Home » Știință » Un fizician a demonstrat că, de fapt, călătoria în timp este posibilă și fără paradoxuri

Un fizician a demonstrat că, de fapt, călătoria în timp este posibilă și fără paradoxuri

Publicat: 21.12.2022

Nimeni nu a experimentat deocamdată călătoria în timp, cel puțin după cunoștințele actuale, dar oamenii de știință își păstrează curiozitatea cu privire la posibilitatea ca omenirea să ajungă la o astfel de performanță.

După cum arată filme precum „Terminatorul”, „Donnie Darko”, „Înapoi în viitor” și multe altele, deplasarea în timp creează multe probleme ce țin de regulile fundamentale ale Universului. În cazul în care călătorești în timp și oprești prima întâlnire a părinților tăi, cum mai este posibil să exiști și să te întorci în timp?

Călătoria în timp este o problemă monumentală cunoscută drept „grandfather paradox” („paradoxul bunicului”), potrivit Science Alert.

Paradoxurile ar putea fi evitate, potrivit calculelor

Cu câțiva ani în urmă, studentul la fizică Germain Tobar de la Universitatea din Queensland, Australia, a găsit o modalitate prin care să „ridice numerele la pătrat”, așa încât să facă viabilă călătoria în timp, fără paradoxuri.

„Dinamica clasică spune că, dacă știi starea unui sistem la un moment dat, asta ne poate spune întreaga istorie a sistemului. Totuși, teoria relativității generale a lui Einstein prevede existența buclelor în timp sau a călătoriei în timp atunci când un eveniment se derulaeză simultan în trecut și în viitor, ceea ce, teoretic, dă peste cap studiul dinamicii”, a spus Tobar.

Ceea ce arată calculele este că spațiul și timpul se pot adapta, astfel încât să evite paradoxurile. De exemplu, să ne imaginăm un călător în timp care se întoarce în trecut să oprească răspândirea unei boli. În cazul în care misiunea ar fi fost un succes, călătorul în timp nu ar fi trebuit să se întoarcă în trecut să oprească nicio boală.

Studiul lui Tobar, publicat în Classical and Quantum Gravity, sugerează că boala ar fi scăpat oricum într-un anume fel, printr-o direcție sau o metodă diferită, îndepărtând paradoxul. Orice ar fi făcut călătorul în timp, boala nu ar fi fost oprită.

Ce ar permite călătorilor în timp o posibilă întoarcere în trecut?

Munca lui Tobar nu este ușor de aprofundat pentru cei care nu sunt matematicieni. Aceasta analizează influența proceselor deterministe asupra unui număr arbitrar de regiuni din continuumul spațiu-timp și demonstrează cum buclele temporale (așa cum a prezis Einstein) se potrivesc atât cu regulile liberului arbitru, cât și cu cele ale fizicii clasice.

„Matematica se verifică, iar rezultatele sunt de domeniul SF-ului”, a declarat fizicianul Fabio Costa, de la Universitatea din Queensland, coordonatorul cercetării.

Cercetarea a atenuat problemat cu o altă ipoteză, conform căreia călătoria în timp este posibilă, însă călătorii în timp ar fi restricționați în ceea ce fac, pentru a nu mai crea un paradox. În acest model, călătorii în timp au libertatea să facă tot ce doresc, dar paradoxurile nu sunt posibile.

Schimbarea evenimentelor din trecut ar reajusta prezentul în consecință

În timp ce numerele ar putea să funcționeze, curbarea spațiului și a timpului pentru a ajunge în trecut rămâne evazivă. Mașinile timpului pe care oamenii de știință le-au conceput până acum sunt atât de sofisticate încât, în prezent, acestea nu există decât sub forma unor calcule pe o pagină.

Totuși, s-ar putea să ajungem acolo într-o bună zi. Stephen Hawking a crezut cu siguranță că acest lucru este posibil. Iar dacă vom reuși, atunci această nouă cercetare sugerează că am fi liberi să facem orice am dori cu lumea din trecut, însă aceasta s-ar reajusta în consecință.

„Oricât ai încerca să creezi un paradox, evenimentele se vor ajusta întotdeauna singure, pentru a evita orice inconsecvență. Gama de procese matematice pe care am descoperit-o arată că, de fapt, călătoria în timp cu liberul arbitru este posibilă în Universul nostru, fără niciun paradox”, a spus Fabio Costa.

Vă mai recomandăm și:

Călătoria în timp este matematic posibilă, dar încă irealizabilă. Ce lipseşte

Călătoria în timp ar putea fi posibilă, dar numai cu linii temporale paralele

„Mașina timpului” care poate face filmele mute să arate de parcă au fost produse în zilele noastre

Trei moduri simple prin care poţi călători în timp – VIDEO

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Criza gazului provocată de conflictul din Orientul Mijlociu obligă milioane de familii din Asia să gătească din nou cu lemne și cărbuni
Criza gazului provocată de conflictul din Orientul Mijlociu obligă milioane de familii din Asia să gătească din nou ...
„Beta Mum”, noul trend în parenting: mamele renunță la control
„Beta Mum”, noul trend în parenting: mamele renunță la control
Femeile singure care își cumpără locuințe spun că independența financiară le afectează viața amoroasă
Femeile singure care își cumpără locuințe spun că independența financiară le afectează viața amoroasă
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Milioane de oameni îi datorează viaţa acestui om. Invenţia sa avea să revoluţioneze medicina
Tot mai multe femei refuză presiunea de a se „transforma” înainte de nuntă
Tot mai multe femei refuză presiunea de a se „transforma” înainte de nuntă
21 mai, Ziua Internațională a Ceaiului. Cea mai populară băutură din lume are o istorie de peste 5.000 de ani
21 mai, Ziua Internațională a Ceaiului. Cea mai populară băutură din lume are o istorie de peste 5.000 de ani
Mulți oameni fac aceleași greșeli atunci când își caută următoarea vacanță
Mulți oameni fac aceleași greșeli atunci când își caută următoarea vacanță
Ce mănânci înainte de culcare pentru un somn odihnitor?
Ce mănânci înainte de culcare pentru un somn odihnitor?
260 de monumente gigantice a fost descoperite în deșertul Sahara, unde se intensifică o nouă goană după aur
260 de monumente gigantice a fost descoperite în deșertul Sahara, unde se intensifică o nouă goană după aur
Astronomii s-ar fi înșelat: Ce s-a întâmplat cu navele spațiale trimise pe Venus?
Astronomii s-ar fi înșelat: Ce s-a întâmplat cu navele spațiale trimise pe Venus?
Cercetătorii au aflat ce se întâmplă dacă ești un șef rău pentru chatbotul tău
Cercetătorii au aflat ce se întâmplă dacă ești un șef rău pentru chatbotul tău
Studiu: Insectele își „îngrijesc” rănile la fel ca mamiferele
Studiu: Insectele își „îngrijesc” rănile la fel ca mamiferele
Profesorul Brian Cox, unul dintre cei mai respectați fizicieni din lume, este „sigur că există viață” dincolo de Pământ
Profesorul Brian Cox, unul dintre cei mai respectați fizicieni din lume, este „sigur că există viață” dincolo de Pământ
Adânc într-o peșteră izolată de munte, oamenii preistorici extrăgeau un mineral verde misterios
Adânc într-o peșteră izolată de munte, oamenii preistorici extrăgeau un mineral verde misterios
Studiu: Arta și muzeele ar putea încetini îmbătrânirea biologică
Studiu: Arta și muzeele ar putea încetini îmbătrânirea biologică
De ce ne este atât de greu să renunțăm la lucrurile inutile din casă?
De ce ne este atât de greu să renunțăm la lucrurile inutile din casă?
Este adevărat că femeile trebuie să se antreneze diferit de bărbați?
Este adevărat că femeile trebuie să se antreneze diferit de bărbați?
O pastilă zilnică ar putea ajuta pacienții să își mențină greutatea după tratamentele cu Wegovy sau Mounjaro
O pastilă zilnică ar putea ajuta pacienții să își mențină greutatea după tratamentele cu Wegovy sau Mounjaro