Home » Cultură » Cum s-a schimbat viața actriței Anjelica Huston după un accident de mașină?

Cum s-a schimbat viața actriței Anjelica Huston după un accident de mașină?

Cum s-a schimbat viața actriței Anjelica Huston după un accident de mașină?
Anjelica Huston în filmul „The Addams Family” (1991). Sursa foto: Profimedia
Publicat: 07.11.2022

Anjelica Huston (8 Iulie, 1951) este actrița pe care mulți probabil o asociază cu personajul Morticia din faimosul film „Familia Addams” apărut în 1991, în regia lui Barry Sonnenfeld.

Dar filmografia Anjelicăi Huston reprezintă mult mai mult de atât, actrița, care este de asemenea producător și regizor, a jucat în peste 60 de filme artistice, în numeroase producții pentru televiziune, și-a imprimat vocea în 15 filme de animație și seriale TV.

De asemenea, Anjelica Huston a regizat trei filme (Bastard out of California, 1996; Agnes Browne, 1999; Riding the bus with my sister; 2005), a performat și în două piese de teatru, deține un Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar (pentru Prizzi’s honor, 1985, în regia tatălui ei John Huston), are două nominalizări la Oscar, un premiu Globul de Aur obținut pentru Angels of Steels (cea mai bună actriță într-un rol secundar într-un film serial), alte șapte nominalizări pentru Globul de Aur, trei nominalizări BAFTA, cinci nominalizări Emmy.

Generație de actori și câștigători de Oscar

Anjelica Huston s-a născut în California, fiind fiica actorului, regizorului și scenaristului John Huston și nepoata actorului și cântărețului Walter Huston. John Huston și Walter Huston au fost, la rândul lor, premiați de Academia de Film Americană.

Walter Huston a primit Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, în filmul regizat de fiul său John Huston, Comoara din Sierra Madre (1948), iar John Huston a fost recompensat de două ori cu același trofeu, primind Oscarul pentru cel mai bun regizor și pentru cel mai bun scenariu, tot pentru filmul Comoara din Sierra Madre.

A fost manechin și fotomodel

Revenind la Anjelica Huston, o bună parte a copilăriei și-a petrecut-o în Irlanda și Anglia, alături de mama ei, balerina Enrica Soma (a patra soție a regizorului John Huston, tatăl Anjelicăi). Primele ei experiențe actoricești se leagă de anul 1969, atunci când a început o timidă colaborare cu tatăl, John Huston, având roluri minore în câteva dintre filmele sale. În același an, 1969, Anjelica își pierde mama care moare în urma unui accident de mașină, la doar 39 de ani. Tragedia a determinat-o pe Huston să se mute în Statele Unite ale Americii, acolo unde se afla tatăl. O perioadă, lucrează ca model pentru fotografi celebri ai acelei perioade, Terry O’Neill, Richard Avedon, Bob Richardson, apare pe coperta revistei Vogue și în prezentări de modă ale stiliștilor Roy Halston, Zandra Rhodes, Yohji Yamamoto, Giorgio Armani  și Valentino. La 28 de ani, decide să devină actriță profesionistă, dar elanul i se taie și se demoralizează în  momentul în care tatăl ei îi spune „draga mea, dar nu crezi că ești prea bătrână pentru a începe o asemenea carieră?”.

„Nu prea aveam încredere în mine în acea perioadă. Iar comentariul tatălui meu m-a afectat profund”, dezvăluia Huston într-un interviu publicat pe oprah.com. „Nu-mi trecuse prin minte că aș putea fi prea bătrână pentru așa ceva. Refuzasem să joc în filme alături de iubitul meu de atunci, Jack Nicholson, pentru că le vedeam ca pe niște favoruri. Așa că am lăsat oportunitățile să treacă pe lângă mine, în timp ce pierdeam timpul gândindu-mă la lucruri ce nu mă ajutau deloc, dar care mă făceau să mă simt frustrată”.

„Atunci când am deschis ochii, l-am văzut pe Jack”

La scurt timp după discuția pe care a purtat-o cu John Huston despre cariera ei în film, Anjelica a suferit un accident de mașină, incident pe care-l consideră definitoriu și revelator în viața ei, întrucât a fost momentul în care a prins curaj și determinare, a știut că vrea să devină actriță și că nimic nu o poate împiedica să-și îndeplinească acest vis. Trezită ca dintr-un somn lung și vindecată, dintr-o dată, de depresia și de complexele care o dominau până nu de mult, Anjelica Huston se hotărăște să facă pași concreți în acest sens, astfel că începe să ia lecții private de actorie.

Rememorează scena de după operație. „Atunci când am deschis ochii, l-am văzut pe Jack care stătea în fața patului cu un buchet de flori în mână. Totuși, cea mai pregnantă amintire este legată de faptul că am simțit o incredibilă energie pozitivă. Ceva ce nu mai simțisem până atunci. Mi-am zis, Ai depășit asta, înseamnă că ești pe un drum nou. Iar în cele câteva zile cât am mai stat în spital, nu aveam decât un gând în minte. Că sunt puternică. Mă simțeam încrezătoare și aveam o forță interioară nemaisimțită până atunci”.

Iubirea cu Jack Nicholson

Anjelica Huston s-a iubit cu Jack Nicholson din 1973 și până în 1990, actorii apărând împreună în șapte producții cinematografice: One flew over the cuckoo’s nest (1975), The postman always rings twice (1981), Killers Kill, Dead Men Die (2007), Prizzi s honor (1985), The Crossing Guard (1995), The Last Tycoon (1976) și Dr. Jack and Mr. Nicholson (2019).

În ciuda faptului că au fost împreună timp de aproape 20 de ani, nu s-au căsătorit niciodată, deși Nicholson i-ar fi cerut mâna de câteva ori, conform celor spuse de el într-un interviu pe care-l acordase revistei People, în 1980. „Uneori mă refuza, alteori spunea da”, urmând să declare, cinci ani mai târziu, că mariajul nu era în planurile lor, recunoscând faptul că pentru el, cel puțin, acest aspect nu era atât de important și argumentând că puterea unei relații se bazează pe mai mult decât pe un simplu inel.

La rândul ei, într-un interviu pe care-l acordase publicației The Guardian, Huston a recunoscut că și-a dorit o viață de familie poate prea idealizată. „A fost dorința mea inițială. Să am o dragoste perfectă și un soț drăguț. Am vrut să fiu căsătorită cu un bărbat care să-mi dea o mulțime de fii”. Deși au încercat în nenumărate rânduri, Anjelica și Jack nu au reușit să aibă copii împreună.

Iubirea cu un sculptor mexican

În 1992, când s-a căsătorit cu sculptorul american de origine mexicană Robert Graham, Huston a încercat din nou să rămână însărcinată, dar fără succes, în ciuda tratamentelor și procedurilor pe care le-a urmat. „Au fost momente când mi-am dorit copii, iar alteori am fost recunoscătoare că nu îi am”, spunea Huston într-un interviu. Huston și Graham au fost căsătoriți până în 2008, când acesta a decedat.

Printre filmele în care Huston a avut roluri remarcabile se numără Prizzi’s Honor (1985), John Wick: Chapter 3 – Parabellum (2019), The Grifters (1990), Ever After: A Cinderella Story (1998), The Witches (1990),The Dead (1987), Manhattan Murder Mystery (1993), 50/50 (2011) și Crimes And Misdemeanors (1989).

Surse:

https://www.oprah.com/spirit/smash-star-anjelica-hustons-accident-anjelica-huston-interview_1

https://www.britannica.com/biography/Julia-Roberts

https://www.nickiswift.com/898860/the-truth-about-jack-nicholsons-relationship-with-anjelica-huston/

https://www.theguardian.com/film/2014/nov/22/anjelica-huston-i-wanted-perfect-romance-and-lovely-husband

Vă mai recomandăm să citiți și:

„La vie en rose” a fost doar un cântec. Edith Piaf, vrăbiuța muzicii franceze, a avut o viață tristă

Ava Gardner, o viață aventuroasă și plină de iubiri eșuate

Joan Crawford, actriță adorată și mamă imperfectă

Marlene Dietrich, actrița de origine germană care putea să frângă inima oricui

Roxana Ioana Ancuța
Roxana Ioana Ancuța
Roxana-Ioana Ancuța este jurnalist cu o experiență de aproape 15 ani în presa scrisă. Absolventă a facultății Școala Superioară de Jurnalistică și având un master în Comunicare și Relații Publice, îi place foarte mult să scrie, aceasta fiind nu doar o profesie, ci un mod de a fi ea ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
Un nou crater pe Lună, cu un diametru de 225 de metri, a fost fotografiat cu o sondă NASA
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
De ce europenii au încetat să construiască morminte megalitice acum 5.000 de ani?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
Oamenii de știință s-au înșelat! Cât de mult contează genele cu adevărat?
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
O gaură neagră s-a trezit după 100 de milioane de ani și a erupt ca un vulcan cosmic
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Un peisaj antic dezvăluie rămășițele oamenilor care au trăit acum 100.000 de ani
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Cercetătorii au descoperit un nou comportament al furnicilor
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute pentru carne?
Care este legătura dintre noua strategie de „maximizare a aspectului fizic” folosită de tineri și bovinele crescute ...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Test de cultură generală. Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
O analiză a confirmat că postul intermitent nu este mai eficient decât alte diete pentru pierderea în greutate
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Europenii trec la mașini electrice din cauza creșterii prețului la combustibili
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Un nou telescop a detectat zeci de asteroizi în apropierea Pământului
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Prognoza actualizată de la ANM: Cât de caldă va fi vremea și unde va ploua?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Chefir versus iaurt: care aduce mai multe beneficii pentru sănătate?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
Ce sfaturi au experții pentru tinerii care încă mai depind financiar de părinți?
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
„Țara cea mai puțin vizitată” din Europa cu peisaje și castele spectaculoase
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Ce s-a întâmplat după ce un agent de Inteligență Artificială a halucinat și a invitat mai mulți oameni la o petrecere?
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu
Noul decalaj digital din familie. Copiii folosesc Inteligența Artificială zilnic, dar părinții nu știu