Cum a fost posibil miracolul de la Dunkerque?

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

La 20 mai 1940, principalele forțe franco-britanice erau încercuite de trupele germane în Belgia și pe coasta Franței. Era așteptat un adevărat dezastru pentru trupele surprinse în încercuire, însă guvernul britanic avea un plan de evacuare a unei mici părți din trupele britanice aflate pe coasta franceză.

Încă din data de 19 mai 1940, generalul britanic Gort, comandatul suprem al Forțelor Expediționare Britanice din Franța ce se aflau la acel moment în Belgia, „examina o posibilă retragere spre portul Dunkerque dacă ar fi fost constrâns să procedeze astfel”. Cum zona în care erau încercuite trupele aliate se tot micșora, generalul Gort a luat pe 25 mai hotărârea fermă de a se retrage spre mare, la Dunkerque.

Guvernul britanic aprobase, la 20 mai, măsurile necesare „strângerii unui număr însemnat de nave mici pentru a fi pregătite să pornească spre porturile și golfulețele de pe coasta franceză”, în ideea că ar putea ajuta la salvarea unor fracțiuni din Forța Expediționară Britanică. O mulțime de vase mici au fost adunate pentru ceea ce s-a numit „Operațiunea Dynamo”.

Pe 24 mai, dictatorul nazist Adolf Hitler a ordonat ca tancurile germane să își oprească momentan înaintarea. Îl neliniștea faptul că blindatele germane își pierduseră din forță și  exista riscul să fie supuse unui atac aliat, iar Hermann Göring, comandantul aviației militare a Germaniei naziste, îi promisese că Luftwaffe putea să definitiveze dinspre mare încercuirea trupelor aliate. Probabil Hitler se gândea și la posibile aspecte politice, astfel că a ezitat să captureze Forța Expediționară Britanică din Franța.

„Operațiunea Dynamo”

Operațiunea de salvare a trupelor britanice, dar și aliate, a debutat în după-amiaza zilei de 26 mai, iar guvernul britanic spera ca 45.000 de soldați din cadrul Forțelor Expediționare Britanice să fie readuși în țară în doar două zile. Planificatorii britanici considerau că, după acest interval, germanii vor face imposibilă continuarea evacuării. În realitate, doar 25.000 de soldați s-au întors în Anglia până în seara zilei de 28 mai, norocul și hotărârea lui Hitler a făcut însă ca perioada de evacuare să fie considerabil mai lungă.

În primele cinci zile, ritmul evacuării a fost mai lent din cauza numărului insuficient de ambarcațiuni mici necesare transportării trupelor de pe plajă la navele mari care așteptau în larg.

Amiralitatea britanică a făcut însă eforturi intense pentru a aduce mai multe ambarcațiuni necesare, cu tot cu echipaj, iar personalului militar i s-a alăturat un număr mare de voluntari civili, pescari, salvamari, proprietari de iahturi și alții care se pricepeau cât de cât să manevreze o barcă. O impresie deosebită a făcut echipajul bacului de pompieri „Massey Shaw” din Brigada de pompieri a Londrei.

Evacuare sub bombele germanilor

Primul atac aerian puternic asupra portului a avut loc în seara zilei de 29 mai și „doar un noroc formidabil a făcut ca apele portului să nu fie imediat blocate de nave scufundate”.

În următoarele trei zile, atacurile aeriene ale aviației germane asupra portului s-au intensificat, iar în dimineața zilei de 2 iunie evacuarea a trebuit să fie suspendată. Avioanele de vânătoare britanice, de pe aeroporturile din sudul Angliei, s-au străduit să limiteze atacurile aviației germane asupra portului, dar, din cauza distanței de la care veneau, nu puteau să asigure o protecție aeriană adecvată.

Atacurile aeriene germane cu bombe asupra portului au reprezentat o presiune uriașă asupra trupelor care așteptau pe plaje îmbarcarea. Pierderi mari au fost înregistrare de britanici și pe mare: 6 distrugătoare, 8 nave de pasageri și peste 200 de mici ambarcațiuni, dintr-un total de 860 de nave britanice și aliate, au fost scufundate. „A fost un adevărat noroc că Marina militară germană nu a încercat să intervină cu submarine sau cu vedete torpiloare. Tot un noroc a fost vremea extrem de frumoasă, care a favorizat operațiunea de îmbarcare”, considera istoricul militar Liddell Hart.

Până la sfârșitul lunii mai au fost evacuați din portul Dunkerque 126.000 de soldați din  cadrul Forțelor Expediționare Britanice, iar alții încă mai așteptau evacuarea.

Doar două zile mai târziu, la miezul nopții, erau îmbarcate și forțele din ariergarda britanică. Astfel, până la miezul nopții de 2 iunie 1940, au fost evacuați și transportați cu bine în Anglia 224.000 de soldați, în vreme ce aproximativ 2.000 au murit odată cu scufundarea navelor în drum spre Anglia. Circa 95.000 de militari ai trupelor aliate, în principal francezi, fuseseră și ei evacuați.

338.000 de militari aliați, evacuați de la Dunkerque

În noaptea următoare s-au făcut toate eforturile posibile pentru a aduce în Anglia și restul militarilor francezi ce erau în zona portului Dunkerque. În ciuda bombardamentelor tot mai intense, au mai fost salvați încă 26.000 de soldați francezi, dar alte câteva mii de soldați din ariergardă franceză nu au mai putut fi evacuați.

Până în dimineața zilei de 4 iunie 1940, atunci când operațiunea a fost sistată, în Anglia au fost aduși peste 338.000 de militari din trupele britanice și aliate. Rezultatul a depășit cu mult speranțele conducătorilor britanici.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Adolf Hitler și enigma de la Dunkerque

Ce părere au locuitorii oraşului francez Dunkerque despre filmul Dunkirk

Marea Evadare: o poveste incredibil de reală din perioada celui de-al Doilea Război Mondial

Conflictul din sânul Familiei Regale. De partea cui trebuia să intre România în Primul Război Mondial?

USS Albacore, un submarin dispărut în cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost găsit după 70 de ani