Invadarea Britaniei de către Iulius Cezar

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Invadarea Britaniei de către romani a început în anul 43 d.Hr., dar romanii au condus două campanii expediționare cu aproape un secol mai devreme, în 55 î.Hr. și 54 î.Hr., sub comanda lui Gaius Iulius Cezar.

Britania a fost cunoscută scriitorilor greci clasici încă din secolul al IV-lea î.Hr., dar pentru romani a fost descrisă pentru prima dată ca o insulă mitică la marginea lumii cunoscute, scrie Heritage Daily.

Mare parte din ceea ce știm despre expediții provine chiar dintr-o relatare a lui Cezar (scrisă într-o perspectivă părtinitoare, la persoana a treia) în „Commentarii de Bello Gallico (Comentarii asupra războiului galic)”, în care Cezar susține că britanii i-au sprijinit pe gali și pe triburile vecine în timpul cuceririi regiunii galice.

Prima invazie

În 55 î.Hr., în loc să înainteze spre nord, Cezar și-a îndreptat atenția către Britania. El a întrebat câțiva comercianți despre sistemele de apărare ale insulei și a obținut informații despre posibilele locuri de debarcare de pe coasta de sud-est.

Tribunul Caius Volusenus a fost trimis cu o singură navă pentru a întreprinde o inspecție de o săptămână a litoralului, dar a ezitat să coboare pe țărm, deoarece „nu îndrăznea să-și părăsească nava și să se încredințeze barbarilor”.

După ce s-au întors în Galia cinci zile mai târziu, britanii fuseseră deja avertizați cu privire la intenția lui Cezar de către niște negustori și au trimis mai mulți ambasadori să ofere ostatici și promisiuni de supunere.

Ambasadorii s-au întors în Britania împreună cu Commius, regele din Belgae Atrebates, pentru a convinge cât mai multe națiuni să îmbrățișeze „protecția poporului roman” și să informeze locuitorii Britaniei despre sosirea iminentă a forțelor romane pe țărmurile lor.

Cezar a adunat pentru invadarea Britaniei o flotă de optzeci de nave pentru a transporta până la două legiuni, numeroase nave de război sub un chestor și optsprezece transporturi care conțineau cavalerie.

Flota a navigat spre Dubris (Dover), cu toate acestea, când a ajuns aproape de țărm, au văzut că britanii plănuiseră să reziste și au adunat o forță de apărători pentru a respinge debarcarea romană. După ce au așteptat să sosească restul flotei romane, au navigat șapte mile până la ceea ce se crede a fi golful Pegwell de pe insula Thanet din Kent.

Romanilor nu le-a fost ușor să pătrundă pe țărmul Britaniei

Relatările lui Cezar afirmă că „barbarii, după ce au înțeles planul romanilor, și-au trimis cavaleria și cărăușii, o clasă de războinici obișnuiți să fie trimiși în lupte și, alături de restul forțelor, s-au străduit să ne împiedice să debarcăm.”

Navele romane erau prea jos în apă pentru a debarca trupele, soldații fiind nevoiți să pătrundă pe țărm în timp ce erau împovărați de armuri grele, în tot acest timp fiind atacați de inamic din adâncime.

Romanii au ezitat să înainteze, dar purtătorul Vulturului Legiunii a 10-a a exclamat: „Înainte, colegi soldați, dacă nu doriți să vă trădați vulturul! Eu, la rândul meu, îmi voi îndeplini datoria față de imperiu și față de generalul meu”, ceea ce i-a făcut pe britani să plaseze o linie de luptă pe plajă.

Cezar a fost abordat din nou de ambasadorii britanilor, însoțiți de Commius, care fusese închis la sosirea sa. Ambasadorii au susținut că rezistența cu care s-au confruntat romanii au fost „oamenii de rând” și au promis reparații prin oferirea de alți ostatici.

Câteva zile mai târziu, o furtună în Canalul Mânecii a forțat navele care transportau Cavaleria lui Cezar să se întoarcă în Galia, în timp ce un flux neobișnuit de mare a făcut ca navele de război aflate pe plajă să se umple de apă și a distrus mai multe dintre transporturile sale.

Dându-și seama că romanii nu aveau provizii, britanii au plănuit să atace din nou, în speranța că vor putea învinge invadatorii sau să le blocheze întoarcerea, astfel încât „nimeni să nu mai vină în Britania în scop de război”.

După mai multe lupte, ambasadorii l-au abordat pe Cezar pentru a cere pace, fapt pentru care Cezar a dublat tributul de ostatici și a pornit cu flota sa înapoi pe continent.

Invadarea Britaniei – a doua invazie

Pentru următoarea campanie , Cezar a plănuit invadarea Britaniei adunând o armată mult mai mare, formată din cinci legiuni și aproximativ 2.000 de unități de cavalerie.

Învățând din dificultățile cu care s-a confruntat în expediția din anul precedent, a proiectat multe dintre nave pentru a fi mai potrivite pentru debarcări amfibii și a stabilit linii de aprovizionare din Portus Itius pentru a asigura transportul regulat de provizii.

Cezar și trupele sale au debarcat relativ nestingheriți, sugerând că „fiind alarmați de numărul mare de nave ale noastre, dintre care peste opt sute, inclusiv navele din anul precedent și navele private, au apărut la un moment dat, ei (britanii) părăsiseră coasta și se ascunseseră printre punctele mai înalte”.

Cea mai mare parte a forței de expediție s-a aventurat mai departe în interiorul țării pentru a-i ataca pe britani, care în acel moment îi făceau pe romani să fie neliniștiți în timp ce se deplasau către o porțiune de pădure fortificată (posibil fortul de la Bigbury Wood, Kent).

Navele lui Cezar au avut nevoie de 10 zile de reparații după o furtună

A doua zi dimineață, Cezar a primit vestea de la Quintus Atrius că un număr mare dintre navele sale ancorate au fost avariate de o furtună. Forța de expediție s-a întors pe coastă și a lucrat zi și noapte timp de zece zile pentru a repara flota și a construi o tabără fortificată pentru a asigura apărarea avanpostului lor.

Cezar a înaintat pe țărm și a descoperit că britanii au folosit acest timp pentru a aduna o armată mare sub conducerea lui Cassvellaunus, un războinic tribal din nordul Tamisei.

După mai multe lupte fără câștigător, Cassivellaunus și-a dat seama că nu poate să-l învingă pe Cezar într-o luptă programată și și-a desființat majoritatea forțelor pentru a folosi tactici de gherilă pentru a încetini invadarea Britaniei.

Mai multe triburi s-au predat în cele din urmă, inclusiv Cenimagni, Segontiaci, Ancaliți, Bibroci și Cassi, dezvăluindu-i lui Cezar locația cetății lui Cassivellaunus (se crede a fi Digul Diavolului, situat în actualul Wheathampstead).

Cassivellaunus i-a contactat pe aliații săi din Kent, Cingetorix, Carvilius, Taximagulus și Segovax, descriși drept „cei patru regi ai Cantiumului”, să organizeze un atac de diversiune asupra avanpostului roman pentru a-l distrage pe Cezar, dar acest atac a eșuat, iar Cassivellaunus a trimis ambasadori pentru a-și negocia predarea.

Cezar era hotărât să se întoarcă pe continent pentru iarnă pentru a înlătura tulburările din Galia și a acceptat un tribut anual din partea britanilor. Apoi a plecat pur și simplu, fără să lase niciun soldat roman în Britania până la sosirea legiunilor împăratului Claudius în anul 43 d.Hr.

Vă recomandăm să citiți și:

Colier de aur din vremea romanilor, descoperit într-o fostă colonie din Bulgaria

Acest simplu cadou primit în urmă cu 79 de ani avea să o transforme într-o figură-simbol a genocidului nazist

Castelul Houska, o structură gotică care păzește una dintre porțile iadului. Ce au ascuns naziștii aici

Un pumnal roman unic, descoperit în Germania, a fost readus la starea originală de către specialişti