Home » D:News » 75% dintre români vor să călătorească mai mult decât înainte de pandemie

75% dintre români vor să călătorească mai mult decât înainte de pandemie

75% dintre români vor să călătorească mai mult decât înainte de pandemie
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 27.05.2022

Trei sferturi dintre români și-au exprimat intenția de a călători la fel de mult sau chiar mai mult în următorii ani decât în perioada pre-pandemică, potrivit unui studiu recent.

În contextul în care aproape toate restricțiile au fost ridicate la nivel global, lucrurile încep să revină, treptat, la normalitate. Deși efectele pandemiei au generat transformări majore atât pentru jucătorii din domeniu, hotelieri, proprietari de pensiuni și tour operatori, cât și pentru turiști, iar redresarea mult așteptată a turismului a avut de suferit și de pe urma declanșării războiului împotriva Ucrainei, turiștii europeni din regiunea Europei Centrale și de Est își doresc să călătorească din nou.

Potrivit unui raport realizat de Szallas Group, care are în portofoliu 12 platforme hoteliere în Centrul și Estul Europei, inclusiv Travelminit.ro, industria este acum pe o pantă ascendentă și înregistrează o creștere a cererii foarte mare, mai ales după anii pandemiei. Deși criza Ucrainei nu pare a se apropia de sfârșit, impactul ei nu se resimte la nivelul cifrelor din turismul intern și regional.

Efectele pandemiei au generat transformări majore

„În toate țările din Europa Centrală și de Est, avem rezervări ce depășesc nivelul celor din 2019, așa că ne așteptăm ca rezervările din 2022 să aibă cea mai mare valoare pe piețele interne din regiune. Avem semne clare că turismul intern și turismul transregional vor continua să crească. Deși încă există multă instabilitate, multă incertitudine, plus prețurile crescute la combustibil, dorința celor 90 de milioane de călători din Europa Centrală și de Est este foarte mare. Mai mult decât atât, în contextul în care călătoriile pe distanțe lungi și foarte lungi sunt incerte sau mult prea costisitoare, turismul local a devenit o alternativă extraordinară pentru cei care vor să se bucure în continuare de vacanțe și experiențe accesibile”, spune József Szigetvári, CEO Szallas Group.

În ceea ce privește opțiunile turiștilor, studiul dezvăluie și câteva dintre destinațiile preferate de aceștia. De exemplu, Croația este considerată o „țară magnetică‟ datorită litoralului ei, o destinație unde aproape toată lumea și-ar dori să călătorească în vacanța de vară. De asemenea, Lacul Balaton, cel mai mare din Europa, situat în Ungaria, și litoralul românesc alcătuiesc topul destinațiile de vară preferate de turiști. Cehia și Ungaria sunt favoritele călătorilor pentru primăvară și toamnă, mai ales că cele două capitale, Praga și Budapesta, reprezintă o opțiune numai bună pentru city-break-uri, în timp ce Slovacia, Polonia și România oferă dozele de adrenalină și aventurile dorite de cei care iubesc iarna și sporturile de sezon.

Nu în ultimul rând, disponibilitatea turiștilor de a călători intern a crescut în ultima vreme, o schimbare susținută și de pandemie, însă interesul lor diferă de la o țară la alta. Potrivit cercetării, România se află pe ultima poziție în ceea ce privește disponibilitatea de a călători pe plan intern (26%), în timp ce Polonia este pe primul loc (44.5%) din punctul de vedere al participării la turismul național.

Rezervările depășesc nivelul celor din 2019

În ceea ce privește preferințele de rezervare ale turiștilor din regiune, există trei trenduri majore în prezent: fenomenul digitalizării, orientarea către cazări mai mici și nevoia unor servicii premium.

În primul rând, ca urmare a incertitudinii existente în timpul restricțiilor pandemice, turiștii folosesc acum mai mult ca niciodată platformele digitale pentru a-și rezerva sejururile, canale unde au beneficiul condițiilor flexibile și al politicilor de anulare gratuită.

De asemenea, a crescut semnificativ ponderea furnizorilor mai mici de cazare (pensiuni, apartamente, case de vacanță etc.), care dețin acum majoritatea rezervărilor efectuate în țările din Europa Centrală și de Est. Bineînțeles, valoare tranzacțională totală a hotelurilor continuă să fie mai mare, însă cazările mai mici, care le oferă turiștilor intimitate și siguranță, sunt acum pe un trend ascendent.

Nu în ultimul rând, raportul a relevat o cerere mai mare pentru servicii suplimentare oferite în pachetele de cazare. Călătorii nu mai caută acum neapărat hoteluri cu multe stele, ci își doresc servicii premium, care includ mai multe facilități: de exemplu, acces la SPA sau la saună, Wi-Fi la viteze mari, piscină, cadă cu hidromasaj etc. În același timp, ei acordă acum mai multă atenție condițiilor de igienă și preferă soluțiile de check-in digital, fără contact direct.

Turiștii folosesc mai mult ca niciodată platformele digitale

Un alt aspect evidențiat de cercetare este și interesul pentru călătoriile internaționale, pe lângă cele interne și regionale. Chiar dacă cele din urmă au beneficiat de o creștere importantă în pandemie, datele arată că deplasările internaționale vor crește vertiginos din nou în următorii trei ani. Dorind să călătorească și să recupereze din plin perioada restricțiilor Covid-19, 62% dintre polonezi, 67% dintre maghiari și cehi și 75% dintre români și-au exprimat intenția de a călători la fel de mult sau chiar mai mult în următorii ani decât în perioada pre-pandemică.

O inițiativă foarte interesantă, aflată acum pe un trend crescător, este și emiterea unor vouchere de vacanță pentru stimularea turismului intern, măsură implementată încă din perioada pre-pandemică în Ungaria și în România. Mai mult decât atât, pe fondul pandemic, Guvernul Poloniei și cel al Cehiei au început să introducă programe similare pentru a susține industria turismului, scrie Mediafax.

Nu în ultimul rând, raportul a arătat faptul că mașinile sunt mijlocul de transport preferat de turiștii care călătoresc intern și regional, ceea ce explică expansiunea turismului european preconizată pentru următorii ani.

În concluzie, realizatorii studiului susțin că industria va beneficia de un avânt important în perioada viitoare, mai ales că toți operatorii și-au adaptat business-urile în funcție de evoluția pandemiei și au trasat direcțiile pentru următorii 3-5 ani.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou studiu arată în ce anotimp sunt bărbații cel mai fertili
Un nou studiu arată în ce anotimp sunt bărbații cel mai fertili
Test de cultură generală. Care parte a corpului uman nu are niciun scop biologic?
Test de cultură generală. Care parte a corpului uman nu are niciun scop biologic?
După moartea lui Neil Armstrong, soția lui a găsit ce a adus de pe Lună fără să spună nimănui
După moartea lui Neil Armstrong, soția lui a găsit ce a adus de pe Lună fără să spună nimănui
Ce trebuie să știe românii care nu vor să ajungă pe Lista rușinii?
Ce trebuie să știe românii care nu vor să ajungă pe Lista rușinii?
236 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naţiuni
236 de ani de la moartea lui Benjamin Franklin, marele inventator care a ajuns părintele unei naţiuni
Motivul psihologic pentru care unii oameni devin mai fericiți odată cu vârsta, iar alții nu
Motivul psihologic pentru care unii oameni devin mai fericiți odată cu vârsta, iar alții nu
De ce unii oameni nu vor cere niciodată ajutor, chiar dacă sunt epuizați?
De ce unii oameni nu vor cere niciodată ajutor, chiar dacă sunt epuizați?
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își pregătesc bagajul de călătorie
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când își pregătesc bagajul de călătorie
După o ceartă în familie, o femeie a aruncat de la balcon 160.000 de dolari
După o ceartă în familie, o femeie a aruncat de la balcon 160.000 de dolari
Ceva ascuns adânc sub suprafața exoplanetelor le-ar putea proteja de radiația cosmică
Ceva ascuns adânc sub suprafața exoplanetelor le-ar putea proteja de radiația cosmică
Sute de kilometri de drumuri antice, vechi de 2.700 de ani, au fost descoperite în Amazon
Sute de kilometri de drumuri antice, vechi de 2.700 de ani, au fost descoperite în Amazon
Cum de unele stele din centrul galactic supraviețuiesc, iar altele sunt distruse?
Cum de unele stele din centrul galactic supraviețuiesc, iar altele sunt distruse?
Ceva neașteptat a fost găsit în scutul magnetic al planetei Saturn
Ceva neașteptat a fost găsit în scutul magnetic al planetei Saturn
Ce se întâmplă cu păsările care dedică mai multă energie creșterii puilor?
Ce se întâmplă cu păsările care dedică mai multă energie creșterii puilor?
Descoperire arheologică impresionantă la un sit al culturii Cucuteni. Ce au găsit arheologi din România și Germania?
Descoperire arheologică impresionantă la un sit al culturii Cucuteni. Ce au găsit arheologi din România și Germania?
O femeie cu 3 boli autoimune a intrat în remisiune după ce medicii i-au „resetat” sistemul imunitar
O femeie cu 3 boli autoimune a intrat în remisiune după ce medicii i-au „resetat” sistemul imunitar
Căsătoria scade riscul de cancer? Iată ce a descoperit un studiu pe 4 milioane de cazuri!
Căsătoria scade riscul de cancer? Iată ce a descoperit un studiu pe 4 milioane de cazuri!
Test de cultură generală. De ce unele planete au mai mulți sateliți decât altele?
Test de cultură generală. De ce unele planete au mai mulți sateliți decât altele?