Home » Știință » O nouă încercare de lansare pentru misiunea Artemis I

O nouă încercare de lansare pentru misiunea Artemis I

Publicat: 15.11.2022

NASA a amânat lansarea Artemis I pentru 16 noiembrie pentru a avea timp pentru inspecții în urma furtunii tropicale Nicole.

În condițiile în care furtuna tropicală Nicole se îndreaptă spre estul Floridei, de data aceasta, echipele NASA nu vor duce racheta și nava spațială înapoi în clădirea de asamblare a vehiculelor, așa cum au făcut-o înainte de uraganul Ian, în septembrie.

În schimb, Artemis I va rezista furtunii pe platforma de lansare 39B în speranța că echipele sale o vor putea pregăti pentru cea mai nouă încercare de lansare, în data de 16 noiembrie.

Lansarea Artemis I ar urma să aibă loc pe 16 noiembrie

Astfel, NASA a decis să amâne data lansării cu încă două zile, de la 14 la 16 noiembrie, pentru a da timp inginerilor să inspecteze racheta, nava spațială și rampa de lansare după aceea.

Centrul Național pentru Uragane se așteaptă ca cele mai puternice vânturi ale furtunii să nu ajungă la ceea ce SLS poate suporta în siguranță, adică aproximativ 300 de kilometri pe oră într-un punct situat 18 metri deasupra solului.

Ținând cont de acest lucru, NASA a optat să lase Artemis pe platformă pentru a rezista furtunii, în loc să o ducă din nou în VAB.

NASA păstrează și o dată de lansare de rezervă

Cu toate acestea, în aceste condiții NASA a decis să amâne data lansării cu încă două zile, de la 14 la 16 noiembrie, pentru a da timp inginerilor să inspecteze racheta, nava spațială și rampa de lansare după aceea.

Noua tentativă de lansare este stabilită pentru 16 noiembrie, însă NASA păstrează și o dată de rezervă, 19 noiembrie.

Între timp, echipele de la Centrul Spațial Kennedy au instalat un capac dur peste o fereastră a sistemului de la bordul de lansare al capsulei Orion și verifică rampa de lansare pentru a vedea dacă nu există nimic care s-ar putea transforma în resturi zburătoare în urma unor vânturi cu forța unui uragan, scrie Inverse.

Vă recomandăm să mai citiți și:

Cercetătorii au creat cărămizi de regolit care ar putea fi folosite pentru a construi baza lunară Artemis

Când ar putea avea loc o nouă încercare de lansare pentru Artemis I?

Oamenii de știință vor colabora cu Artemis pentru a căuta viață extraterestră

Cum a reacționat China după eșecul lansării Artemis 1?

Mihaela Horchidan
Mihaela Horchidan
Mihaela și-a finalizat studiile la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, având experiență în presa online și radio. Curiozitatea, dorința de a afla cât mai multe și pasiunea pentru istorie, ştiinţă şi natură au condus-o către Descopera.ro citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Românii, mai puțin dispuși decât europenii să plătească pentru vizionarea de filme online
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Polonia „nu dorește” arme nucleare pe teritoriul său, a transmis ministrul adjunct al Apărării
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă până la artiști pe care industria i-a uitat
Muzica country are o istorie mult mai surprinzătoare decât ai crede! De la influențe africane și cântăreți de operă ...
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Tim Curry, actorul care a făcut din personaje imposibile roluri de neuitat
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Civilizațiile antice din mitologia greacă purtau bijuterii create din meteoriți
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Oamenii de știință au injectat, în premieră, mitocondrii din piciorul unei femei, în ochi
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Cum funcționează verificarea identității digitale: De la selfie la cipul din buletin (P)
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Oamenii de știință au decoperit substanța chimică din creier care ne ajută să rămânem motivați
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, BMW, motociclete, aviație
Mikey Hash vine la „Podcast cu Prioritate” #111 by ProMotor. Despre cei 3 ani petrecuți pe ocean, întoarcerea în România, ...
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
NASA a descoperit că microbii de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
Programările pentru vize de imigrare în SUA, suspendate în toată lumea. Ce a transmis Departamentul de Stat?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
De ce mâncarea rumenită sau arsă nu este sănătoasă?
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
Industria tehnologică ascunde pericolele Inteligenței Artificiale, acuză Bill Gates
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”
110 ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi un mesaj emoţionant: „Ajutaţi România!”