Arthur Miller, eseistul iubit de Marilyn Monroe. Unul dintre cei mai mari dramaturgi ai secolului XX

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Arthur Miller (n. 1915- d. 2005) a fost un dramaturg și eseist american cunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la literatura și teatrul american din secolul XX, dar și pentru căsătoria cu una dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, anume Marilyn Monroe (1926 – 1962).

Născut la 17 octombrie 1915 la New York, într-o familie din clasa de mijloc, Arthur Miller a fost nevoit să își câștige banii de timpuriu fiind prins în mijlocul dezastrelor produse de Marea Depresiune care afectase financiar aproape toată populația Americii. Arthur a dat meditații pentru a strânge banii necesari înscrierii la facultate. Odată ajuns la Universitatea din Michigan, Miller și-a arătat interesul pentru scris și teatru astfel că primele sale piese de teatru au fost concepute chiar în anii studenției.

Între 1956 și 1961, Arthur Miller a fost căsătorit cu cea mai sexy blondă din istoria filmului, actrița Marilyn Monroe, relația lor atrăgând o atenție semnificativă din partea presei.

Operă centrală în canonul dramaturgiei americane

În 1953, Miller a scris una dintre cele mai faimoase opere ale sale, „The Crucible”, o reconstituire dramatizată a proceselor vrăjitoarelor din Salem. „The Crucible”, considerată o operă centrală în canonul dramaturgiei americane, servește ca o alegorie a macartismului și a spaimei roșii, în care Miller însuși a fost interogat cu privire la convingerile sale politice.

Procesele vrăjitoarelor din Salem au fost o serie de evenimente infame care au avut loc în Massachusetts colonial în 1692. Procesele au fost rezultatul unei combinații de fervoare religioasă, tensiuni sociale și paranoia și au început atunci când un grup de tinere, printre care Betty Parris și Abigail Williams, au pretins că sunt afectate de simptome ciudate, printre care crize, convulsii și halucinații, acuzând mai multe femei din comunitate de practicarea vrăjitoriei. Acuzatele au fost interogate cu privire la presupusele lor interacțiuni cu Diavolul și implicarea în vrăjitorie fiind aduse la proces care s-a desfășurat vizibil părtinitor împotriva lor, dovezile bazându-se pe mărturia viziunilor fetelor bolnave decât pe dovezi concrete. În final, nouăsprezece persoane au fost executate în cele din urmă prin spânzurare, iar un bărbat, Giles Corey, a fost apăsat până la moarte cu pietre grele după ce a refuzat să pledeze  – vinovat sau nevinovat. Alte persoane au fost încarcerate pentru luni de zile în condiții dure. În urma evenimentelor, opinia publică a reacționat vocal, mulți oameni începând să pună la îndoială validitatea procedurilor și utilizarea probelor, iar personalități proeminente din colonie, inclusiv miniștri, și-au exprimat îndoielile cu privire la procese.

Procesele vrăjitoarelor din Salem

Procesele au luat sfârșit în cele din urmă în 1693, în mare parte datorită eforturilor guvernatorului William Phips care a dizolvat tribunalul special care fusese înființat pentru procese. În urma proceselor, a existat un sentiment de rușine și regret pentru nedreptățile care au avut loc. Colonia a oferit despăgubiri familiilor victimelor, iar sistemul juridic a fost supus unor reforme pentru a preveni erori judiciare similare în viitor.

Procesele vrăjitoarelor din Salem sunt văzute acum ca o poveste de avertizare cu privire la pericolele isteriei în masă, ale prejudecăților și ale unui sistem juridic defectuos).

„A fost o campanie a fricii care a întors oamenii unii împotriva altora”

„Miller a scris The Crucible în perioada în care America urmărea penal presupușii comuniști”, titrează The Guardian. „Pornind de la un decret prezidențial, spaima roșie devenise o obsesie care se întinsese pe toate aspectele vieții americane, de la Departamentul de Stat la Hollywood. A fost o campanie a fricii care a întors oamenii unii împotriva altora, distrugând vieți, cariere și prietenii. Și, conform celor scrise de Miller, a paralizat o întreagă generație, secând în scurt timp, încrederea și toleranța”. „The Crucible” a fost răspunsul metaforic al lui Miller, îngrijorat de faptul că el însuși ar fi putut fi considerat un comunist, iar procesul vrăjitoarelor din Salem fiind o alegorie la care a apelat autorul.

O altă operă semnificativă a lui Miller este și „Moartea unui comis-voiajor”. Scrisă în 1949, acest clasic al teatrului american, piesa examinează impactul visului american asupra indivizilor și familiilor.

„Niciodată să nu duci o luptă cinstită cu un străin, băiete. Nu vei reuși să scapi din junglă în felul ăsta.” – Arthur Miller

În general, operele lui Miller s-au concentrat pe teme legate de responsabilitatea socială, integritatea personală, dinamica familiei, dilemele morale și aspectele mai întunecate ale experienței umane.

Premiul Pulitzer pentru Dramă în „Moartea unui comis-voiajor”

În 1949, Miller a câștigat Premiul Pulitzer pentru Dramă în „Moartea unui comis-voiajor”, considerată una dintre cele mai importante piese americane ale secolului XX. În afara acestui prestigios premiu, Miller a primit diverse distincții, inclusiv Medalia Națională a Artelor și Premiul Prințului de Asturias pentru Literatură. „Moartea unui comis-voiajor” a avut premiera la Teatrul Morosco, la 10 februarie 1949, beneficiind, până la 18 noiembrie 1950, de 742 de reprezentații. Piesa a câștigat șase premii Tony, inclusiv cel pentru cea mai bună piesă și cel mai bun autor.

În 1994, Arthur Miller a fost nominalizat la Premiul Tony pentru cea mai bună piesă de teatru cu „Broken Glass”, operă în care a explorat teme legate de antisemitism și identitate personală, în general experiențele personale ale lui Miller în ceea ce privește nedreptatea socială și politică fiind cele care i-au influențat opera, iar refuzul său de a coopera cu House Un-American Activities Committee (comisie de anchetă a Camerei Reprezentanților din Statele Unite ale Americii, creată în 1938 pentru a investiga presupusele activități neloiale și subversive ale cetățenilor, ale angajaților publici și ale organizațiilor suspectate de a avea legături comuniste) și condamnarea sa ulterioară pentru sfidarea Congresului au reprezentat un simbol al angajamentului său față de anumite principii morale.

Relația cu Marilyn Monroe

Arthur Miller și Marilyn Monroe au fost unul dintre cele mai celebre cupluri în istoria americană.

Marilyn Monroe (1926-1962), starul din filme precum „Gentlemen Prefer Blondes”, „Some Like It Hot” și „The Seven Year Itch” și autorul Arthur Miller și-au început relația când Miller încă era căsătorit cu prima sa soție, Mary Grace Slattery, pe care o cunoscuse încă din timpul facultății. Drumurile lor s-au intersectat la începutul anilor 1950, iar în cele din urmă s-au căsătorit în 1956. Relația dintre Athur și Marilyn a fost foarte mediatizată datorită contrastului puternic dintre trecutul intelectual și artistic al lui Miller și imaginea de la Hollywood a lui Monroe. Căsnicia s-a confruntat cu numeroase provocări, inclusiv cu luptele personale ale lui Monroe și problemele de sănătate mintală, atenția suprasolicitantă a publicului și a presei.

Miller și Monroe au divorțat după cinci ani

În timpul căsniciei cu Monroe, Miller a scris piesa „The Misfits” special pentru frumoasa lui soție, operă care a beneficiat și de o adaptare cinematografică (în 1961) în regia lui John Huston, cu Monroe și Clarke Gable în rolurile principale. În același an, Miller și Monroe au divorțat, după cinci ani petrecuți împreună în calitate de soț și soție, motivele care ar fi dus la această ruptură între două dintre cele mai mari personalități ale timpului lor fiind, posibil, instabilitățile și insecuritățile emoționale ale lui Monroe și luptele ei cu abuzul de substanțe interzise.

În mod tragic, Marilyn Monroe s-a stins din viață un an mai târziu, în 1962, la vârsta de 36 de ani. Arthur Miller a continuat să scrie despre relația și experiențele cu Monroe în piesa „After the Fall” (1964), o explorare semi-autobiografică a căsniciei lor și a consecințelor acesteia. Deși Marilyn Monroe era văzută la Hollywood ca reprezentând genul de femeie amantă pe care bărbații care aveau relații cu ea nu doreau să o ia de nevastă, totuși Miller a fost extrem de îndrăgostit de ea. „Toată energia și atenția mea au fost dedicate încercării de a o ajuta să-și rezolve problemele”, mărturisea Miller unui ziar francez în 1992, citat de IMDb.com. „Din păcate, nu am avut prea mult succes”.

Miller a avut patru copii

Între 1962 și 2002, Arhur Miller a fost căsătorit cu cea de-a treia soție a sa, fotograf de origine austriacă. Miller a avut patru copii, doi proveniți din prima căsătorie și alți doi din cea de-a treia.

Autorul care în anii 1940 și 1950 a devenit celebru cu „All My Sons”, „Death of a Salesman”, „The Crucible”, și alte piese care abordează o gamă largă de probleme sociale, și-a prezentat piesele inclusiv pe scenele din China în perioada în care care aceasta își redeschidea ușile către lume după domnia comunistului Mao Zedong și odată cu încheierea „Marii Revoluții Culturale”.

Era o perioadă în care dramaturgia chineză intrase în criză nemaiproducând piese cu tentă socială. Astfel, traducerile și reprezentațiile dramelor lui Miller în China în anii 1970, scrie jadtjournal.rog, au oferit o inspirație și o influență enormă pentru dramaturgii chinezi.

Arthur Miller a murit la Roxbury, Connecticut, în 2005, la vârsta de 89 de ani. Suferea de cancer, pneumonie și afecțiuni cardiace.

Surse:

https://jadtjournal.org/2015/11/20/arthur-miller/

https://www.theguardian.com/stage/2017/feb/14/the-crucible-the-perfect-play-for-our-post-truth-times

https://www.theguardian.com/news/2005/feb/12/guardianobituaries.artsobituaries

https://www.britannica.com/biography/Arthur-Miller-American-playwright

Vă mai recomandăm să citiți și: