Home » D:News » Final exploziv pentru al treilea test de zbor al Starship, cea mai puternică rachetă din lume

Final exploziv pentru al treilea test de zbor al Starship, cea mai puternică rachetă din lume

Sursa foto: Profimedia
Publicat: 15.03.2024

SpaceX, compania lui Elon Musk, a lansat în spațiu cea mai puternică rachetă construită vreodată, la a treia încercare.

Racheta Starship a decolat cu succes de la baza sa din sud-estul Texasului și a ajuns „mai departe decât am mai ajuns până acum”, a declarat echipa SpaceX în timpul transmisiunii în direct, conform BBC.

Se speră ca Starship, cu o înălțime de 120 de metri, să deschidă o revoluție în transportul spațial, reducând radical costurile de plasare pe orbită a oamenilor și obiectelor.

Acesta a fost cel de-al treilea zbor-test al rachetei, după o încercare în aprilie, care a explodat după 4 minute, și în noiembrie, care a fost întreruptă. Starship a reuşit atunci să se decupleze de treptele de propulsie şi a ajuns la altitudinea de 148 de kilometri, apoi centrul de control a pierdut contactul și a activat funcţia de autodistrugere.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Arheologii au descoperit cele mai vechi unelte de lemn din istoria omenirii

Ceva ciudat s-a întâmplat cu Pământul în 2010, iar oamenii de știință tot nu înțeleg ce a fost

Cum să faci un avion de hârtie „aprobat” de NASA?

Acidificarea oceanelor distruge viața socială a peștilor de recif

Uneltele antice arată ce foloseau chirurgii din dinastia Ming pe post de anestezic

Un proces inspirat de păianjeni transformă proteinele din porumb într-un material similar plasticului

Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate

Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic

Test de cultură generală. Care este cea mai rară culoare din natură?

Premieră mondială: rezervă uriașă de „apă reîmprospătată”, descoperită la 200 de metri sub fundul mării

România va avea primul centru de date din lume cu Inteligență Artificială Cuantică

Au avut nevoie de 22 de ani pentru a-l restaura. Semnificaţiile incredibile ascunse de Leonardo da Vinci în acest tablou

Un tânăr cercetător a reușit să producă benzină și motorină din plastic reciclat

Unde pleacă românii în 2026? Destinațiile exotice sunt în topul preferințelor!

De ce bananele nu sunt tocmai bune de adăugat la smoothie-uri?

Dimineața sau seara: când este cel mai bine să udăm plantele?

Erbicidarea culturilor în luna mai – ghid complet (P)

O proteză dentară rară din secolul al XIX-lea, purtată de o persoană avută, a fost găsită în Portugalia