Astronomii au detectat „țipătul” găurii negre din Calea Lactee din urmă cu 200 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

O echipă internațională de oameni de știință a descoperit că Sagittarius A* (Sgr A*), gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee, a ieșit dintr-o lungă perioadă de inactivitate în urmă cu aproximativ 200 de ani.

Echipa, condusă de Frédéric Marin2, cercetător CNRS la Observatorul Astronomic din Strasbourg (CNRS/Universitatea din Strasbourg), a dezvăluit ecoul acestui obiect gigantic, care este de patru milioane de ori mai masiv decât Soarele.

Lucrarea lor este publicată în revista Nature.

Timp de un an, la începutul secolului al XIX-lea, gaura neagră a înghițit obiecte cosmice care s-au apropiat puțin prea mult de ea, înainte de a intra din nou într-o stare de acalmie.

Gaura neagră supermasivă a ieșit dintr-o lungă perioadă de inactivitate

Niciun efect nu a fost resimțit pe Pământ, deoarece distanța dintre Sgr A* și planeta noastră este prea mare (de aproximativ două miliarde de ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Soare).

Cu toate acestea, ecoul de raze X detectat, care a fost emis în urmă cu aproximativ 200 de ani, arată că intensitatea inițială a fost de cel puțin un milion de ori mai mare decât cea emisă în prezent de Sgr A*.

Pentru a ne face o idee despre creșterea intensității emisiei de raze X atunci când gaura neagră a ieșit din starea de liniște, este ca și cum un singur licurici ascuns într-o pădure ar deveni brusc la fel de strălucitor ca Soarele.

Niciun efect nu a fost resimțit pe Pământ

Aceste descoperiri explică de ce norii moleculari galactici din apropierea lui Sgr A* strălucesc mai puternic decât de obicei: se datorează faptului că aceștia reflectă razele X emise de Sgr A* acum 200 de ani.

Pentru a efectua cercetările, oamenii de știință au folosit satelitul IXPE (Imaging X-ray Polarimetry Explorer)3 al NASA, care a fost pentru prima dată capabil să detecteze cu mare precizie polarizarea acestei lumini cu raze X și, de asemenea, să determine sursa acesteia, ceea ce până acum se dovedise imposibil, scrie EurekAlert.

Mai degrabă ca o busolă, lumina polarizată a razelor X4 indică direct sursa sa, Sgr A*, chiar dacă aceasta din urmă este acum practic dispărută. Cercetătorii își continuă lucrările asupra lui Sgr A* pentru a încerca să determine mecanismele fizice necesare pentru ca o gaură neagră să treacă de la o stare de repaus, la una activă.

Vă recomandăm să mai citiți și:

De ce nu s-a prăbușit Big Bangul într-o gaură neagră uriașă?

O gaură neagră „devoratoare” de stele, descoperită de astronomi, este cea mai apropiată de Pământ

A fost obținută prima imagine directă cu jetul eliberat de o gaură neagră

O gaură neagră de un miliard de ori mai grea decât Soarele contrazice ceea ce știu astronomii