Home » D:News » România este paradisul băncilor

România este paradisul băncilor

România este paradisul băncilor
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 29.04.2024

Încă o bancă ar putea să fie cumpărată, anunță Ziarul Financiar. „România este o piaţă grozavă”. Anunţul făcut de şefii UniCredit şi Alpha Bank.

Procesul de fuziune dintre Alpha Bank şi UniCredit Spa pe piata din România merge bine, iar cele două grupuri analizează posibilitatea ca, după crearea celui de-al treilea mare creditor din sector bancar local, să facă o nouă achizitie împreună, au declarat Andrea Orcel, CEO UniCredit şi Vassilios Psaltis, CEO Alpha Bank, într-un interviu comun acordat Bloomberg.

„Amândoi avem un angajament fată de România, amândurora ne place România şi amândoi vedem multă valoare acolo”, a declarat Andrea Orcel. „Dacă şi când va exista o oportunitate, vom lua în considerare şi achiziţii în parteneriat.”

Dorinţa de a creşte dimensiunea UniCredit în România

Pentru şeful UniCredit, un expert în negocieri, asocierea cu Alpha Bank este una dintre cele mai mici tranzacții din cariera sa de până acum. Dar aceasta evidenţiază abordarea sa creativă într-un moment în care interesele naţionale şi proiectul nefinalizat al unei uniuni bancare europene stau adesea în calea tranzacţiilor transfrontaliere.

Născută din dorinţa de a creşte dimensiunea UniCredit în România, asocierea cu Alpha Bank s-a transformat într-un parteneriat care, potrivit lui Orcel, ar putea deveni un model pentru modul în care creditorul italian intră pe noi pieţe.

Pentru Alpha Bank, ale cărei planuri de creştere în România au fost îngheţate în timpul crizei financiare din Grecia, tranzacţia a fost o modalitate de a obtine valoare, păstrând în acelaşi timp o investiţie într-un creditor mai mare, care va servi clienţii săi greci din altă ţară, a declarat Vassilios Psaltis .

„Suntem interesaţi să ne dezvoltăm direct în Europa Centrală şi de Est”

„România este o piaţă grozavă”, a spus el, adăugând că expansiunea pe această piată va fi urmărită „în comun”.

Prin acordul semnat în octombrie 2023, UniCredit a acceptat să cumpere detinerea de 9% a guvernului grec la Alpha Bank şi pachetul majoritar detinut la sucursala din România, care va fuziona cu UniCredit Bank Romania. Cele două grupuri au stabilit şi un acord privind distributia şi un joint venture în sectorul pensiilor private.

Alpha Bank a primit 300 milioane euro în numerar pentru businessul din România şi a păstrat 9,9% din capitalul noii entităti formate în urma fuziunii.

„Sunt foarte, foarte mulţumit de ceea ce am realizat”, a declarat Orcel, care a numit achiziţia unei participaţii minoritare la grupul elen Alpha un „pilot” pentru noi pieţe unde nu concurează direct cu altă bancă. „Este posibil să existe şi alte pieţe pe care suntem interesaţi să ne dezvoltăm direct în Europa Centrală şi de Est. Dacă pot să o reproduc acest model cu parteneri relevanti pentru UniCredit, o voi face”.

Cei doi manageri consideră acest acord ca o modalitate alternativă de promovare a integrării bancare în Europa. Şeful UniCredit a precizat că nu are niciun plan de a creşte participaţia UniCredit la Alpha, iar omologul său grec a susţinut că „este clar că această structură este foarte coerentă”.

Un profit net suplimentar de cel puţin 100 de milioane de euro

Acordul va genera un profit net suplimentar pentru UniCredit de cel puţin 100 de milioane de euro începând din 2026, cea mai mare parte provenind din businessul din România, a mai spus Andrea Orcel. Impactul fuziunii se va vedea în rezultatele financiare încă de anul viitor, a adăugat el.

Cei doi directori executivi au spus că sunt încrezători că parteneriatul dintre cele două bănci poate merge dincolo de planurile iniţiale şi poate include activităţi de plăţi, finanţare comercială şi pieţe de capital.

„De exemplu, în consultanţă sau pe piaţa de capital, vom merge din ce în ce mai mult împreună cu o listă de obiective comune „, a spus Andrea Orcel.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
Cum a rămas fără benzină o insulă cu milioane de locuitori?
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
NASA caută peșteri ascunse pentru a construi prima bază permanentă pe Lună
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Cum îți poți regla sistemul nervos: obiceiuri simple care ajută organismul să gestioneze stresul
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Ce mâncau, de fapt, dinozaurii? Cel mai probabil alge marine, indică noi fosile
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
O planetă Phoenix extrem de fierbinte ar putea rezolva un mister astronomic vechi de decenii
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
(P) De sub pământ până sub apă: mediile extreme în care tehnologia de detecție este pusă la încercare
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Ce presupune dieta nordică? Un studiu amplu arată că ne-ar putea ajuta să trăim mai mult
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Cum te poate ajuta o listă zilnică să îți recapeți controlul asupra vieții
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Îngrijorător: cât timp își petrec adulții zilnic fără să se miște?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Papa Leon al XIV-lea se operează. De ce anume suferă acesta?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Mult mai mulți oameni au ajuns în spațiu decât credeți. Ce țară i-a trimis pe cei mai mulți?
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Ce mai vrea președintele Donald Trump să redenumească, faza pe oceane
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cu cât a crescut indicele global al sărăciei și câți oameni sunt afectați?
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Cea mai veche piață acoperită din Paris a fost distrusă de un incendiu
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Deși adolescenții consumă mai puține droguri și alcool, apar noi motive de îngrijorare pentru autorități
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Un obicei simplu și surprinzător ar putea să îmbunătățească relațiile de cuplu
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi
Egiptenii antici sacrificau slujitorii faraonilor pentru a-i servi și în viața de apoi