlnesc o persoană sau un obiect „scos din context” pentru prima oară. Dr. Baumann a explicat că, având în vedere că am fi văzut colegul doar la birou, sistemul de memorie pare să genereze un „instantaneu” care reunește persoana și biroul.

„Creierul nostru crede că acea persoană aparține acelei camere. Dacă o întâlnești în alt loc, asta creează o problemă prin faptul că ai putea să nu o mai recunoști”, a spus dr. Baumann. „Asta nu se întâmplă odată ce creierul tău află că persoana există independent de acea cameră. La a doua și a treia întâlnire, creierul nu va mai face aceeași greșeală, ci va codifica persoana și camera în mod separat”, a adăugat expertul.

Creierul este „în esență eficient sau aproape leneș”

Dr. Baumann a mai precizat că fenomenul indică faptul că, de fapt, creierul nostru este „în esență eficient sau aproape leneș”.

„Dacă vedem un copac și este asociat cu o pădure atunci ar putea fi eficient de presupus că nu toți copacii și pietrele sunt entități separate, ci sunt codificate ca o unitate. Asta garantează că nu ne supraîncărcăm creierul și nu irosim spațiu și energie. Doar atunci când pare benefic de presupus că un obiect sau o persoană există în afara fundalului, creierul nostru face efortul de a codifica obiectul sau persoana ca o unitate independentă”, a continuat dr. Baumann.

În cadrul studiului, studenții care erau întinși sub un tomograf au fost rugați să-și amintească multiple imagini sau obiecte (ceas, rucsac sau o brioșă) pe fundalul lor (o grădină, o sală de fitness sau o spălătorie).

Jumătate dintre obiecte au fost arătate studenților cu o zi în urmă. Asta a făcut posibilă observarea diferențelor din reacțiile creierului atunci când obiectele erau cunoscute sau erau văzute pentru prima oară.

În următoarea fază a experimentului, cercetătorii au schimbat fundalurile unor obiecte și au descoperit că asta a dus la dificultăți în amintirea obiectelor necunoscute. Uitarea participanților a fost însoțită de schimbări în activitatea din hipocamp, unul dintre centrele memoriei umane, potrivit MedicalXpress.

Sistemul de memorie se străduiește să fie eficient și codifică doar ce este absolut necesar

Dr. Baumann a explicat că descoperirile oferă noi detalii despre modul în care sistemul de memorie se străduiește să fie eficient și codifică doar ce este absolut necesar.

„Asta demonstrează că nu trebuie să codificăm mai mult decât trebuie și mai mult nu înseamnă mereu mai bine. Oamenii cu hipertimesie își amintesc aproape totul din viața lor și deși asta pare o funcție interesantă, vine la pachet cu un dezavantaj pentru că acești oameni au o masă uriașă de informații și le poate fi foarte greu să se concentreze. Uitarea ajută la organizarea spațiului nostru mintal și totul se rezumă la eficiență”, a mai spus dr. Baumann.

Cercetătorul a mai explicat că astfel de studii ar putea deschide calea spre implanturile cerebrale care restaurează memoria.

„Acum avem implanturi de retină, iar poate peste 100 sau 200 de ani vom avea implanturi de memorie. Studiul este doar o cărămidă mică în încercarea de a înțelege de deplin cum funcționează sistemul nostru de memorie”, a mai subliniat dr. Baumann.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum separăm factualul de posibil? Noi cercetări arată impactul pe care îl au cuvintele alese asupra creierului

O echipă de cercetători condusă de un român a creat o nouă modalitate de studiere a Alzheimerului la nivelul creierului

Aruncarea „gunoiului celular” este esențială pentru sănătatea creierului. Ce înseamnă asta

Un experiment bizar a arătat efectele „schimbului de corpuri”. Amintirile noastre dispar odată cu sinele

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Un coral negru gigant, vechi de 400 de ani, i-a uimit pe cercetătorii marini din Noua Zeelandă
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Copilul tău este pretențios la mâncare? Iată ce trebuie să faci!
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Test de cultură generală. Care a fost prima democrație din istorie?
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
Cea mai mare fotografie făcută vreodată cu rețeaua de telescoape ALMA dezvăluie ce se ascunde în „inima” Căii Lactee
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
FBI concediază agenți care lucrau la anchete ce-l vizau pe Donald Trump
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Giganții americani de Inteligență Artificială acuză China de furt
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Cel mai toxic oraș de pe Pământ: cum a decăzut de la 10.000 de locuitori și a rămas un oraș-fantomă?
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Au trecut 90 de ani de la moartea unui mare fiziolog rus. Învăţăm şi astăzi despre experimentele lui
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Cât de posibil este ca Inteligența Artificială să declanșeze o criză majoră în societate?
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Tocmai frica de îmbătrânire ne face să îmbătrânim mai repede, dezvăluie un studiu
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Care este cel mai însorit loc de pe Pământ?
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
Schimbările climatice „influențează cine se naște și cine nu se naște”, arată un studiu de la Oxford
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
A fost descoperită o legătură surprinzătoare între furtunile solare și cutremure
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
O fosilă unică, veche de 190 de milioane de ani, rescrie istoria unei specii de dinozaur
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Oamenii de știință programează bacterii pentru a devora tumorile canceroase
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
Miopia este în creștere, iar un obicei comun ar putea fi de vină
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
De ce mirosurile declanșează amintiri mai bine decât imaginile (P)
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii
Un nou studiu arată că peștii sanitari sunt mai inteligenți decât au crezut cercetătorii