România și pierderea Dobrogei. Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti”

Primăvara anului 1918 a fost una deosebit de tristă pentru România. Silită de ieșirea Rusiei bolșevice din război, România a trebuit să accepte termenii umilitori ai unei păci cu Puterile Centrale. În afara faptului că termenii economici ai păcii prevedeau de fapt o pierdere a independenței, România mai era constrânsă să cedeze și Dobrogea Puterilor Centrale. Era o situația disperată pentru românii din Dobrogea care au căutat susținere în toate colțurile țării. Dacă pentru primul ministru de atunci, Alexandru Marghiloman, nu „mai era nimic de făcut”, nu aceeași viziune asupra desfășurării evenimentelor o avea fostul premier Ionel Brătianu.

La 5 martie 1918, la Buftea, România semna preliminariile tratatului de Pace cu Puterile Centrale. Două luni mai târziu, la 7 mai 1918, la palatul Cotroceni din București, primul-ministru, își punea semnătura pe forma finală a Tratatului.

• O descoperire unică, veche de 9.500 de ani, dezvăluie o perspectivă rară asupra ritualurilor străvechi
• Analizele ADN arată cine ar fi fost ultimul șaman siberian

Prin perfectarea tratatului, România se obliga să accepte clauze extrem de dure ce conducea practic la o pierdere a independenței de stat. Mai mult, România pierdea Dobrogea și trecătorile din Munții Carpați.

În ceea ce privește clauzele economice, acestea erau și mai drastice: România concesiona pe 90 de ani Germaniei toate exploatările petroliere,  șantierele navale intrau în stăpânirea statului german, Germania și Austro-Ungaria dețineau dreptul de control al navigației pe Dunăre, etc.

Alexandru Marghiloman: Orice speranță e pierdută

Tratatul de Pace cu Puterile Centrale a fost ratificat de Parlamentul României în vara anului 1918, dar nu a fost niciodată promulgat de regele Ferdinand. Chiar și așa, vreme de șase luni, efectele acestuia au fost pe deplin resimțite de români.

„Singura scenă, cu adevărat penibilă, pe care am trăit-o în acea epocă a fost acea cu dobrogenii, dar din motive cu totul altele. Când pierderea Dobrogei a fost un fapt împlinit, o legitimă deznădejde cuprinsese pe toți prietenii noștri dobrogeni. Deocamdată situația lor era şi tragică fiindcă nu numai că își vedeau colțul de ţară trecând sub stăpânire străină, dar nici acasă nu li se da voie să se întoarcă.

Se întrebau cu drept cuvânt bieţii oameni ce au să devie, unde au să se ducă, din ce au să trăiască? În durerea lor au plecat să ceară sfat la primul ministru întâi, la Brătianu pe urmă. Marghiloman le-a spus că orice speranță e pierdută, că recunoaște că soarta lor e tragică, dar că nu e nimic de făcut, acestea sunt consecințele fatale ale nenorocitului război pe care l-am purtat şi la declararea căruia atâția dintre ei poartă vina de a fi contribuit. Au plecat de la Președinție cu desăvârșire zdrobiți”, nota în memoriile sale I.G. Duca, la acea vreme fost ministru ministru liberal în guvernul condus de Ionel Brătianu.

Ionel Brătianu: „Soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti, ci de pacea generală care ne va restitui-o cu siguranță”

După ce dobrogenii s-au întâlnit cu Alexandru Marghiloman, aceștia au ținut să aibă o întrevedere și cu fostul prim-ministru Ionel Brătianu. Discursul lui Brătianu în fața lor a fost profund diferit de cel pe care l-a susținut Marghiloman. Liderul liberal a căutat să îi încurajeze pe fruntașii dobrogeni și le-a cerut să aibă puțină răbdare deoarece soarta Dobrogei nu va depinde de Tratatul de la București, ci de o viitoare încheiere a unei păci generale.

„Brătianu le-a ținut cu totul un alt limbaj. Am asistat la scenă. A avut loc în salonul cel mare al casei lui. Asistau câțiva dobrogeni în frunte cu Roman de la Constanța, Vintilă şi cu mine.

Brătianu le-a ascultat foarte emoționat expunerea. Aveam cu toţii lacrimile în ochi, dar le-a spus să aibă numai răbdare, că suferințele de azi sunt trecătoare, că războiul nu e isprăvit cum cred guvernul şi amicii domnului Marghiloman, că Aliaţii noștri (Franța și Marea Britanie, n.r.) îl continuă, că e convins, mai convins decât oricând că-l vor câștiga şi prin urmare că soarta Dobrogei nu depinde de stipulațiile păcii de la Bucureşti, ci de pacea generală care ne va restitui-o cu siguranță. Delegații dobrogeni au mulțumit plângând pentru speranțele înviorătoare pe care le primiseră”.

Pacea, un „ diktat”

Pacea pe care România a semnat-o cu Puterile Centrale a fost un semnal de alarmă și pentru Antanta. Era clar că, dacă Germania va câștiga războiul, va impune o pace la fel de grea și Antantei. Pe de altă parte, Antanta a recunoscut faptul că România, până la acel moment, „s-a achitat cu lealitate de angajamentele” pe care și le-a sumat în vara anului 1916.

„Pacea semnată la 7 mai la Bucureşti constituia totuşi o capitulare. (…) În toată această pace înrobitoare, clauzele privind amputările de teritorii, îndeosebi în favoarea Bulgariei, și demobilizarea armatei erau cele mai blânde. În cursul unei ședințe, unul din delegații români, profesorul de drept internațional domnul Missir, a cărui specialitate nu era într-adevăr de nici un folos în elaborarea unui asemenea `diktat`, neputându-și reține lacrimile, preşedintele delegației germane îl mângâie cu aceste cuvinte: `Nu plângeți pentru atâta lucru; toate astea nu reprezintă nimic pe lângă ceea ce pregătim Franței, Angliei şi Italiei când vom încheia pacea din Vest`.

În fața acestei păci atât de dureroase, de care guvernele lor erau responsabile, deşi nu toate în aceeași măsură, reprezentanţii Antantei au recunoscut în scris, în numele lor personal, că România `s-a achitat cu lealitate de angajamentele sale`”, menționa ambasadorul francez din România, contele de Saint-Aulaire.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Cum s-a transformat prietenia dintre I.G. Duca și Constantin Stere într-o relație dușmănoasă?

Puterile Centrale, „victimele” unei ample operațiuni de diversiune dusă de Guvernul român

Puterile Centrale, șah la regele Ferdinand și regina Maria

Regele Carol I, presat de Puterile Centrale. „Considera că războiul va fi scurt, iar cucerirea Parisului inevitabilă”