Muntele Athos, numit și Muntele Sfânt, o republică autonomă de călugări ortodocși

Muntele Athos, numit și Muntele Sfânt, este un munte din nordul Greciei și locul unei republici semiautonome de călugări greco-ortodocși care locuiesc în 20 de mânăstiri și schituri.

Muntele Athos ocupă cel mai estic promontoriu al Peninsulei Chalcidice. Promontoriul Aktí, având o lungime de 50 kilometri și o lățime de 10,5 km, este împădurit la nord și culminează cu vârful Athos, care se ridică abrupt din mare la sud, ajungând până la 2.033 metri înălțime. Capitala și singurul oraș al subdiviziunii este Kareia. Muntele Athos a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1988.

• Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
• Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai…

Muntele Athos a fost menționat de Homer în „Iliada”. Deși pustnicii au locuit la Muntele Athos chiar înainte de 850 e.n., viața monahală organizată a început în 963, atunci când Sfântul Atanasie Athonitul, cu ajutorul patronului său imperial bizantin, Nicefor al II-lea Focas, a întemeiat prima mănăstire, Marea Lavră.

Accesul femeilor este interzis la Muntele Athos

În ciuda obiecțiilor pustnicilor față de monahismul comunității organizate, domnia Sfântului Atanasie le-a fost impusă de împăratul bizantin Ioan I Tzimisces. Mai multe mănăstiri au fost construite în secolul al XI-lea. Odată cu înzestrarea mănăstirilor de către Rusia și alte țări slave, peninsula a căpătat un caracter aproape pan-ortodox. Până în anul 1400, numărul mănăstirilor ajunsese la 40 (dintre care jumătate au rezistat până astăzi). Ultima mânăstire construită a fost Stavronichita, care a fost reconstruită în secolul XVI, fiind distrusă de incendii repetate.

În secolul XV, unele dintre mănăstiri au abandonat regimul strict al comunității în schimbul unui sistem mai liberal prin care călugării puteau deține proprietăți personale și să fie guvernați de doi mandatari aleși anual (epitropi), scrie Britannica.

Atunci când turcii au capturat Salonic în 1430, călugării s-au supus stăpânirii turcești, o relație care a dus la un declin rapid, sărăcirea mănăstirilor și la o adoptare mai sporită a sistemului de guvernare mai liberal. Ca reacție, primele schituri au fost întemeiate în secolul al XVI-lea, fiind grupate în jurul unei biserici comune ca dependențe ale mănăstirilor. În 1783, patriarhul Gabriel al IV-lea a introdus reforme de succes cu o nouă cartă.

Unele dintre cele mai importante exemple ale artei, icoanelor și bogățiilor bizantine

Comunitatea de la Muntele Athos a suferit foarte mult de pe urma jafurilor turcești din timpul Războiului de Independență al Greciei (1821–1829), atunci când au fost arse și biblioteci. În schimb, patronajul țarilor din secolul XIX a dus la extinderea mănăstirilor rusești și a proprietăților acestora.

Constituția actuală a comunității datează din 1924 și este garantată prin constituția Greciei din 1975. Guvernul grec este reprezentat de un guvernator numit de Ministerul Afacerilor Externe pentru a susține semiautonomia Muntelui Athos, însă administrarea este de fapt în mâinile Consiliului Sfânt, care este alcătuit din patru reprezentanți numiți prin rotație anuală. Aproape jumătate dintre mânăstiri sunt conservatoare, având reguli mult mai stricte despre disciplină și post. Bisericile conțin unele dintre cele mai importante exemple ale artei, icoanelor și bogățiilor bizantine. De asemenea, bibliotecile care au rezistat de-a lungul anilor conțin numeroase manuscrise medievale și clasice.

Totodată, chiar dacă trăim în secolul XXI, femeile nu au voie la Muntele Athos, conform unei interdicții tradiționale. Deși face parte din Grecia și Uniunea Europeană, Muntele Athos ar fi scutit de la mai multe tratate europene.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Ce trebuie să știi despre mormoni, o religie în ascensiune la nivel mondial

Penticostalii. Cum a apărut mișcarea și ce cred adepții Bisericii Penticostale?

De ce creștinismul este divizat în atâtea culte și biserici

Ce este Coranul, textul considerat de musulmani „cuvântul lui Dumnezeu”?