Home » Știință » Telescopul Spațial James Webb al NASA a descoperit alcool în spațiul cosmic

Telescopul Spațial James Webb al NASA a descoperit alcool în spațiul cosmic

Publicat: 15.03.2024

Telescopul Spațial James Webb al NASA a detectat alcool și alte ingrediente chimice în jurul a două protostele cunoscute drept IRAS 2A și IRAS 23385. Deși încă nu se formează planete aici, moleculele găsite cu Webb reprezintă ingrediente-cheie necesare pentru apariția lumilor locuibile.

O echipă internațională de astronomi care a folosit instrumentul MIRI al lui Webb a reușit să identifice o varietate de compuși de gheață alcătuiți din molecule organice complexe precum etanol (alcool) și acid acetic (un ingredient găsit în oțet).

„Descoperirea se adăugă la una dintre cele mai de durată întrebări din astrochimie. Care este originea moleculelor organice complexe în spațiu? Sunt acestea formate în faza gazoasă sau în gheață? Detectarea lor în gheață sugerează că reacțiile chimice din faza solidă de pe suprafața particulelor de praf rece pot forma tipuri complexe de molecule”, a explicat Will Rocha, coordonator al echipei și cercetător la Universitatea Leiden din Țările de Jos.

Cercetătorii au detectat și molecule mai simple

Având în vedere că mai multe molecule organice complexe au fost detectate anterior în faza gazoasă, cercetătorii cred acum că acestea apar în urma sublimării gheții. Sublimarea înseamnă trecerea directă de la solid la gaz fără să mai apară și faza lichidă. Așadar, detectarea acestor molecule în gheață le-a dat speranțe astronomilor că vor putea înțelege mai bine originile altor molecule din spațiul cosmic.

Cercetătorii au detectat și molecule mai simple, inclusiv acid formic (care declanșează senzația de usturime atunci când ne pișcă o furnică), metan, formaldehida (sau formol) și dioxid de sulf.

Studiile sugerează că astfel de compuși care conțin sulf au jucat un rol important în declanșarea reacțiilor metabolice de la începuturile Pământului.

IRAS 2A, o protostea cu masă scăzută

Interesant este că una dintre sursele investigate, anume IRAS 2A, este descrisă ca fiind o protostea cu masă scăzută. IRAS 2A ar putea fi astfel similară cu etapele timpurii ale Sistemului Solar. Așadar, chimicalele identificate în jurul acestei protostele au fost cel mai probabil prezente în timpul dezvoltării Sistemului Solar, iar mai apoi au ajuns pe Pământul primitiv, potrivit EurekAlert.

O protostea este stea foarte tânără care încă atrage material de la norul său molecular, fiind în cea mai timpurie fază din evoluția stelară.

„Toate aceste molecule pot face parte din comete și asteroizi”

„Toate aceste molecule pot face parte din comete și asteroizi și în cele din urmă noi sisteme planetare atunci când materialul înghețat este transportat în interiorul discului de formare planetară pe măsură ce sistemul protostelar evoluează”, a precizat Ewine van Dishoeck de la Universitatea Leiden, unul dintre coordonatorii programului științific.

Observațiile au fost făcute pentru programul JOYS+ (James Webb Observations of Young ProtoStars). Cercetările au fost acceptate spre publicare în jurnalul Astronomy & Astrophysics.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Surpriză de proporții cosmice: Ce sunt punctele roșii din imaginile Telescopului Webb?

Telescoapele Hubble și Webb s-au aliat și au măsurat expansiunea Universului

19 galaxii spiralate, surprinse de Telescopul James Webb în imagini amețitoare

Printre astronomi circulă zvonul că Telescopul Webb a găsit viață pe o altă planetă

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Record de ploaie în Tokyo. De cât timp nu se închid norii?
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Cum a ajuns în Thailanda o familie de rozătoare din America de Sud?
Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?
Cum poți ține departe ploșnițele urât mirositoare care invadează casele?
Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google
Câți adolescenți din România folosesc AI pentru învățare sau creativitate? Răspunsul, direct dintr-un studiu Google
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
(P) Când anxietatea nu mai este doar stres: semnele care arată că este momentul să ceri ajutor specializat
(P) Cum alegi un whisky bun: ghid pentru începători despre arome, regiuni și tipuri de whisky?
(P) Cum alegi un whisky bun: ghid pentru începători despre arome, regiuni și tipuri de whisky?
(P) Ghete pentru oras și activități in aer liber: ce criterii conteaza la alegere
(P) Ghete pentru oras și activități in aer liber: ce criterii conteaza la alegere
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Este sigur să facem sport în aer poluat?
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Practicile de câteva secunde care ne pot îmbunătăți starea de bine
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Două ore în plus de somn ne pot ajuta să ne recuperăm după o noapte proastă
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Ce țară a interzis pariurile sportive din online? Președintele le consideră un „cancer”
Farmecul călătoriilor, distrus de rețelele sociale. Cum combați fenomenul?
Farmecul călătoriilor, distrus de rețelele sociale. Cum combați fenomenul?
Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!
Care este cea mai fericită țară în 2026? În top se află și o țară aflată în război!
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismolog dintr-o „eroare”
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Cum a strâns un sat cu 300 de locuitori 2 milioane de euro din amenzi?
Un expert explică de ce ne place să mâncăm gustări după cină
Un expert explică de ce ne place să mâncăm gustări după cină