Adolf Hitler și enigma de la Dunkerque

La doar 10 zile după ce Germania nazistă a atacat Belgia, Olanda și Franța, principalele forțe militare franco-britanice s-au trezit înconjurate, fiind surprinse într-o situație fără speranță. Soarta armatelor franceze și a Forței Expediționare Britanice, aflate pe coasta Franței și în Belgia, părea pecetluită. Totuși, în acel moment, Adolf Hitler a emis un ordin prin care a stopat înaintarea tancurilor germane vreme de trei zile. 

La 10 mai 1940, tancurile germane intrau în Belgia, Olanda și Franța. La sugestia generalului  Erich von Manstein, Adolf Hitler întindea o imensă capcană trupelor aliate care considerau că atacul va urma tiparul celui din 1914, prin care soldații germani atacau Franța prin Belgia.

• Galen din Pergamon: medicul gladiatorilor care a pus bazele neurologiei moderne
• ADN-ul antic dezvăluie că ultimii vânători-culegători ai Europei au supraviețuit mai mult timp decât se credea

În mai 1940, trupele germane care au invadau Belgia aveau însă rolul de a masca adevăratul punct în care forțele germane atacau Franța. Grupul de armate „A”, condus de generalul german Gerd von Rundstedt, lansa un atac principal asupra Franței, prin regiunea deluroasă şi împădurită a munților Ardeni.

Cum marea majoritate a forțelor franco-britanice au fost atrase de atacul german asupra Belgiei, traversarea Ardenilor de către trupele germane a constituit o adevărată surpriză pentru aliați.

Niciun obstacol major după Meuse

După ce au trecut Ardenii, trupele germane mai aveau de depășit doar un singur obstacol major, râul Mesue, pe care l-au traversat fără probleme chiar în după-amiaza zilei de 14 mai. Cum principalele forțe mobile franco-britanice au fost surprinse în Belgia, tancurile conduse de generalul german Heinz Guderian nu au mai întâmpinat niciun obstacol major.

Pe 20 mai, ele au ajuns la Canalul Mânecii și au tăiat comunicațiile terestre trupelor aliate aflate în Belgia. Două zile mai târziu, trupele germane erau la doar 16 kilometri de Dunkerque, ultimul port prin care trupele din cadrul Forțelor Expediționare Britanice puteau fi îmbarcate și salvate.

În acest punct, după ce tancurile germane au cotropit nordul Franței și au reușit să izoleze grosul trupelor aliate în Belgia, dictatorul nazist, Adolf Hitler, a emis un ordin, în data de 24 mai, prin care a stopat înaintarea trupelor germane vreme de trei zile către portul Dunkerque. Istoricii militari au căutat răspunsul la întrebarea de ce a emis Hitler un asemenea ordin?

Retragerea Forței Expediționare Britanice

Încă din data de 19 mai, generalul britanic Gort, comandatul suprem al Forțelor Expediționare Britanice ce se aflau la acel moment în Belgia, „examina o posibilă retragere spre Dunkerque dacă ar fi fost constrâns să procedeze astfel”. Cum zona în care erau încercuite trupele aliate se tot micșora, generalul Gort a luat, pe 25 mai, hotărârea fermă de a se retrage spre mare, la  Dunkerque. Guvernul britanic aprobase cu câteva zile înainte, la 20 mai, măsurile necesare pentru salvarea unor fracțiuni din Forța Expediționară Britanică. O mulțime de vase mici au fost adunate pentru ceea ce s-a numit „Operațiunea Dynamo”.

Până în dimineața zilei de 4 iunie 1940, atunci când operațiunea de evacuare a trupelor aliate de la Dunkerque a fost sistată, în Anglia au fost aduși peste 338.000 de militari din trupele britanice și aliate. Rezultatul a depășit cu mult speranțele conducătorilor britanici.

Temerile lui Hitler

Este evident faptul că salvarea Forței Expediționare Britanice, astfel încât ea să fie aptă „să lupte ulterior”, ar fi fost imposibilă dacă Adolf Hitler nu ar fi dat ordin, pe 24 mai, ca tancurile germane să își oprească înaintarea.

După ce trupele germane au reușit să treacă râul Meuse, Hitler s-a aflat într-o stare de extremă nervozitate și irascibilitate. Înaintarea mult prea ușoară, lipsa acțiunilor de rezistență în fața armatelor germane îl puseseră pe gânduri. Generalul german Franz Halder nota aceste cuvinte chiar pe 17 mai: „Zi destul de neplăcută. Führerul este teribil de nervos. Înspăimântat de propriul succes, îi e teamă să riște și ar prefera, mai degrabă, să pună hățurile pe noi”.

Pe 24 mai, Hitler a vizitat cartierul general al Grupului de armate „A”, condus de generalul Gerd von Rundstedt. La întâlnirea cu Hitler, Rundstedt și-a exprimat îngrijorarea că forța blindatelor germane scăzuse și exista posibilitatea ca ele să fie supuse unor atacuri venind din nord, dar mai ales din sud. Îngrijorările generalul german ieșeau în întâmpinarea temerilor lui Hitler privind conservarea acestor forțe pentru operațiuni viitoare.

La întoarcere, Hitler i-a ordonat generalului Franz Halder, șeful Marelui Stat Major al Armatei Germane de Uscat, să oprească înaintarea forțelor blindate din Franța. Iată ce nota Halder în jurnalul său: „Arpa stângă, constând din forțe blindate și motorizate, care nu are în față trupe inamice, va fi astfel oprită din drum la ordinul direct al Führerului. Încheierea acțiunii de învăluire a armatei inamice va cădea în sarcina forțelor Luftwaffe! (aviația militară germană, n.n.)”.

Promisiunea lui Göring și motivațiile politice ale lui Hitler

O altă motivație a ordinului dat de Hitler s-ar putea regăsi în promisiunea pe care Hermann Göring, comandantul aviației militare a Germaniei naziste, i-a făcut-o dictatorului nazist că forțele aeriene vor definitiva încercuirea trupelor aliate, închizând partea dinspre mare prin atacuri aeriene, supraestimând capacitatea forțelor aeriene germane. Se pare că nici măcar Luftwaffe nu a fost folosită la capacitatea sa maximă.

Mulți l-au suspectat pe Hitler, inclusiv generalii germani, că a oprit capturarea și distrugerea forțelor britanice din motive politice. Dacă Forța Expediționară Britanică ar fi fost capturată la Dunkerque, englezii ar fi putut să considere că onoarea lor fuseseră pătată și s-ar fi simțit obligați să o spele. Permițând evacuarea Forțelor Expediționare Britanice, Hitler spera să le câștige încrederea.

Însă, „caracterul lui Hitler era atât de complex, încât orice explicație simplistă nu corespundea realității. Este mult mai probabil ca hotărârea sa să fi avut la bază mai multe motivații. Trei sunt evidente: dorinţa de a păstra puterea tancurilor pentru lovitura următoare; frica înrădăcinată pe care i-o inspirau mlaștinile Flandrei; şi revendicările lui Göring pentru Luftwaffe. Dar tot atât de posibil este ca, în mintea unui om înclinat spre strategie politică şi care avea atâtea gânduri întortocheate, să se fi întrețesut, alături de motivațiile militare, şi una politică”, considera istoricul militar Liddell Hart.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Descoperire spectaculoasă pe fundul Mării Baltice: Scafandrii au dat peste o mașinărie Enigma

Incidentul care l-a determinat pe Hitler să își schimbe planul de invadare a Franței

Echilibrul strategic din Europa, schimbat de Hitler printr-o singură lovitură

Stalin și Hitler, angrenați în jocul morții. Pactul care a declanșat cel de-Al Doilea Război Mondial