Sully Prudhomme, primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatură

Sully Prudhomme, născut René François Armand Prudhomme la 16 martie 1839, la Paris, poet și eseist francez, este prima persoană laureată a Premiului Nobel pentru Literatură, în 1901, banii primiți donându-i asociației scriitorilor francezi pentru a-i ajuta pe poeții aspiranți la publicarea primei lor cărți.

Primele sale lucrări au fost definite ca fiind lirice și exprimau o viziune melancolică asupra lumii – în volumele ulterioare, scriitorul favorizând tehnicile calme și impersonale ale parnasienilor, care reacționau împotriva emoției și subiectivității excesive a romantismului.

• Ce este fenomenul „manosphere” și de ce politicienii britanici cer măsuri ferme pentru protejarea bărbaților?
• Astăzi se împlinesc 140 de ani de la naşterea unuia dintre cei mai mari pictori ai…

Sully Prudhomme s-a născut într-o familie din clasa de mijloc. Tatăl său, Léonard Prudhomme, era comerciant, iar mama, Caroline Goury, casnică. Prudhomme a fost interest și pasionat de literatură și poezie încă de mic, petrecând adesea nenumărate ore absorbit de lectură și scris. Absolvent al Liceului Bonaparte (în prezent Liceul Condorcet) din Paris, Prudhomme, care nu încetase să scrie pe tot parcursul adolescenței și tinereții sale, a început să își publice poemele și eseurile în diverse reviste literare, obținând atenția contemporanilor.

Cariera literară a lui Sully Prudhomme a luat avânt la mijlocul anilor 1860, când a publicat, la vârsta de 26 de ani, prima sa colecție de poezii intitulată „Stances et Poèmes”, o apariție literară ce s-a bucurat de recenzii favorabile, consacrându-l ca un poet talentat și inovator.

Una dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Sully Prudhomme este poemul „Le vase brisé” („Vasul spart”), publicat în 1865, un poem cu iz melancolic, ce explorează teme legate de pierdere, durere și efemeritatea vieții, reflectând capacitatea lui Prudhomme de a capta emoții intense și de a le transmite cu o sensibilitate profundă. Apreciate au fost, de asemenea, și „La Justice” (1878) și „Le Bonheur” (1888), o epopee de 4 000 de versuri, o încercare ambițioasă de a crea un poem științifico-filozofic.

În ultima sa lucrare, Psychologie du Libre Arbitre (1906, Psihologia liberului arbitru) și în Journal Intime (1922, publicat postum), Sully-Prudhomme a contemplat conceptul de liber arbitru și a concluzionat că evoluția universului nu este determinată.

În 1901, Sully Prudhomme a primit recunoaștere internațională pentru contribuțiile sale la literatură când a devenit laureatul inaugural al Premiului Nobel pentru Literatură. Academia Suedeză i-a acordat premiul pentru compoziția sa poetică, „care a demonstrat o combinație rară de frumusețe lirică și gândire profundă. Capacitatea lui Prudhomme de a pătrunde în complexitatea experiențelor și emoțiilor umane, precum și măiestria sa în domeniul limbii, l-au făcut un deținător meritoriu al acestei prestigioase distincții”. Decizia a stârnit controverse la vremea respectivă – Sully-Prudhomme nu publicase prea multe poezii după 1888, nefiind, de altfel, un poet extrem de popular în Franța sau în străinătate nici în prezent. Unii intelectuali au susținut atunci că premiul ar fi trebuit să îi revină lui Leo Tolstoi. De asemenea, scriitori precum Emile Zola (d.1902), Anton Cehov (d. 1904) și Henry James (d. 1916) au fost și ei trecuți cu vederea de către Comitetul Nobel.

Potrivit lui C. D. af Wirsén de la Academia Suedeză, scriind cu ocazia decernării Premiului Nobel, „Sully Prudhomme este unul dintre poeții majori ai timpului nostru, iar unele dintre poemele sale sunt perle de o valoare nepieritoare. . .  Opera [sa] dezvăluie o minte iscoditoare și observatoare care nu găsește odihnă și care, în timp ce i se pare imposibil să știe mai mult, găsește dovezi ale destinului supranatural al omului în domeniul moral, în vocea conștiinței și în prescripțiile mărețe și incontestabile ale datoriei.”

În ciuda realizărilor sale din timpul vieții, opera lui Sully Prudhomme a fost relativ umbrită de mișcările și figurile literare ulterioare. Ascensiunea simbolismului și a altor curente de avangardă de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea a schimbat peisajul literar, lăsând stilul mai tradițional și introspectiv al lui Prudhomme oarecum în afara modei.

Cu toate acestea, contribuțiile lui Prudhomme la literatura franceză nu pot fi trecute cu vederea. Poezia lui a pus bazele dezvoltării simbolismului și a explorării interioare, influențând poeți de mai târziu, precum Stéphane Mallarmé și Paul Valéry, angajamentul său de a explora complexitatea emoțiilor umane și abilitatea de a le surprinde într-un limbaj evocator și care îndeamnă la reflecție rămânând semnele distinctive ale operei poetului.

În 1881, Sully-Prudhomme a fost ales membru al Academiei Franceze, în acea perioadă scriind mai puțină poezie, dar concentrându-se mai mult pe lucrări teoretice și metafizice. Împreună cu Charles Gounod, Leconte de Lisle, Guy de Maupassant, Auguste Renoir și alții, a semnat manifestul „Les artistes contre la Tour Eiffel” (1887), care viza demolarea Turnului Eiffel – pe care l-au descris ca fiind „inutil și monstruos”. Opinia lui Sully-Prudhomme s-a schimbat atunci când clădirea a fost finalizată în 1889: „Mă simt consolat de bucuria mândră, comună tuturor, de a vedea steagul francez fluturând mai sus decât toate celelalte steaguri din lume, dar nu ca un semn al războiniciei, ci poate ca o emblemă a spiritelor invincibile ale țării mele.” (Eiffel: Geniul care s-a reinventat pe sine, de David I. Harvie, 2006, p. 134)

Sully-Prudhomme a murit la vila sa din Châtenay-Malabry, lângă Paris, la 7 septembrie 1907. A fost înmormântat la Cimetière du Père Lachaise, Paris.

Surse:

https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1901/prudhomme/facts/

https://www.britannica.com/biography/Sully-Prudhomme

https://www.encyclopedia.com/history/encyclopedias-almanacs-transcripts-and-maps/prudhomme-sully

Vă mai recomandăm să citiți și:

Max Born, părintele mecanicii cuantice. Câștigător al Premiului Nobel pentru Fizică

Un laureat al Premiului Nobel pentru Pace a fost condamnat la închisoare

Henry Kissinger, „arhitectul politicii externe a SUA” și laureat Nobel, a murit

Laureatul care a refuzat banii lui Nobel: „Numai o persoană diabolică a putut să inventeze Premiul”