Cele mai vechi cratere de impact de pe Pământ sunt pe cale de dispariție

Cele mai vechi cratere de impact de pe Pământ ar putea oferi oamenilor de știință informații esențiale despre structura Pământului timpuriu și despre compoziția corpurilor din Sistemul Solar, precum și pentru a ajuta la interpretarea înregistrărilor craterelor de pe alte planete.

Dar geologii nu le pot găsi și s-ar putea să nu le poată găsi niciodată, potrivit unui nou studiu.

• Cercetătorii cred că ochii vertebratelor au fost inițial un singur ochi în vârful capului
• Cum se împerechează caracatițele: un braț care găsește și fertilizează femela

Studiul a fost publicat în Journal of Geophysical Research Planets, jurnalul AGU pentru cercetări privind formarea și evoluția planetelor, sateliților și obiectelor din Sistemul Solar și de dincolo de acesta.

Geologii au găsit dovezi ale impacturilor, material ejectat, roci topite și minerale de înaltă presiune de acum mai bine de 3,5 miliarde de ani. Dar craterele reale au rămas evazive.

Cele mai vechi structuri de impact cunoscute de pe planetă, așa cum numesc oamenii de știință aceste cratere masive, au o vechime de numai 2 miliarde de ani. Ne lipsesc două miliarde și jumătate de ani de mega-cratere.

Craterele oferă informații esențiale despre structura Pământului timpuriu

Ticăitul constant al timpului și procesul implacabil de eroziune sunt responsabile pentru această diferență, potrivit lui Matthew S. Huber, un cercetător planetar de la Universitatea Western Cape din Africa de Sud, care studiază structurile de impact și care a condus noul studiu.

,,Este aproape o întâmplare faptul că structurile vechi pe care le avem s-au păstrat”, a declarat Huber. ,,Există o mulțime de întrebări la care am putea răspunde dacă am avea aceste cratere mai vechi”.

Uneori, geologii pot detecta craterele ascunse, îngropate, folosind instrumente geofizice, cum ar fi imagistica seismică sau cartografierea gravitațională. Odată ce au identificat potențiale structuri de impact, ei pot căuta rămășițe fizice ale procesului de impact pentru a confirma existența acestuia.

Marea întrebare pentru Huber și echipa sa a fost cât de mult dintr-un crater poate fi măturat de eroziune înainte ca ultimele urme geofizice persistente să dispară. Geofizicienii au sugerat că 10 kilometri de eroziune verticală ar șterge chiar și cele mai mari structuri de impact, dar acest prag nu fusese niciodată testat pe teren.

Cele mai vechi structuri de impact cunoscute de pe planetă

Pentru a afla, cercetătorii au săpat într-una dintre cele mai vechi structuri de impact cunoscute de pe planetă: craterul Vredefort din Africa de Sud. Structura are un diametru de aproximativ 300 de kilometri și a fost formată în urmă cu aproximativ 2 miliarde de ani, atunci când un element de impact cu diametrul de aproximativ 20 de kilometri s-a izbit de planetă.

Impactorul a lovit cu o asemenea energie încât crusta și mantaua s-au ridicat în locul unde a avut loc impactul. Mai departe de centru, crestele de rocă au ieșit în sus, mineralele s-au transformat și roca s-a topit. Apoi, timpul și-a urmat cursul, erodând aproximativ 10 kilometri de la suprafață în două miliarde de ani, scrie EurekAlert.

Astăzi, tot ceea ce a rămas la suprafață este un semicerc de dealuri joase la sud-vest de Johannesburg, care marchează centrul structurii, și câteva semne mai mici, revelatoare ale impactului.

,,Nu a fost rezultatul la care ne așteptam”

Cercetătorii au prelevat carote de rocă de-a lungul a 22 de kilometri și au analizat proprietățile lor fizice, căutând diferențe de densitate, porozitate și mineralogie între rocile cu impact și cele fără impact. De asemenea, ei au modelat evenimentul de impact și care ar fi fost efectele sale asupra fizicii rocilor și a mineralelor și au comparat acest lucru cu ceea ce au văzut în probele lor.

Ceea ce au găsit nu a fost încurajator pentru căutarea celor mai vechi cratere de pe Pământ. În timp ce o parte din topitura de impact și din minerale au rămas, rocile din crestele exterioare ale structurii Vredefort erau practic imposibil de distins de rocile fără impact din jurul lor, atunci când erau privite printr-o lentilă geofizică.

,,Acesta nu a fost exact rezultatul la care ne așteptam”, a declarat Huber. ,,Zece kilometri de eroziune și toate dovezile geofizice ale impactului dispar pur și simplu, chiar și în cazul celor mai mari cratere”, confirmând ceea ce geofizicienii estimaseră anterior.

Vă recomandăm să mai citiți și:

NASA crede că există viață pe Lună, mai ales în craterele de la polul sudic

Roverul Perseverance al NASA a surprins imagini cu craterul Belva de pe Marte

Primul crater de impact descoperit în Spania

O tehnică folosită de criminologi dezvăluie cratere de impact necunoscute până acum