Câmpurile electrice ne-ar putea ajuta să controlăm ploaia

Un studiu cu privire la forțele electrostatice dintre picăturile de apă ne-ar putea ajuta ca de acum înainte să putem să controlăm ploaia.

Omenirea și-a dorit dintotdeauna să aibă puterea de a controla vremea. În anii 1950 existau speranțe mari că știința va reuși să rezolve ceva ce magia nu a putut. Deși eforturile de a aduce ploaia bazate pe însămânțarea norilor cu particule de iodură de argint nu au fost un eșec complet, rata de succes a fost suficient de scăzută, iar costul atât de mare încât folosirea a fost relativ rară, notează IFL Science.

• Cel mai bătrân strămoș al rechinilor înota în apele Australiei pe vremea dinozaurilor
• ADN-ul de lup se ascunde în majoritatea câinilor, au descoperit oamenii de știință

Cu toate acestea, profesorul Maarten Ambaum, de la Universitatea din Reading, crede că nu am putut să controlăm ploaia din cauza faptului că nu am reușit să înțelegem modul în care picăturile de apă interacționează în nori.

În Proceedings of the Royal Society A, Ambaum și coautorii oferă un model alternativ și susțin că electrocutarea cerului ar fi baza pentru a elibera apa pe care acesta o conține.

Cum putem să controlăm ploaia

Norii conțin foarte mulți vapori de apă, dar plouă doar când aceștia se condensează în picături mai mari. Aerosolii pot furniza semințele în jurul cărora apa se unește, dar autorii studiului susțin că încărcătura electrică a acestora este, de asemenea, importantă și trecută cu vederea.

Lucrarea demonstrează că chiar și picăturile care poartă aceeași polaritate de sarcină (adică ambele pozitive sau ambele negative) vor fi atrase unele de altele dacă există o variație a puterii de încărcare.

„Încărcăturile pot migra”, se arată în lucrare, „și încărcăturile dintr-o picătură vor induce încărcături în cealaltă picătură. Aceste încărcături induse vor induce încărcări suplimentare în picătura inițială și apoi din nou în a doua picătură, repetându-se la infinit, ceea ce duce la o forță de atracție care poate domina dacă picăturile sunt apropiate unele de celelalte.

Dacă acest lucru nu părea suficient de complicat, sarcină unei picături se poate schimba și datorită achiziției de ioni conduși de câmpurile electrice din apropiere.

Ambaum și coautorii concluzionează că adăugarea de efecte electrostatice adaugă nu mai mult de 5% la rata la care picăturile se ciocnesc și se lipesc unele de altele. Cu toate acestea, această mică schimbare poate fi diferența dintre ploaia care cade acolo unde este nevoie și vaporii de apă care nu ating un prag critic până când nu s-au mutat în altă parte.

La ce ne ajută acest lucru

Autorii au fost finanțați de către Emiratele Arabe Unite, una dintre cele mai uscate națiuni de pe Pământ, pentru a investiga adăugarea de încărcături electrice în atmosferă pentru a vedea dacă asta ne ajută să controlăm ploaia.

Ei au folosit drone pentru a furniza câmpurile electrice. Cu toate acestea, în locurile în care ceața este obișnuită, inclusiv multe deșerturi, autorii cred că niște turnuri de doar 10 metri înălțime ar putea fi suficiente.

Autorii speră că calculele din lucrarea lor îi vor ajuta să identifice cantitatea ideală și momentul de încărcare necesare pentru a aduce ploaia.

Într-o lume în care atât seceta, cât și inundațiile devin din ce în ce mai comune și mai grave, controlul condițiilor meteo, chiar și într-o mică măsură, ar putea salva milioane de vieți.

Acest lucru poate aduce siguranță atunci când ploaia care ar cădea în mare este adusă acolo unde este nevoie de ea. Pe de altă parte, o țară care recoltează ploaia despre care vecinii lor consideră că le aparține ar putea oferi un motiv de război, așa că lumea trebuie să rezolve astfel de dispute înainte de maturizarea tehnologiei.

Vă recomandăm să citiți și:

Astronauții de pe Stația Spațială Internațională, alarmați de incendiile de vegetație de pe Pământ

Vulcanul Etna din Italia este în continuă creștere, fiind mai înalt ca niciodată

Incendiile din California au lăsat o ”cicatrice” întunecată care poate fi văzută din spaţiu

O bucată de gheaţă veche de două milioane de ani oferă indicii cu privire la istoria gazelor cu efect de seră