Home » D:News » Incidentul de la centrala nucleară Taishan. Ce spune China despre nivelul radiațiilor

Incidentul de la centrala nucleară Taishan. Ce spune China despre nivelul radiațiilor

Incidentul de la centrala nucleară Taishan. Ce spune China despre nivelul radiațiilor
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 18.06.2021

Administraţia de la Beijing a anunţat că nivelul radiaţiilor rămâne normal la Centrala nucleară Taishan, unde au fost raportate creşteri ale concentraţiilor de gaze rare, informează agenţia Reuters.

„Până acum, centralele atomo-electrice din China au avut o situaţie bună, fără incidente care să afecteze mediul ori sănătatea publică”, a declarat Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, subliniind că nu există semnale de anormalitate în zona Centralei Taishan, situată în sudul Chinei.

Un fost membru al conducerii Comisiei pentru Energie Atomică din Japonia a exprimat preocupare privind incidentul produs la centrala nucleară chineză. „Este adevărat că în condiţii normale de funcţionare vor exista emanaţii de gaze precum krypton şi xenon şi vor fi detectate, dar în acest caz concentraţiile sunt mult mai mari, deci ceva se întâmplă. Dacă este emanat gaz radioactiv în mediu, este o problemă gravă. Se poate înrăutăţi. Cred că ar putea fi probleme la combustibil, este anormal”, a declarat Tatsujiro Suzuki, fost vicepreşedinte al Comisiei pentru Energie Atomică din Japonia.

Centrala atomică de la Taishan este situată în sudul Chinei

Centrala nucleară Taishan, inaugurată în 2019, are două reactoare de fabricaţie franceză, şi este situată în sudul Chinei, la circa 200 de kilometri de Hong Kong.

Compania franceză EDF a confirmat luni producerea unui incident la un reactor al centralei nucleare Taishan. „EDF a fost informată despre creşterea concentraţiei de anumite gaze rare în circuitul primar al Reactorului numărul 1 al centralei nucleare de la Taishan”, a comunicat compania franceză. Este vorba de un reactor nuclear presurizat european (EPR).

Centrala atomică de la Taishan, situată în sudul Chinei, este deţinută şi administrată de TNPJVC, un grup cu capital mixt care are active de 70% deţinute de CGN şi 30% de EDF (Électricité de France).

SUA analizează de aproape o săptămână incidentul nuclear

„Prezenţa gazelor rare în circuitul primar este un fenomen cunoscut, studiat şi prevăzut în procedurile de exploatare a reactoarelor”, a precizat EDF.

Printre aceste „gaze rare” se numără argon, heliu, krypton, neon şi xenon, potrivit Mediafax.

Surse citate de CNN au declarat, pe baza unui raport al Departamentului Energiei din SUA, că incidentul a avut loc pe 8 iunie. Luni, CNN a relatat că Administraţia SUA analizează de aproape o săptămână incidentul nuclear.

Compania China General Nuclear Power Group (CGN) a anunţat că indicatorii privind protecţia mediului sunt la niveluri „normale”.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Axa Pământului s-a deplasat de patru ori în ultimii 320 de milioane de ani, inclusiv în era dinozaurilor
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Cât de repede îți îmbătrânește creierul? Bacteriile din intestin ar putea deține răspunsul
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Ecranele ne fură prietenii, somnul și sportul. Care este concluzia desprinsă din 121 de studii?
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Cum ar putea fi salvați coralii de temperaturile extreme
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
Un experiment cu copaci început în urmă cu peste 3 decenii încă oferă informații utile
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
O țară are atât de puțini copii încât își închide școlile. Se întâmplă în Europa
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Bolile care nu vor să dispară, în ciuda progreselor din medicină
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
Mecanismul prin care celulele ombilicale pot opri cancerul
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
La ce să fii atent ca să nu confunzi depresia cu îmbătrânirea?
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Cum arată testul de 30 de secunde care poate oferi indicii despre starea de sănătate
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Astronomii au recreat „supa” primordială a Big Bangului și au descoperit un rezultat neașteptat
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Marea Britanie este așteptată înapoi în UE. Franța: „Reveniți și veți avea un loc la masa negocierilor”
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți
Un bărbat a fost prins în aeroport cu zece păsări vii în chiloți