Petre Ivanovici, primul aviator român victimă într-un accident aviatic al unei curse regulate civile. A obţinut primul brevet de zburător pe avioane civile în anul 1923

Petre Ivanovici s-a născut la 4 septembrie 1898 la Băilești, județul Dolj, și a fost unul dintre cei mai cunoscuți aviatori români din perioada interbelică. Pilot profesionist, Ivanovici a zburat atât pe avioane militare, avioane de transport, cât şi pe avioane de acrobaţie aeriană, instruind peste 500 de piloți la Buzău, Tecuci şi Focşani și acumulând 6000 de ore de zbor. Petre Ivanovici este cel care a inspirat-o pe avocata Irina Burnaia (1909 – 1997) să urmeze o carieră în aviație, Burnaia fiind prima femeie care a traversat Carpații pilotând un avion și a treia aviatoare brevetată în România.

Petre Ivanovici a participat la raidul din 1933 în Africa și la raidul din 3 ianuarie – 24 martie 1935, tot în Africa, alături de aviatoarea Irina Burnaia. A devenit pilot la compania SARTA (înființată în 1935), un an mai târziu, la 1 februarie 1936, la doar 37 de ani, având să își piardă viața în timp ce pilota avionul Potez 560 F-AOCD al companiei SARTA, în urma unei defecțiuni a aeronavei. Incidentul l-a marcat pe Ivanovici ca fiind primul aviator român care a căzut victimă a unui accident aviatic în timpul unui zbor civil regulat. De atunci, Petre Ivanovici este comemorat prin mitinguri aviatice la aerodromul Cilieni, lângă Băilești.

• Test de cultură generală. Cine a fost primul om care a vizitat patru continente?

Petre Ivanovici a deținut mai multe funcții în timpul vieții, fiind pilot militar, plutonier major aviator, pilot de vânătoare, dar și instructor de zbor la Centrul de Instrucție al Aeronauticii Române (militar) din Tecuci și la școala civilă de zbor a ARPA, în această calitate efectuând numeroase demonstrații de acrobație aeriană. A fost unul dintre membrii inițiali ai formației Dracii Roșii, echipa de acrobație aeriană înființată de ARPA în perioada interbelică, renumită pentru demonstrațiile aeriene îndrăznețe și abilitățile de zbor de precizie. Inițial, echipa de acrobație aeriană Dracii Roșii era formată din trei aeronave, fiecare dintre ele fiind pilotată de aviatori calificați. Piloții care au făcut parte din această echipă legendară au fost Mihail Pantazi, Petre Ivanovici și Max Manolescu, toți trei pionieri în aviație, piloți care au împins limitele a ceea ce era posibil în ceea ce privește manevrele aeriene. Dracii Roșii au contribuit la promovarea aviației ca simbol al mândriei și excelenței naționale într-o perioadă în care s-au înregistrat progrese tehnologice semnificative în acest domeniu.

În timpul Primului Război Mondial, Petre Ivanovici s-a oferit voluntar și a fost repartizat la Divizia 2-1 Cavalerie sub comanda generalului Cleante Davidoglu. Având gradul de sergent de cavalerie, a participat la traversarea râului Tisa și la atacul împotriva unităților lui Béla Kun, iar la 30 august 1919 s-a aflat printre cei 400 de cavaleri din cele trei escadroane ale Brigăzii 4 Roșiori care au intrat în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Rusescu.

Imediat după terminarea războiului, Petre Ivanovici s-a retras împreună cu Regimentul 6 Cavalerie la Cluj, unde i-a cunoscut pe aviatorii din garnizoană, printre care pilotul Dumitru Maiorescu, datorită căruia Ivanovici a dorit, mai apoi, să devină aviator. După ce a aflat că prin Ministerului de Război se făceau înscrieri la Centrul de Instrucție al Aeronauticii Române din Tecuci, Petre Ivanovici a cerut să fie transferat în Tecuci pentru a putea da admitere.

A urmat cursurile Școlii pe avioane Spad 13 și Hansa-Brandenburg C.I, în 1923 devenind primul pilot al promoției din acel an care reușește să zboare singur, sub îndrumarea generalului de aviație Gheorghe Jienescu. Ivanovici, care era cu adevărat pasionat de zbor, a reușit să-și facă remarcate abilitățile, astfel că reprezentanții Centrul de Instrucție al Aeronauticii Române din Tecuci i-au propus să devină unul dintre instructorii instituției, alături de Max Manolescu (1902 – 1985), un alt mare aviator român din perioada interbelică, urmând să se specializeze împreună în zborurile acrobatice, spectacolele pe care le ofereau fiind extrem de gustate de public.

Pentru a promova sportul și turismul aviatic, dar și pentru a afirma aviația românească, locotenent-comandorul Alexandru Cernescu, căpitanul George Davidescu și Mihail Pantazi au explorat posibilitatea unui raid aviatic pe distanțe lungi. Inițial, traseul propus era în jurul Mării Mediterane, pe o lungime de aproximativ 10.000 km, variantă abandonată și considerată nefiind suficient de dificilă, din cauza distanței relativ scurte și a lipsei de obstacole semnificative. În consecință, s-au decis asupra rutei dus-întors România – Cape Town, în Africa de Sud, care se întindea pe aproximativ 24.000 de kilometri (14.911 mile), unul dintre cele mai lungi raiduri aviatice de la acea vreme. Așadar, trei echipaje, formate din Davidescu și Ivanovici pe aparatul YR-ABL, Cenescu și Manolescu pe aparatul YR-AAP și Ploeșteanu și Pantazi pe aparatul YR-ABO, au pornit în zbor, la 22 octombrie 1933, de pe aeroportul Băneasa, înspre Cape Town. Traseul planificat era București – Istanbul – Eskișehir – Konya – Adana – Alep – Damasc – Gaza – Cairo – Luxor – Assuan – Wadi Halfa – Atbara – Khartum – Malakal – Juba – Kisumu – Nairobi – Dodoma – Mbeya – Mpika – Broken Hill – Salisbury – Bulawayo – Pietersburg – Johannesburg – Kimberley – Victoria West – Cape Town și retur. Raidul a durat mai puțin decât a fost planificat, aviatorii români parcurgând mai puțin de jumătate din traseu, la Malakal, în Sudanul de Sud, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, românii fiind nevoiți să revină la bază, pe Băneasa, acolo unde au aterizat la 17 noiembrie.

După acest episod, celebra, la acea vreme, avocată și aviatoare româncă Irina Burnaia, și-a exprimat și ea dorința de a relua raidul cu avionul personal, un IAR 22, propunându-i lui Petre Ivanovici să îi fie coechipier. Prin urmare, la 3 ianuarie 1935, Burnaia și Ivanovici aveau să brăzdeze împreună văzduhul într-un raid spre Africa, călătorie, de asemenea, nelipsită de incidente pentru că nici de data această nu se finalizează și, după zboruri întrerupte, tot din cauza vremii nefavorabile, cei doi revin pe aeroportul din Băneasa, la 24 martie, după nu mai puțin de 80 de zile, dintre care doar 16 de zbor efectiv.

În 1933, Petre Ivanovici, la solicitarea companiilor de transport, își ia brevetul de pilot civil începând să execute curse pentru LARES, Liniile Aeriene Române Exploatate de Stat, iar în 1935, pentru SARTA (Societatea Anonima Romana de Transporturi Aeriene), fiind calificat pentru zbor pe toate aparatele din dotarea aviației militare și civile.

Ultimul zbor al lui Petre Ivanovici a avut loc la 1 februarie 1936, pe ruta Arad – București, pilotând avionul fără pasageri Potez 560 F-AOCD al SARTA. Lipsa de vizilitate în zbor și manevrele de evitare a munților care au determinat aeronava să se ridice mai sus în aer au cauzat o avarie a avionului. După 7 minute de la semnalarea prin stație a defecțiunii, avionul pilotat de Petre Ivanovici se prăbușește, la ora 15,35’56” (după ceasul lui Ivanovici) pe masivul Vlașcu Mic din Munții Cernei. Din echipaj, în afară de Ivanovici, mai făceau parte pilotul secund Ion Nicolae și radiotelegrafistul Serdie.

Petre Ivanovici a fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul Militar Ghencea din București, iar la Băilești a fost ridicat un monument în cinstea lui.

Surse:

http://aman.ro/betawp/wp-content/uploads/personalitati/I/ivanovici%20petre.pdf

https://www.radiobailesti.ro/sa-ne-amintim-de-petre-ivanovici/

Vă mai recomandăm să citiți și:

Elena Caragiani-Stoenescu, prima femeie aviator din România și a 11-a din întreaga lume

Au fost recuperate rămășițele unui aviator dispărut în cel de-Al Doilea Război Mondial

Antoine de Saint-Exupéry, scriitor nonconformist și aviator extraordinar. „Iubește. Probabil că iubirea este procesul prin care ești condus cu blândețe înapoi la tine însuți”

Irina Burnaia, prima femeie care a traversat în zbor Carpații