Scurgerea de metan din conductele Nord Stream a fost observată din spațiu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Scurgerea de metan din gazoductele subacvatice Nord Stream 1 și 2, situate în apropiere de Danemarca și Suedia, a fost descoperită pe 26 septembrie 2022. Ambele conducte sunt deținute de Rusia și au fost construite pentru a transporta gaze naturale din Rusia în Germania prin Marea Baltică.

Oficialii au spus că scurgerea de metan a fost cauzată de acțiuni deliberate, nu de accidente, și a fost probabil un sabotaj intenționat. Deși acuzațiile au fost numeroase, motivele din spatele sabotajului nu sunt încă cunoscute.

Au fost detectate perturbări seismice în Marea Baltică, iar oficialii au spus că, deși nicio conductă nu transporta gaz în momentul exploziei, acestea mai conțineau metan sub presiune, care este componenta principală a gazelor naturale.

Scurgerea de metan de la conductele Nord Stream este vizibilă din cer

Metanul s-a scurs, producând un flux larg de bule pe suprafața mării, care sunt vizibile din diferiți sateliți de pe orbita Pământului, scrie Science Alert.

Compania privată GHGSat, care are sateliți activi care monitorizează emisiile de metan din spațiu, și-a redirecționat constelația de sateliți de înaltă rezoluție pentru a măsura scurgerea.

Potrivit unui comunicat al Agenției Spațiale Europene, GHGSat a însărcinat sateliții săi radar și cu microunde să obțină măsurători la unghiuri de vizualizare mai mari și a reușit să vizeze zona în care lumina Soarelui se reflectă cel mai puternic de pe suprafața mării.

Scurgerea a fost uriașă

Ceea ce au descoperit este că, pe 30 septembrie, rata de emisie estimată a fost de 79.000 de kilograme pe oră, ceea ce face ca aceasta să fie cea mai mare scurgere de metan detectată vreodată de GHGSat dintr-o singură sursă.

GHGSat a spus că această rată este extrem de ridicată, mai ales având în vedere că această imagine vine la patru zile de la breșa inițială, iar acesta este doar unul dintre cele patru puncte de ruptură din conductă.

Într-un comunicat de presă, compania a spus că această cantitate de metan este echivalentă cu peste 90.000 de kilograme de cărbune arse într-o oră.

De ce este complicată monitorizarea acestor scurgeri?

ESA a spus că „monitorizarea metanului deasupra apei este extrem de dificilă, deoarece apa absoarbe cea mai mare parte a luminii solare în unde scurte infraroșii, utilizată pentru teledetecția metanului. Acest lucru limitează cantitatea de lumină care ajunge la senzor, făcând astfel extrem de dificilă măsurarea concentrațiilor de metan în mare la latitudini mari”.

Norii au contribuit și ei la dificultatea de a face observații prin satelit ale acestui eveniment.

Deși metanul se dizolvă parțial în apă și nu este toxic, este al doilea cel mai abundent gaz cu efect de seră antropogen din atmosfera noastră, care provoacă schimbări climatice.

„Puterea instrumentelor active de radar cu microunde este că pot monitoriza semnăturile metanului de la suprafața oceanului chiar și prin nori, pe o zonă largă și la o rezoluție spațială ridicată, depășind una dintre limitările majore ale instrumentelor optice”, a spus Craig Donlon, cercetător pentru Ocean și Gheață la ESA.

„Acest lucru permite stabilirea unei imagini mai complete a dezastrului și a cronologiei evenimentului asociat”, a spus Donlon.

Scurgerea de metan a fost urmărită cu mai multe instrumente

Prin urmare, alți sateliți de observare a Pământului care transportau instrumente optice și de imagistică radar au fost utilizați pentru a caracteriza scurgerea de metan din Marea Baltică.

Satelitul Planet Dove de la Planet Labs a arătat o tulburare în Marea Baltică variind de la 500 la 700 de metri pe suprafața apei.

Câteva zile mai târziu, s-a observat o reducere semnificativă a diametrului estimat al perturbării, pe măsură ce conductele s-au golit.

Deși acum scurgerea nu mai este o amenințare, repercusiunile acestui dezastru rămân.

Vă recomandăm să citiți și:

Cum afectează zgomotul viața de pe fundul mării?

Valul creat de erupția vulcanului din Tonga, mai înalt decât tsunamiul care a lovit Japonia în 2011

„Vânătorii” de furtuni arctice. Ce încearcă să facă climatologii?

Arctica se încălzește chiar mai repede decât am crezut